Editorial Opinii
OPINIE. Marius Moldovan: Păcănele vs Pistoane
Se spune că valoarea, calitatea unui oraș este însumarea calității și sănătății vieții oamenilor care locuiesc în el.
Am nuanța, însumarea, nu selectarea unor grupuri de ștabi, de potentați care își permit să stea în cartiere izolate fonic, în cartiere unde drumul public a fost redus la jumătate astfel încât ștabii să nu piardă din curtea proprie, ci să parcheze direct pe ”fostul” drum public (cart.Grigorescu), sau de unii care stau în blocuri exclusiviste, în care s-au asigurat că nu au vecini, din nici o parte, să îi deranjeze.
O teorie a conspirației mișună și anume că ar fi un plan diabolic de a-i face pe clujenii de rând să plece într-un număr cât mai mare din oraș și să rămână locuri pentru speculanții imobiliari. Și mai diabolic este zvonul că, în special centrul orașului ar trebui curățat de bâtrâni, pentru că aici ar exista un potențial comercial și imobiliar fantastic.
Sigur, nu credem în ele și nu le promovăm, dar trebuie să recunoaștem că o serie de aspecte le alimentează.
Viață grea
Cum a-i putea să îi faci pe clujenii obișnuiți să se mute? Pur și simplu să le faci viața cât mai grea, mai apăsătoare, mai stresantă, mai scumpă, imposibilă. Să nu te mai bucuri că stai în Cluj.
Primăria are foarte multe inițiative lăudabile, de toată admirația, dar s-ar pune problema și a unei ordini a priorităților, a ceea ce afectează în primul rând viața normală a majorității votanților. Că nu votează numai ștabii.
Mai nou, s-a pus în discuție problema interzicerii sălilor de păcănele în Cluj-Napoca. Nici nu este de discutat că nu ar fi un viciu, dar aceste jocuri pe care le criticăm și nu le încurajăm, se desfășoară în niște săli izolate fonic, discrete.
De ce se vânează discreția din săli, dar se ignoră teroarea de pe bulevarde? Primăria vrea să scoată păcănelele din ochii lumii. Cică ar fi nocive. Logic vine o întrebare din partea ”clujeanului de rând” care nu stă în vilă, dar votează.
Dependența de Decibeli
V-a trezit vreodată vreun ”șeptar” care se învârtea prea tare într-o sală de jocuri? Au făcut părinții bătrâni atacuri de panică, de cord sau AVC că vreun păcănelist a dat ”dublaj” la aparat în cartierul vecin?
Nu. Dar sigur ați sărit din pat când ”vitezomanul Gică” și-a testat țeava de eșapament. Se găsesc pe EMAG amplificatoare de eșapament și se modifică cu 50 de lei! Halal Poliție și RAR, halal controale!
În timp ce municipalitatea se luptă eroic cu „monstruoasa coaliție” a aparatelor de joc, pe care vrea să le ascundă, poate prin subsoluri sau la marginea orașului, o altă formă de dependență face ravagii în Cluj: ”Dependența de Decibeli”. Ucigătoare!
Diferența este simplă și dureroasă. La păcănele, omul intră de bunăvoie și își riscă propriul portofel. Pe Bulevardul Muncii, în Bună Ziua sau la Sala Polivalentă, pe str. Năvodari, la cimitir, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 ”bombardierul” cu eșapament modificat îți riscă sănătatea ta, somnul copilului tău și liniștea părinților tăi, fără să te întrebe dacă ai „opțiunea” de a nu-l asculta.
Este fascinant cum poate Primăria reglementa lumina unui panou publicitar, dar suntem neputincioși în fața unor raliuri nocturne de notorietate. Locuri precum parcarea de la Vivo, „dreapta” de pe Muncii sau zonele din Gheorgheni au devenit circuite de Formula 1 pentru cei cu mașini care scot sunete de mitralieră.
Bătaie sonoră de joc
Sălile de păcănele or fi având gradul lor de pericol social, dar domnilor șefi din Politia Cluj, de la IPJ, Crimă Organizată (combaterea crimei, că deocamdată nu o organizați ce-i drept), Poliție Locală, Jandarmerie, câte saloane de masaj erotic sunt în Cluj -Napoca?
Se face pe acolo cumva și prostituție, proxenetisn și trafic de carne vie? Agenții de Poliție Locală doar pedepsesc șoferii care au parcat din disperare undeva, pentru că noi, ca oraș, nu am putut, nu am vrut sau nu am știut să le dăm șansa să parcheze legal?
Dar cursele auto ilegale și bătaia de joc sonoră nu o aud? Dar toți agentii de politie, din atât de bine reprezentată în teritoriu a Poliției Municipale în 7 sau 8 secții de poliție?
S-au făcut aceste secții pentru a acoperi mai bine zona, nu de dragul secretarelor, șefilor și șoferilor personali, sau a celor mai dulci posturi din Poliția Română - ofițer de serviciu, portar (agent de Politie la acces) și poate dispecer.
Cine reclamă, amendă?
Zgomotul nu place nici Poliției Municipiului Cluj-Napoca nici Poliției Locale. Clujenii pot judeca în ce locuri tainice și liniștite și-au instalat secțiile de Poliție. Secția 4 Colina Mănăștur, așezământ turistic, secțiile 2 si 3 pitite, parcă să nu le vadă toți fraierii care ar putea veni să reclame, toate secțiile în locuri discrete ferite de zgomot și de praf.
La Poliția Locală la fel, tot vreo 7 secții. Domnii nu trebuie deranjați? Câte o doamnă plină de boli, are tupeul să sune că vecinii fac prea des chefuri noaptea.
De drifturi și țevile de așapament care fac ca mașina de pop corn sau mitraliera, nu are curajul. Cel mai întâlnit răspuns este că reclamagii pot fi amendați dacă petiția nu se confirmă. Oamenii se intimidează. Gazul și curentul au devenit atât de scumpe că nu mai au curajul să sune.
Câte sonometre au cumpărat cei de la Poliție, Poliție Locală? Din ce bani? Câte milioane de euro plătește Poliția pentru chiriile de la toate secțiile de politie din Cluj? Enorm! Dar Poliția Locală bijuteriile de mașini electrice! Nu erau mai utile pentru cetățeni și niște sonometre ?
Trofeul Umilinței
Dar chiar și în unele ”bordeluri” neautorizate și ignorate, (de toate cele 8 Secții de Politie), cu trafic de carne vie, prostituție, droguri și infinite boli, când intri acolo o faci în liniște sau măcar între patru pereți. Dar când un ”pilot de raliu” își turează motorul pe străzile Clujului el obligă 50.000 de oameni să participe la ”pasiunea” lui. Este ca și cum ai interzice reclamele la acool, dar ai permite cuiva să treacă cu o cisternă de pălincă prin Centru, stropind trecătorii cu furtunul.
”Trofeul Umilinței” ar merita acordat șefului Jandarmeriei Cluj. Enorm de obraznic să faci drifturi pe strada Năvodari, exact sub ferestrele Inspectoratului de Jandarmi, este definiția clujeană a tupeului de ”5 stele!” E ca și cum ai fura portofele în sala de mese a Poliției.
Căutați pe Internet, toate aceste instituții ”Teoria geamului spart!” (dacă nu în manualele de specialitate) să vedeți de unde se începe ordinea și liniștea publică într-un oraș. Și nu le mai spuneți cetățenilor disperați care reclamă că instituția voastră nu are competențe, că doar alții ar trebui să facă și eventual că pot fi amendați.
Existați și primiți salarii să ajutați oamenii nu să îi amenințați și amendați. De aceea se discută pe alocuri despre desființarea Jandarmeriei și a Poliției Locale?
Totuși domnilor de la Primărie. Ați făcut prea multe lucuri bune în acest oraș să îl lăsați bătaia de joc a unor derbedei. Păcănelele nu trezesc cu palpitații la 3 dimineața pe nimeni. Toba „sport” a unui BMW din 2005, da. Poate e timpul să organizați verificarea și a „jackpot-ul” de sub capotele lor.
Sonometre pentru liniștea noastră
PS: Nu știm dacă instituțiile clujene competente au sonometre, la ce prețuri le-au achiziționat și dacă le folosesc. În sprijin le oferim niște date pentru a vedea și șefii instituțiilor și Primăria și cetățenii cât ar putea fi de accesibile de fapt. Dacă doresc, le putem transmite și de unde se pot cumpăra.
Tip sonometru
Utilizare tipică
Preț aproximativ
Basic / consumer
măsurători de orientare, zgomot ambiental
150–600 lei
Semi-profesional
măsurători mai precise, hobby / comunitate
600–2.000 lei
Profesional / industrial
certificare CE, precizie metrologică
2.000–10.000+ lei
Clasificat clase A (lucru de laborator/ controale oficiale)
utilizare de agenți de control (Poliție, GNM, DSP)
8.000–30.000+ lei
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger





