Connect with us

Editorial Opinii

OPINIE. Petru ROMOȘAN – Alegerile din Germania şi criza lui Iohannis

Publicat


Nimeni n-a înţeles până la capăt de unde a pornit criza guvernamentală de la Bucureşti. De la alegerea unor procurori sau de la PNDL-ul lui Cîţu (fost al lui Orban) pentru a cumpăra primari PNL la alegerile din 25 septembrie, cele pentru preşedinţia partidului ? De fapt, se pare că nici de la una, nici de la cealaltă. Noua criză politică, absurdă, iraţională, a fost provocată de Klaus Iohannis, prin Florin Cîţu, care l-a demis pe ministrul USR al Justiţiei, Stelian Ion. În spatele lui Klaus Iohannis au fost, ca de obicei, cei care l-au plasat la Cotroceni. Pentru că nu a fost pus acolo graţie votului românilor. Românii nu i-ar fi dat concurenţi pe imaturul Victor Ponta în 2014 şi pe „gospodina” Viorica Dăncilă în 2019. Şi, la fel ca în cazul lui Traian Băsescu, „softurile” nu au fost controlate de alegătorii români, nici măcar de STS, un simplu executant.

Criza guvernamentală de la Bucureşti e, foarte probabil, determinată de alegerile parlamentare din Germania, alegeri care au loc în acelaşi week-end cu cele din PNL, adică pe 26 septembrie. Bogdan Tiberiu Iacob a fost primul în presa de la noi care a făcut legătura directă dintre criza politică din România şi alegerile parlamentare din Germania, într-un articol lung şi foarte bine documentat istoric („Iohannis nu aşteaptă congresul PNL, ci alegerile din Germania”, inpolitics.ro, 10.09.2021). Începând din luna august, în toate sondajele, CDU-ul Angelei Merkel şi al modestului său urmaş, Armin Laschet, e dat perdant în faţa SPD-ului lui Olaf Scholz. SPD, adică PSD din Germania.

Olaf Scholz, actualul vicecancelar în marea coaliţie cu CDU, dreapta creştin-democrată (devenită o stângă moale, globalistă în ultimii patru ani), este şi ministru de Finanţe. L-a înlocuit pe longevivul Wolfgang Schäuble. 53 % dintre alegătorii germani îl văd pe Olaf Scholz cancelar după 26 septembrie 2021, 15 % îl văd pe Armin Laschet (CDU) şi doar 8 % pe Annalena Baerbock, capul de listă al Verzilor (Die Grünen). Cele mai recente sondaje dau SPD-ul câştigător cu 25 %, contra 19 % pentru CDU. Verzii ar lua 17 %, liberal-democraţii (FDP) ar obţine 13 %, naţional-conservatorii (AfD) 11 % şi extrema stângă (Die Linke) 6 %. În ultimele luni, SPD este în creştere, tras în sus de Olaf Scholz. 26 % dintre cei care votează SPD spun că o fac doar pentru Olaf Scholz. Totuşi, 30 % dintre electori se declară în continuare indecişi. Surprizele nu sunt excluse (vezi şi Isabelle Missiaen – „Allemagne : Les socio-démocrates annoncés en tête d’un scrutin incertain”, lepoint.fr, 12.09.2021).

Presa franceză scrie mult despre alegerile din Germania : „Vicecancelar şi vistiernic al guvernului Merkel, social-democratul Olaf Schulz, moderat şi cam lipsit de carismă, visează să producă surpriza preluând frâiele Germaniei la 16 ani după mentorul său, Gerhard Schröder. Ironizat frecvent pentru figura lui austeră şi discursurile pe care le debitează ca un automat – de unde şi porecla „Scholzomat” –, fostul primar al Hamburgului a devenit în august favoritul surpriză al unui scrutin cu totul nehotărât. Se prezintă în campanie ca adevăratul său succesor şi îndrăzneşte chiar să apară pe un afiş întrebându-se dacă nu cumva va fi el „viitoarea cancelară” […]. Social-democratul de tendinţă centristă Olaf Scholz, în vârstă de 63 de ani, i-a urmat într-adevăr în 2018 la Ministerul de Finanţe foarte ortodoxului creştin-democrat Wolfgang Schäuble. Ministrul a făcut uitat tonul uneori aspru şi moralizator al predecesorului său, mai ales la adresa ţărilor taxate drept laxiste din sudul Europei. Dar i-a continuat gestionarea riguroasă a finanţelor. Pe plan local, fostul edil, căsătorit cu o membră SPD, a putut părea cheltuitor în mandatul său de la Hamburg ocupându-se prioritar de problemele copiilor mici şi de locuinţele sociale. Dar, dacă edilul a consumat cu asupra de măsură bugetul oraşului pe care l-a condus între 2011 şi 2018, şi-a respectat credo-ul după ce a devenit ministru : „Nu dăm decât ceea ce avem.” În 2019, militanţii au preferat la conducerea SPD-ului un duo cvasinecunoscut dar situat mult mai la stânga. În ciuda acestui eşec, Olaf Scholz a fost ales ca să apere culorile SPD-ului în septembrie” (Fabien Cazenave – „Élections en Allemagne. Qui sont les candidats pour succéder à Angela Merkel à la chancellerie ?”, ouest-france.fr, 8.09.2021).

Alegerile din Germania sunt urmărite de cel puţin o lună atât la Cotroceni, cât şi „în pădure” cu mult mai mare interes şi îngrijorare decât „epopeica” luptă dintre Florin Cîţu şi Ludovic Orban pentru preşedinţia PNL. Anunţata venire la putere a stângii în Germania într-o coaliţie condusă de SPD a crescut cota PSD la Bucureşti şi l-a prins pe picior greşit pe pseudodreptaciul Klaus Iohannis („Jó napot kívánok, PSD !”). Alianţa „de dreapta” cu USR Plus şi UDMR îi poate crea mari probleme „prompterului” de la Cotroceni. Susţinătorii USR Plus, atât cei din SUA (George Soros et comp.), cât şi cei din Franţa (Emmanuel Macron şi partidul său, LREM) par să treacă printr-una dintre cele mai proaste perioade ale lor. Criza Covid, criza profundă a preşedinţiei Biden, încununată de retragerea catastrofală din Afganistan, manifestaţiile neîntrerupte anti-Macron din Franţa par să-i scoată din joc pe patronii internaţionali ai USR Plus şi să-i facă pe aceştia neinteresanţi pentru statul subteran de la Bucureşti.

Marile schimbări politice care se profilează în Germania după lunga eră Merkel, noua axă Germania-Rusia, reorientarea masivă (vezi exporturile care au crescut cu 24 %) spre Est a Germaniei (Polonia, Ungaria, Cehia, România, Rusia) după Brexit – exporturile spre Marea Britanie au scăzut în aceeaşi proporţie – pun serios în pericol cariera politică a lui Klaus Iohannis şi a păpuşarilor săi. Despre posibila majoritate de stânga din Germania scrie, în acelaşi sens, François Stecher, corespondentul specializat în politică germană al site-ului Polemia :

„La 26 septembrie, domnia interminabilă a Angelei Merkel va lua sfârşit. Ar trebui să spunem, de fapt, „domnia germană”, căci nimeni nu poate afirma astăzi că acest monstru politic, după câteva luni de relativ repaus şi de concertare, nu se va hotărî să-şi continue, de data asta de la Bruxelles, cariera atât de nocivă pentru a-şi satisface pofta nesăţioasă de putere, de-acum în detrimentul tuturor europenilor, dar mereu în slujba „castei”. Dar, oricare ar fi intenţiile doamnei, în zilele şi săptămânile care vor urma alegerilor din Bundestag, nemţii vor asista la un exerciţiu care se arată a fi destul de dificil, cel al formării coaliţiei de guvernare. Germania însăşi intră într-o zonă de turbulenţă, iar lunile de după alegeri vor fi destul de agitate […]. Mă voi opri mai îndelung asupa vechiului SPD, care pare să se învioreze cu ocazia alegerilor, până-ntr-acolo încât e dat drept cap de pluton de câteva institute de sondaje. Dar să nu ne înşelăm : nu e vorba aici de nici o victorie ideologică, de nici o recucerire socială. Nu e vorba decât de „efectul Scholz”, după numele candidatului SPD la cancelarie, în chip oportun preferat celor două personaje care-i prezidează teoretic destinul – şi care, de altfel, au fost rugate să nu se manifeste până în 26 septembrie. Olaf Scholz deci, care poartă pe umerii săi toate speranţele – fondate – ale SPD-ului, este actualul vicecancelar al lui Merkel şi ministrul său de Finanţe. E un politician versat, fost primar al oraşului-stat Hamburg” (François Stecher – „Élections en Allemagne, la fin du règne d’Angela Merkel”, polemia.com, 2.09.2021).

În ciuda capacităţilor sale în mod evident foarte modeste, Klaus Iohannis a fost împins în faţă în rolul de preşedinte al României şi pentru că era un etnic german. Iar Germania domina autoritar UE. Generalul Iulian Vlad (decedat la 30 septembrie 2017) aprecia foarte mult lumea şi civilizaţia materială germană. Îl cunoscuse pe Helmut Kohl şi colaborase îndeaproape cu marele om politic german pentru Nicolae Ceauşescu, dar şi pentru România. După toate aparenţele, statul subteran din România şi Klaus Iohannis, reprezentantul său, se pregătesc să se repoziţioneze la stânga în aşteptarea unui eventual cancelar social-democrat la Berlin. O majoritate PSD-PNL, chiar cu un prim-ministru PSD, nu mai este de neînchipuit. În lumina alegerilor parlamentare germane din 26 septembrie mai contează cine va câştiga preşedinţia PNL ?! PSD îşi poate regăsi locul real pe eşichierul politic, primul, obţinut la ultimele alegeri.

Petru Romoşan


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Editorial Opinii

OPINIE. Petru Romoșan: Război cu Rusia nu se face

Publicat

Războiul indirect dintre Rusia şi SUA, prin proxies, pare deja inevitabil. E vizată în primul rând Ucraina, dar nici România şi Polonia, vârfurile de atac ale SUA şi ale NATO din Europa de Est, nu sunt la adăpost. Recentele negocieri ruso-americane, deschise anul trecut la Geneva şi încheiate dezastruos la începutul lui ianuarie 2022 tot la Geneva, au statuat un deplin succes diplomatic rus. SUA şi aliaţii săi occidentali, precum şi cei din estul Europei sunt azi în defensivă, ameninţaţi. Iar cu Ucraina, mărul discordiei, se poate întâmpla orice, inclusiv să fie pur şi simplu anexată de ruşi.

Nu are rost să speculăm despre cum se va desfăşura războiul. O fac destui experţi militari, dar, în realitate, nimeni nu ştie mare lucru. Cu excepţia lui Vladimir Putin şi a generalilor săi, în frunte cu Serghei Şoigu şi Valeri Gherasimov. Începând din 13 ianuarie, trenuri interminabile au dislocat trupe şi tehnică militară din estul Rusiei către vestul său, prefigurând parcă o invazie de mare amploare. Va începe războiul cu atacuri cibernetice ? Unele au avut deja loc împotriva Ucrainei şi Poloniei, şi au fost atribuite Belarusului, aliatul indefectibil al Rusiei. Vor urma lovituri de la distanţă în Ucraina şi în ţările Europei de Est asupra unor baze americane şi NATO, depozite de muniţii, aeroporturi şi alte obiective strategice şi chiar de-a dreptul împotriva armatei ucrainene ? Nu ştim şi nu ne rămâne decât să aşteptăm, stresaţi.

Mai poate fi oprit războiul ? Pat Buchanan, cunoscutul om politic american şi analist respectat, zice că da : „Ucraina nu este membru NATO. E limpede că prin inacţiunea sa America îşi dezvăluie refuzul de a-şi risca propria securitate într-un război cu Rusia pentru o Ucraină a cărei suveranitate şi a cărei integritate teritorială nu sunt interese americane vitale suficiente ca să justifice un război cu cea mai vastă ţară de pe pământ şi cu uriaşul ei arsenal de arme nucleare. Asta e lumea reală. Şi, cum Ucraina nu este un aliat NATO, iar noi n-o s-o invităm să devină un aliat NATO, Biden ar trebui să declare asta public, urbi et orbi, pentru a-i exclude lui Putin pretextul unei invazii. Biden a declarat deja că noi nu vom plasa arme ofensive în Ucraina. Dacă, declarând că noi nu avem intenţia ca NATO să se extindă mai departe spre est primind Ucraina sau Georgia putem să-i oferim lui Putin o cale de ieşire din această criză pe care el a creat-o, de ce să n-o facem ? Ministrul rus de Externe, Seghei Lavrov, a spus săptămâna trecută : „Ei trebuie să înţeleagă, cheia întregii situaţii este garanţia că NATO nu se va mai extinde spre est.” Dacă e adevărat ce a spus Lavrov – faptul că pentru Moscova „cheia”, cererea crucială, este ca expansiunea NATO spre est să se oprească, iar Ucraina şi Georgia să nu fie primite niciodată în alianţa creată pentru a îngrădi (contain) Moscova –, ar trebui să răspundem la această cerere. Dacă asta îl face pe Putin să-şi ţină armata departe de Ucraina, admiţând adevărul, se va fi evitat un război inutil. Dacă Putin totuşi invadează [Ucraina], lumea va şti măcar pe cine să tragă la răspundere pentru asta” (Pat Buchanan – „Biden should declare NATO membership closed”, unz.com, 18.01.2022 ; vezi şi Michael Kimmage – „Time for NATO to close its door”, foreignaffairs.com, 17.01.2022).

Dacă nu ştim ce se va întâmpla în timpul imediat următor cu Ucraina şi cu Europa de Est (inclusiv cu România), avem certitudinea că perioada post-Război rece, de tranziţie, începută cu revoluţiile din estul Europei şi cu dezintegrarea Uniunii Sovietice, s-a încheiat. Imperiul rus renăscut în ultimii 20 de ani e capabil să pună în dificultate hegemonul american. Deşi, culmea, interesele majore ale SUA nu se mai găsesc în Europa, ci în Indo-Pacific, în Asia. De ce s-ar mai ciocni SUA cu Rusia pentru Ucraina ? Rusia a înţeles că SUA doreşte de fapt să dezagrege vastul imperiu rus, foarte bogat în resurse naturale şi, drept urmare, Rusia s-a înarmat până în dinţi, depăşind, probabil, azi prin modernitate starea arsenalului american. 

În mai puţin de un an, începând cu această lună ianuarie 2022, istoria României poate lua un viraj surprinzător, poate bascula odată cu istoria întregii Europe. Unii analişti chinezi, dar nu numai ei apreciază că SUA pot renunţa pur şi simplu la NATO pentru a reuşi o alianţă cu Rusia sau măcar o neutralitate a Rusiei în disputa SUA cu China. Oricât de spectaculoasă ar fi o asemenea schimbare – renunţarea SUA la NATO –, ea nu trebuie exclusă. În orice caz, sunt mai multe semne că „partenerul” chinez nu o crede imposibilă. Dacă aşa ceva se va întâmpla, după o nouă conferinţă de pace, o nouă Ialta, România va intra pentru foarte mulţi ani în zona de influenţă a Rusiei, cu tot ce poate aduce o asemenea schimbare.

Pentru că SUA a mers cu ofensiva ei la est şi cu „containment”-ul atât de departe, Rusia nu se mai mulţumeşte doar cu garanţii de neaderare pentru Ucraina şi Georgia. În cele două drafturi recente de tratat propuse SUA şi NATO, Rusia s-a întors la 1997, când nici măcar Polonia, Cehia şi Ungaria nu făceau parte din NATO. Cu atât mai puţin România şi Bulgaria. Unii experţi ruşi s-au întors chiar la 1991 şi la negocierile dintre Mihail Gorbaciov şi George Bush-tatăl. Dar necesită încheierea „Războiului rece” – o metaforă doar ! – nişte tratate de pace ? Sau poate că e vorba de toate aranjamentele de după cel de-al doilea război mondial, care cuprind şi dolarul ca monedă globală de schimb ?

Un analist francez, Olivier Renault, citează un important expert chinez, Cui Hongjian : „[Acesta] scrie că Washingtonul ar putea sacrifica NATO ca piesă de şah într-o mare partidă împotriva Rusiei. […] ”Soluţia problemei ucrainene sub comanda Washingtonului este aceea de a utiliza NATO pentru a lansa o ofensivă împotriva Rusiei. Aceasta diferă sensibil de abordarea europeană, care se concentreză mai mult pe negocieri diplomatice şi interese reciproce. Prin urmare, situaţia din Ucraina evoluează rapid către o confruntare militară”, declară Cui Honjian în articolul său publicat în Global Times. După el, obiectivul NATO este acela de a dovedi că poate juca încă un anume rol în relaţiile dintre Europa şi Rusia şi în domeniul securităţii europene. Cu toate astea, după ce a obţinut rezultate politice limitate la reuniunea NATO-Rusia de la Bruxelles din 12 ianuarie 2022, alianţa s-a confruntat cu o tristă realitate. Expertul chinez se întreabă dacă „valoarea NATO pentru Statele Unite va scădea de o manieră semnificativă după ce Rusia şi Statele Unite ajung la un consens în negocierile pentru reducerea tensiunii în Ucraina ?”. Cui Hongjian atrage atenţia asupra faptului că SUA şi alianţa consideră Ucraina un partener dar nu-i acordă aderarea la NATO. Vor astfel să domine în jocul lor cu Rusia. Ei ar putea nu doar să agraveze situaţia în regiune furnizând Ucrainei material militar şi efectuând exerciţii militare împreună, ci ar putea folosi şi teza conform căreia „Ucraina nu este membru NATO” ca scuză pentru a evita o confruntare deschisă cu Rusia” (Olivier Renault – „Les États-Unis vont-ils sacrifier l’OTAN sur l’ échiquier du conflit avec la Russie ?”, observateurcontinental.fr, 13.01.2022).

Va reuşi preşedintele Joe Biden şi, eventual, urmaşul său (Kamala Harris ?) pentru SUA acolo unde au eşuat Napoleon Bonaparte pentru Franţa şi Adolf Hitler pentru Germania ? În fiecare secol, o mare putere occidentală încearcă să ocupe Rusia şi o sfârşeşte, cel puţin până acum, catastrofal.

(Titlul articolului este o imitaţie după La Guerre de Troie n’aura pas lieu (1935), piesa lui Jean Giraudoux, tradusă la noi Război cu Troia nu se face.)

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

 

Citește mai departe

Editorial Opinii

OPINIE. Cîțule, ești genial!

Publicat

Președintele PNL, fostul premier Florin Cîțu, este omul cu soluția financiară la el, indiferent de probleme.

Nu știu cum face, dar are răspunsuri la orice, răspunsuri simple care ne fac să ne întrebăm cum dracu de nu ne-am gândit noi mai devreme la ele.

Cu soluțiile aplicate de Cîțu pe pielea lui proprie și personală, patentate, cum ar veni, pe persoană fizică, românii au șansa să ajungă departe, să prospere și să depășească noua criză a facturilor uriașe la gaze și energie electrică.

Nu trebuie să facă prea multe, doar să urmeze modelul liderului liberal.

Întrebat, anul trecut, cât e prețul la pâine, Florin Cîțu a răspuns că el nu mănâncă pâine așa că asta nu este o prioritate pe agenda vieții sale de toate zilele.

Cîțule, ești genial!

Cu alte cuvinte, mesajul său este următorul: ”Nu mănânc pâine, deci nu cheltuiesc bani pe așa ceva, așadar fac economii, ceea ce vă recomand și vouă”.

Nu mâncați, nu cheltuiți. Simplu. ”Principiul cîțului”.

Asta cu pâinea se poate aplica și la carne, care e mai scumpă, adică ”mănânci mai puțin, rămâi cu mai mulți bani în buzunar”.

Zilele trecute, fostul premier ne-a mai oferit o mostră din gândirea sa genială.

Întrebat cum este factura sa de electricitate, Florin Cîțu a răspuns: ”Eu nici nu prea stau mult pe acasă, toată ziua sunt plecat şi cu siguranţă factura este afectată de faptul că nu sunt acasă şi nu consum foarte mult”.

Genial, pe cuvânt.

Tradus ar fi cam așa: ”Ce vă tot plângeți că aveți facturi uriașe la electricitate și gaze. Faceți ca mine. Nu mai stați în casă. Dacă plecați dimineața și veniți seara târziu nu aprindeți becurile, nu deschideți televizorul sau radioul, frigiderul îl puteți scoate din priză că și așa e ger afară, nu mai spălați haine cu mașina automată, opriți centrala că nu are rost să consume în gol, nu mai aprindeți focul la aragaz, că nu aveți de ce. Nu consumați curent electric și gaze, nu aveți de ce să plătiți facturi mari”.

Eventual sorbiți o lingură de apă, ca să nu vă culcați chiar pe stomacul gol. Faceți economie și la factura de apă.

E cea mai bună variantă, să știți. Plecați dimineață de acasă și scăpați de grija facturilor.

Mulțumim, Cîțule, de idei. Ești genial.

Iar ultimul care pleacă din țară să stingă lumina…

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

 

 

Citește mai departe

ACTUALITATE

OPINIE. Doru Pop: Lauda mitocanului român

Publicat

doru
Nu avem cuvinte să elogiem cum trebuie acest tip de concetățeni care trăiesc printre noi, dar și în noi. Ar trebui colective întregi de specialiști care să studieze toate componentele care dau viață mitocanului. Evident, există mitocani pretutindeni, de la mitocanii de rând, la mitocanii îmbogățiți peste noapte, mitocanii din lumea vedetelor și mitocanii din elitele universitare.
Am văzut încă din copilărie mitocani, în varianta nedezvoltată micul mitocan îți ia mâncarea din mână și șterpelește jucăriile altora. Îi vedem azi zilnic în societate, ei populează instituțiile publice și sunt prezenți la televizor. De aceea simt că nu am instrumentele necesare să cunosc mitocanul în profunzimile sale mâloase și băloase.
Dar mitocanul este ghiolbanul metafizic, el e atât de lipsit de bun-simț și de bună-cuviință încât a transformat nesimțirea într-o stare existențială. Nu numai că nu știe cum să se comporte și nu doar că stingherește pe alții prin necuviința sa ori prin aspectul său neîngrijit.
El este murdar pe dinăuntru, defectuos congenital. Dacă ar fi să elaborăm un „Tratat de mitocănie” el ar avea la bază disprețul mitocanului față de purtarea cuviincioasă în raport cu semenii săi. O caracteristică a lui homo mitocanicus este convingerea că nu trebuie să respecte pe nimeni și nimic. Lipsa de orice jenă și indecența funciară sunt trăsăturile sale imutabile.
Desigur că lauda mitocanului român ar trebui să înceapă de la faptele istorice și să sfârșească prin enumerarea gesturilor cotidiene. Evident că nu sunt vrednic să le adun pe toate.
Mitocăniile pot fi descoperite în trecutul nostru, sunt active în prezent și, cum altfel, vor fi și în viitorul patriei noastre, populată cu mitocani din cele mai vechi timpuri. Mitocanul nu e nici la prima, nici la a doua, nici la a zece generație. Mitocanul, cu soața lui mahalagioaica, vor fi moștenitorii acestor ținuturi, ei ne vor supraviețui și vor transforma această țară în patria mitocanilor.
Din punct de vedere istoric nu știm prea bine când a apărut mitocanul, dar s-ar părea că am avut dintotdeauna mitocanii noștri, ei au trăit neîntrerupt pe pământurile acestea, chiar și atunci când încă nu aveau un nume.
În fond, mitocanul român este păstrătorul esenței mizerabile a acestui neam, el ține vii și active toate componentele cele mai dezgustătoare ale ființei noastre nesimțitoare. Putem să ne gândim că nesimțirea a fost cea care a asigurat continuitatea noastră pe aceste pământuri timp de mii și mii de ani. De fiecare dată când trecea câte un popor migrator, de fiecare dată când intram în contact cu vreo civilizație, mitocanul băștinaș privea în urma acestora și spunea: Mai dă-i și-n p**a mea!
De fapt nici nu putem să traducem acest cuvânt minunat în alte limbi, atât este el de unic și de specific pentru noi. Rudă apropiată cu nesimțitul și încuscrit cu grobianul, mitocanul are o rezistență atavică față de civilizație și față de buna purtare. Așa se face că mitocanul e un tip uman ușor recognoscibil. El este certărețul neghiob, iar obrazul gros al mitocanului, moștenit din tată-n fiu și din țață-n fiică e o trăsătură ușor de identificat.
Sociologii ar putea încerca să facă portretul demografic al mitocanului, dar nu e ușor pentru că azi mitocanul nu mai poate fi deosebit de marea masă a semenilor noștri.
O caracteristică a mitocanului de pretutindeni, pe care o găsim amplificată la mitocanii noștri, este băgatul în seamă și datul din coate. Mitocanul intră nepoftit oriunde, se bagă în vorbă mai ales atunci când nu e întrebat, se împinge peste rând și zbiară peste capul tuturor cerând să i se facă loc. Dacă nu răzbește prin răcnete, atunci își pune în mișcare tehnica sa favorită, datul din coate și îmbrâncirea.
Multe popoare au trecut pe aici, dar mitocănia ancestrală a rămas intactă. Desigur, mitocanii băștinași au învățat multe purtări neghioabe de la mitocanii altora. Nu suntem singurii mitocani din Balcani.
Am putea spune că cele două sunt strâns legate. Aici, în aceste ținuturi, mitocanii au crescut ca buruienile pe ogoarele nelucrate, s-au dezvoltat ca bălăriile pe câmpurile abandonate timp de sute de ani. Buruiana de bădăran crește pretutindeni și nu cunoaște limite. Tocmai aceasta este una dintre calitățile negative ale mitocanului. El nu are limite, nu are restricții, nu simte nevoia să se controleze și să se stăpânească. Aici s-a format și salutul tipic al mitocanului, cuvântul magic pe care îl folosește oriunde și oricând: „Ce p**a mea vrei?!”
Aidoma plantelor dăunătoare, mitocanul crește spontan în zone diverse și otrăvește cu prezența lui orice context. Tot asemănător unei buruieni, mitocanul nu se dă scos, după ce a prins rădăcini într-un loc. Chiar dacă nimeni nu-l mai vrea și nu-l mai suportă, mitocanului nu-i pasă ce cred alții. Mă doare-n p***ă de voi, este deviza care îl conduce în viață.
De fapt acest tip de sudalmă este specific mitocanului. Și, pentru nu are prea multe cuvinte în bagajul de cunoștințe, mitocanul poate fi ușor recunoscut pentru că, de îndată ce începe să emită sunete, bolboroseala lui se transformă într-un val neîntrerupt de obscenități. Mitocanul și soața lui, mitocanul tânăr și cel bătrân, trăiesc mereu cu organul genital în gură. El te salută cu mesajul „Dă-te-n p**a mea” și se trezește cu expresia „Îmi bag p**a”.
Un alt semn de recunoaștere directă al mitocanului este scuipătura. Pe lângă scuipătura verbală el prestează și scuipatul fizic. Direct pe stradă, de preferință cu o flegmă extrasă din gât și lansată cu zgomot pe trotuar.
Mitocanul simte mereu nevoia să lase o urmă, o dâră a prezenței sale. Sigur, există o întreagă gamă a acestui comportament. Aici intră urinatul, aidoma animalelor care își marchează teritoriul, oriunde și oricum. Pasajele subterane ale României sunt infestate de mirosul acru al urinei mitocanilor.
Holurile instituțiilor publice, colțurile de stradă, până și băncile din parcuri sunt posibile locuri în care mitocanul își face mirosită prezența. Deși unii filosofi sunt preocupați de faptul că Istoria a făcut pipi pe noi, nu e nicio taină cum au rezistat mitocanii în fața lungii urinări a istoriei peste capetele lor. Și ei s-au pișat mereu, chiar în mijlocul uraganelor timpului, pe unde au putut.
Desigur, uneori, datorită vântului și furtunii, o parte din jetul călduț pe care l-au lansat s-a așezat pe propriile lor haine. Atunci când arheologii vor căuta semne ale prezenței mitocanilor, ei vor găsi urmele fosilizate ale vomei și rahaților pe care aceștia le lasă în spațiul public.
Multe generații de mitocani s-au acumulat, iar fiecare nouă generație de mici mitocani au învățat de la părinții lor noi comportamente, noi gesturi, noi înjurături. Totuși, există o trăsătură esențială a acestora care a rămas intactă, obrăznicia. Mitocănia curge prin venele bădăranilor, transmisă de la mojic la mârlan, de la necioplitul de alaltăieri la râtanul de mai ieri, și până azi la mahalagismul de zi cu zi.
Putem vedea această genealogie care ne-a adus în fața miracolului contemporan, când suntem în prezența unei versiuni urbane a mitocanului, care este mahalagiul și mahalagioaca lui.
Azi mahalagiul se simte în sfârșit împlinit. El poate să zboare cu avionul și să se împingă cu gențile soioase printre rânduri, deși locurile în aeronavă sunt fixe. El merge în instituțiile publice, adeseori împreună cu tot clanul său de mitocani, și zbiară cât îl țin bojocii făcând scandal și pretinzând că e cetățean european și are drepturi. El are acces la Internet și își extinde mitocănia în mediul digital.
Așa că, după ce mitocanii și-au creat o țară pe măsura lor acum se pregătesc încetul cu încetul să cucerească lumea. Iar lumea e a lor, a mitocanilor, de aceea li se cuvine toată lauda.
Citește mai departe

Editorial Opinii

OPINIE. Petru Romoșan: După Kazahstan vine la rând Transnistria (Republica Moldova)

Publicat

De

Pe căi ocolite ne parvine încă o ştire bubuitoare : se pune în mişcare blocada economică a Transnistriei. Iată ştirea : „Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, s-a deplasat discret în Ucraina la început de ianuarie. A mers pe linia frontului din Donbas şi a discutat cu funcţionarii de la Misiunea de Asistenţă a Uniunii Europene de la graniţele Moldovei şi Ucrainei (European Union Border Assistance Mission to Moldova and Ukraine – EUBAM) pentru a institui blocada economică asupra Transnistriei. Oficial, UE este o putere pacifică. În fapt, ea pregăteşte teatrele de război pentru NATO” („Josep Borrell organise le siège de Donbass et de la Transnistrie”, voltairenet.org, 11.01.2022).

Pe acelaşi site, Réseau Voltaire, celebrul editorialist Thierry Meyssan dezvoltă ştirea în finalul articolului său despre Kazahstan : „Conform planului RAND, după Kazahstan îi va veni rândul Transnistriei. Statele Unite au mobilizat Uniunea Europeană pentru a opera blocada economică a acestui stat nerecunoscut, a cărui populaţie s-a separat prin referendum de Moldova în momentul dizolvării URSS.

Funcţionarii de la Misiunea de Asistenţă a Uniunii Europene de la graniţele Moldovei şi Ucrainei (European Union Border Assistance Mission to Moldova and Ukraine – EUBAM), sub conducerea lui Stefano Sannino (fostul reprezentant al OSCE în Serbia), supraveghează vămile moldoveneşti şi ucrainene (ale unor ţări care nu sunt membre UE) pentru a purcede de la 1 ianuarie 2022 la blocarea ţării.

Rusia se va vedea obligată să amenajeze fosta bază spaţială sovietică şi să organizeze un pod aerian pentru a-i hrăni pe cei 500 000 de locuitori ai acestei enclave. Cetăţenii Uniunii Europene au uitat, dar în 1992 Statele Unite au încercat în zadar să zdrobească militar Transnistria (azi, Republica Moldovenească Nistreană) folosind o armată recrutată în închisorile româneşti. Curajul acestei populaţii fidele modelului sovietic, mai ales curajul femeilor, a făcut să capoteze proiectul CIA” („Washington poursuit le plan de la RAND au Kazakhstan, puis en Transnistrie”, voltairenet.org, 11.01.2022).

Dar ce este planul RAND ? RAND Corporation (Research ANd Development) este un faimos think tank („laborator de idei”) american fondat în 1948. RAND Corporation produce „the papers” (documente, studii, evaluări) pentru Pentagon, alte armate şi instituţii occidentale. Proiectul iniţial RAND a aparţinut, din 1945, lui US Air Force, contractat cu Douglas Aircraft Company. Într-un raport din 2019 de cca 350 de pagini, RAND îi face Pentagonului sugestii care până azi par să fi fost urmate la virgulă şi în ordine (vezi www.rand.org). Astfel, RAND a recomandat : furnizarea de arme letale Ucrainei ; ajutor suplimentar acordat rebelilor sirieni ; promovarea schimbării de regim în Belarus ; exploatarea tensiunilor din Caucazul de Sud ; reducerea influenţei Rusiei în Asia Centrală (vezi Kazahstanul – n.n.) ; provocări la prezenţa rusă în Moldova (Transnistria, dar nu numai – n.n.) („Extending Russia. Competing from Advantageous Ground”, www.rand.org, 2019, p. 136, tabelul măsurilor geopolitice + despre Moldova/Transnistria pp. 130-134).

Negocierile de la Geneva au eşuat, după declaraţiile foarte tranşante ale negociatorului-şef rus, Serghei Riabkov, citate de analistul politic senior Paul Craig Roberts după Russia Today. Nici nu se putea altfel, atât sunt de greu de satisfăcut cererile ruşilor (mai mult un act de propagandă pre-război) şi atât de dezinteresat de negocieri şi de concesii este actualul establishment politic de la Washington :

„Americanii, scăldându-se în hubris şi în iluziile lor de atotputernicie, au aruncat în aer întâlnirea cu ruşii, aşa cum m-am aşteptat. Ministrul de Externe adjunct al Rusiei, Serghei Riabkov, a exprimat pierderea răbdării Kremlinului : „Nu avem încredere în cealaltă parte. S-a terminat, ajunge.” Americanii „subestimează gravitatea situaţiei” şi n-au reuşit să arate înţelegere pentru cum ar trebui rezolvate chestiuni-cheie. „Ne-am săturat de discuţii dezlânate, de promisiuni cu jumătate de gură, de interpretări eronate. E absolut obligatoriu să ne asigurăm că Ucraina nu va deveni niciodată membră NATO.” Riabkov a spus că se va hotărî pe 13 ianuarie dacă mai continuă întâlnirea. Riabkov a spus că, dacă militarizarea frontierei Rusiei de către Washington nu încetează, armata rusă va răspunde într-un mod care „va dăuna în chip inevitabil şi de neeschivat securităţii SUA şi celei a aliaţilor lor europeni”. „Le  cerem SUA să demonstreze un maximum de responsabilitate în acest moment. Riscurile legate de o posibilă escaladă a confruntării n-ar trebui să fie subestimate”, a spus Riabkov, adăugând că s-a făcut un efort „semnificativ” pentru a-i convinge pe americani că nu e în interesul lor „să se joace cu focul”. Departamentul de Stat, dezinvolt, a răspuns că NATO nu-şi va opri expansiunea” („Americans are a non-serious people „playing with fire”, paulcraigroberts.org, 11.01 2022).

Vom asista la lovituri de la distanţă, „chirurgicale”, ale ruşilor asupra unor baze americane din Ucraina, Polonia şi România? Acestea sunt pronosticurile mai multor comentatori occidentali avizaţi, în primul rând americani. Va fi vizată doar baza americană de la Deveselu sau toate bazele americane din România ? Războiul va începe foarte curând şi se va încheia la fel de repede ? Nimeni nu ştie. La fel ca în ciocnirile dintre două maşini pe o şosea, în majoritatea cazurilor, cei doi participanţi la trafic sunt vinovaţi în egală măsură.

În Kazahstan situaţia pare că s-a stabilizat. Preţul ? Sute de morţi, mii de răniţi şi mii de arestaţi (8 000). Printre cei arestaţi figurează şi fostul şef al serviciilor secrete, adjunctul său şi un număr de ofiţeri de rang înalt, apropiaţi ai fostului dictator şi „părinte al patriei” Nursultan Nazarbaiev.

Trupele de „revoluţionari coloraţi” (vreo 20 000 de oameni, după oficialii din Kazahstan), bine antrenaţi, veniseră din Siria, Irak, Afganistan (abandonaţi de CIA) şi din alte „stane”. Finanţarea operaţiunii pare să fi fost asigurată de un fost ministru kazah al Energiei, bancher, refugiat mai întâi în Marea Britanie şi de curând în Franţa, asociat cu un nepot al lui Nazarbaiev. Trupele ruse vor asigura în continuare stabilitatea Kazahstanului.

Cu alte cuvinte, „revoluţia colorată”, lovitura de stat a eşuat şi configuraţia terenului s-a răsturnat în favoarea Rusiei, chemată în ajutor de preşedintele legitim al Kazahstanului, Tokaiev, şi care a adus imediat peste 3 000 de militari din trupele de elită la faţa locului.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate
Publicitate