Connect with us

Editorial Opinii

OPINIE. Marius Moldovan: Tortura sonoră încurajată la Cluj de Justiție, Poliție și Jandarmerie!

Publicat


Justiție

Marele fotbalist român internațional Doru Nicolae era portar la Centrul de Transfuzii Bistrița. Ajunsese campion național cu FC Argeș, pasele geniale ale lui Dobrin făcând din el un golgeter, după aceea apreciat și la Națională și la Panathinaikos Atena. A fost unul din rarele transferuri oficiate în regimul comunist. Patronul grec l-a gâdilat personal pe Ceaușescu să-i lase fotbalistul.

Pentru două motive amintim că un mare sportiv s-a angajat la poartă. Primul este un dezinteres, uneori dispreț din sportul românesc, în special la fotbal, pentru școală și educație, pentru modul în care un tânăr se formează frumos ca un întreg uman. Un fost antrenor al Naționalei, Rădoi, nu are de pildă nici Bacalaureatul. Freza și mașina sunt greu de egalat. Precum la Mutu. Comparați frezele și tatuajele lor cu cele ale lui Hagi, Sabău, Petrescu.

Al doilea motiv pe care se va centra articolul nostru este însă visul multor români de a deveni portari de instituții. Ne spusese un șef de Poliție (din Cluj, nu Vaslui) că unul din subprefecți a intervenit pentru un agent ca să fie mutat la poartă! Elegant spunem – Punct de Control Acces. Funcția – serviciul de permanență – ofițer de serviciu. Portar. Doru Nicolae era cunoscut ca un tip inteligent și faptul că a ajuns portar denotă că a fost și descurcăreț, nu avea nici un handicap.

Mare chestie să fi portar

În România și în special în unele instituții de forță – Ministerul Public, Justiție, Poliție, Jandarmerie ș.a. a ajunge portar este o ”mare chestie”. Beneficiezi de pilele și ”acoperirea”, protecția pe care le oferă instituția de forță și nu lucrezi nimic. Îndeobște a fi portar nu este o rușine, ci un atribut de forță care denotă că personajul ”este bazat”. Este pila unui șef și protejatul lui.

Cei care ocupă aceste posturi au sporuri de permanență, de noapte, câștiguri mai însemnate decât cei care lucrează efectiv și pensionări mai rapide. Să ne ierte oamenii de bună credință din aceste posturi, nu deschidem o cruciadă împotriva portarilor, ci doar semnalăm niște anomalii.

Într-o instituție de stat există mai multe categorii de angajați care își ”iubesc” șeful suprem și între categoriile de piloși pot apărea invidii, competiții și conflicte. Unul dintre grupuri este cel al anumitor șoferi, în special șoferii de șefi. În săbii să ne tăiem, în ciorapi să ne mirosim, ori să ne claxonăm?

Haite de piloși

Destui șefi sesizează anomaliile și moștenesc de la alții haite întregi de piloși pe posturi parazite. Unul dintre ei spunea că îi vine greu să îi ureze ”serviciu ușor” portarului care doar apasă cu degetul pe butonul care deschide poarta. Nici aceasta nu o face fiind captat de televizor sau telefon.

Nu este vina portarului că așa s-au croit normele în România, că în Poliție și Jandarmerie cele mai râvnite sunt locurile la poartă, iar tendințe asemănătoare au și posturile echivalente din celelalte instituții de forță.

Porți deschise cu claxonul

Aberant în toate aceste instituții, este că în centrul orașului de cinci stele, cum ne place să ne mândrim cu Cluj-Napoca, porțile acestor instituții se deschid în special cu claxonul!!!

La aceste porți se confruntă ambițiile și personalitățile celor două categorii de piloși, portarii și șoferii! În acest an, 2025 al secolului 21, se cunosc o sumedenie de dispozitive electronice, optice, care știu să deshidă silențios porți și să recunoască numerele (vedeți domnilor șefi parcarea de la Iulius Mall). Acolo se vede nu numai conflictul dintre portari și șoferi, ci mai ales disprețul față de lege al celor care ar trebui să o apere și să o aplice. Ei pot!!!

Zilele trecute am asistat vizual și sonor la spectacolul unui șofer care deschidea claxonând o poartă la clădirile Ministerului Public și ale Ministerului de Justiție de pe Calea Dorobanților din Cluj-Napoca. La fel se deschid porțile la Politie pe str. Decebal, la sectiile de Politie și la jandarmi. Este jenant să îi întrebăm pe toți șefii acestor instituții dacă au interzis deschisul cu claxonul și binențeles că știu prevederile legale ale folosirii semnalelor audio. Nici dacă ați fi în pădure nu ați avea voie să deschideți poarta cu claxonul!

Modele de sfidat legea

Claxonul s-a inventat pentru trăsură/căruță, să ne iertați domnilor acum cca 200 de ani! Iar instituțiile suspomenite sunt tocmai cele care trebuie să facă Legea respectată, nu să sfideze legea. Nu sunt doar instituții de forță, trebuie să fie modele, nu să sfideze tocmai ei regulile!

Rugăminte oficială eventual la Legea 544/2001. Ar trebui să ne comunice autoritățile dacă au achiziționat decibelmetre, sonometre de măsurat zgomotul în oraș.

Este foarte bine că nu s-au mai folosit la Cluj-Napoca artificii in Noaptea de Anul Nou (cel puțin de către Primărie) pentru a se reduce tortura zgomotului la care sunt supuși oamenii și toate viețuitoarele din oraș. Dar cu tortura zgomotului de zi cu zi ce facem?

Ar trebui Poliția, Jandarmeria, Ministerul Public și Justiția să se autoamendeze când folosesc claxoanele ilegal la porți? Să nu îi mai întrebăm dacă știu că se vând la Emag amplificatoare de țeavă de eșapament.

Nu nominalizăm din pudoare dar … domnilor șefi din spatele pereților groși din birourile și din vilele dumneavoastră sigur nu se aud claxoanele, dar stresul, tortura zgomotului exagerat există în Cluj în fiecare zi, iar unii se distrează chinuind pe alții.

Liniuțe de mașini

Nici nu ar merita să vă conducă portarii și șoferii oricâte pile ar avea. Vă cunoaștem pe mulți și sunteți oameni de excepție majoritatea. Cine să facă ordine și să instituie un climat civilizat și nu o barbarie zgomotoasă? Stie Politia si ARR-ul câte ateliere de tunning sunt în Cluj care instalează pe mașini și pe motociclete instalații de făcut gălăgie? Până când ne facem că nu auzim?

Dacă nu vă dați singuri amenzi măcar ajutați-i pe colegii de la Inspectoratul Judetean de Jandarmi Cluj de pe strada Năvodari și pe cei de la Sectia 2 Politie de care râd în fiecare noapte (dar în special joia), mai mulți golani cu mașini scumpe care își turează în dispreț mașinile în zonă și în Parcarea Primăriei. S-au luat măsuri bune în Noaptea de Anul Nou în Cluj-Napoca.

Dar în fiecare zi și în fiecare noapte ce faceți?

Poate Poliția Locală, de multe ori și pe nedrept hulită, va putea demonstra o mai mare condescendență față de comunitate și va lua măsuri înaintea celor care sfidează Legea și au instaurat o barbarie zgomotoasă într-un oraș pe care îl dorim de ”5 stele ”!

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate