OPINIE. Florin Danciu: Despre „interesul public” și mass media fără ipocrizie

Ringier România a pierdut in ultimii șapte ani, din 2015 încoace, 40 milioane lei net făcând presa de calitate, cu principii și deontologie! În această afacere păguboasă intră toate publicațiile din România ale elvețienilor mai puţin Gazeta Sporturilor care este editată împreună cu o firma de pariuri sportive din Bulgaria şi din care au extras un profit net total, în ultimii cinci ani, de 4,4 milioane lei.

Ținând cont că acest profit se împarte jumătate cu partenerul bulgar, iar Ringier rămâne cu puţin peste 2 milioane lei, este greu de crezut că afacerile de presă ale elvețienilor în România mai fac sens. Practic, de aproape un deceniu, familia Ringier din Elveţia subvenționează la propriu jurnalismul de calitate din România! De ce să faci asta, sfidând orice logică a capitalismului pe care, nu-i aşa, cu toţii ni l-am dorit de la Revoluție încoace?

Generozitatea familiei Ringier cu jurnalismul aflat in „serviciu public” se poate explica dacă la pierderea de 40 milioane lei adăugam aproximativ 180 miloane lei profitul net obţinut de Ringier, în aceeaşi perioadă, din alte două afaceri pe care le are în România, şi anume ejobs.ro şi imobiliare.ro! Platforma ejpbs.ro obținut 27 milioane profit net, iar imobiliare.ro 153 milioane profit net din 2015 încoace. Dar chiar şi aşa, cu 140 milioane profit net obţinut de familia Ringier doar în România, nimic şi nimeni nu poate să oblige această familie să susţină jurnalismul de „interes public”.

Pe acelaşi model funcționează un un alt bastion al „interesului public” şi anume pressone.ro, unde un cetăţean american pe nume Donald (Don) Lothrop a creditat firma  care editează site-ul cu cel puţin 8 milioane de lei până s-a plictisit de atâta „investit” în „interesul public” din România.

Sursă de disconfort

Este limpede că pentru familia Ringier afacerea de presă din România, pe lângă faptul că aduce pierderi, este şi o sursă permanentă de disconfort. Membri ai familei Ringier trebuie să vină periodic în România şi să se justifice în faţa propriilor angajaţi că nu fac destul pentru protejarea interesului public din …România! Probabil şi domnul Lothrop o fi fost tras la răspundere de propria redacţie în acest sens…

Pentru cineva din afară situaţia este hilară. De unde şi până unde nişte angajaţi ai unor firme private, fie ei şi jurnalişti!, trebuie să servească „interesul public” şi nu interesul acţionarilor de a face profit? Iar dacă presa care informează, investighează, deranjează şi face publice opinii diverse nu mai este o afacere, atunci însemnă că societatea nu are nevoie de ea. Este limpede că mass media sunt în căutarea unui nou model de bussines.

Apariţia Internetului şi, mai apoi, a reţelelor sociale, a dinamitat modelul de presă tradiţional. Acum mass media sunt sclavele rețelelor de socializare. Acestea au zdrobit modelul de afaceri al mass media şi subminează dramatic profesia de ziarist. Libera exprimare s-a democratizat. Orice ins insignifiant intelectual poate avea sau are deja, propria tribună pe aşa zisa social media, propriul site sau canal TV on line. Minunea tehnologică a dat frâu liber sfertodocţilor şi impostorilor eliberaţi, prin natura lor, de orice inhibiţie.

Educaţia de calitate şi cultura generală inhibă individul care devine conștient de propriile limite şi de complexitatea lumii. Prostul dezinvolt şi impostorul isteric domină noua lume digitală. Cohorte de inşi îşi găsesc repede bulele în care li se pot confirma propriile convingeri, pot înjura confortabil pe cei din alte bule la fel de exclusiviste.

Centriştii sunt marginalizaţi, Centrul însuşi nu mai există fiind pulverizat în miriade de grupuscule unde stăpâneşte câte un „mesia” cu „biserica” lui.

Statul, jucător pe piața de presă

Ce model de business să găsească presa din România pentru a servi cu adevărat interesul public? Primul servitor al interesului public este Statul cu toate ramificaţiile sale în societate. Statul român este şi un important jucător pe piaţa mass media şi pe cea a publicităţii.

Alocă, prin buget, aproximativ 1 miliard de lei anual (200 milioane de euro) pentr TVR, Radio România şi Agerpres. Din bugetul statului partidele politice cheltuie în jur de 20 milioane de euro anual pentru publicitate politică.

Din aceşti bani se întreţin televiziunile de ştiri şi câteva publicaţii on line din Bucureşti. Mai trebuie sa adăugăm miile de contracte de publicitate încheiate de ministere, agenţii guvernamentale, companii de stat, primării, consilii judeţene sau firme private care lucrează pentru acestea şi, prin influenţă politică, finanţează mass media. Toţi aceşti bani se cheltuie cu minimă transparenţă şi, în schimbul lor, decidenţii îşi asigură liniştea relativ simplu şi ieftin.

Un model de afaceri a găsit Ringier pentru Gazeta Sporturilor asociindu-se cu un om de afaceri bulgar, proprietar de companii de pariuri sportive. Gazeta sporturilor și site-ul său au devenit, astfel, niște anexe ale firmelor de pariuri. Cum și sportul numit fotbal este complet confiscat ca și sponsorizări tot de firmele de pariuri sportive și păcănele, cercul se închide frumos în interesul public de bună seamă. Acesta este marele model de business pe care Ringier și compania de pariuri din Bulgaria l-au duplicat, prin gsp.ro, prin toată lumea!

Practic, firmele de pariuri controlează fotbalul, prin sponsorizări, dar și pe cei care scriu despre acest sport, prin publicitate sau acționariat! Îmi aduc aminte de unul directorii TeleFrance1, care acum două decenii declara că principala lor misiune este să pregătească mințile telespectatorilor francezi pentru reclamele la Coca Cola. Tot așa, principala misiune profesională, de „interes public”, a jurnaliștilor de la gsp.ro este să pregătească mințile cititorilor pentru pariuri sportive.

Partide & televiziuni

Un alt model de business în presa românească este „parteneriatul” televiziuni de știri-partide politice. Zeci de milioane de euro sunt pompate anual, din bani de la bugetul de stat alocați partidelor politice, în conturile celor cinci sau șase așa-zise „televiziuni de știri” pentru interesul strict de propagandă ale acestor organizații politice. Practic, banii publici ajung in conturile partidelor parlamentare prin alocații bugetare de unde, după bunul plac și interesele unei elitei politice restrânse, sunt direcționați spre televiziuni.

Nu știm, ca telespectatori, ce se cumpără cu acești bani, pentru că nu am văzut spoturi publicitare cu PNL sau PSD, iar emisiunile de „dezbateri” cu așa-ziși invitați de la partide nu sunt marcate ca fiind de propagandă politică. De ani de zile se chinuie câțiva jurnaliști să identifice traseul acestor sume colosale care provin, totuși, din bugetul de stat și pentru care partidele nu dau seamă nimănui!

Dar, am putea întreba, ce întreprindere de presă își permite să investigheze cheltuirea banilor publici de către partide? Răspunsul îl găsim într-un alt model de media bazat pe organizații neguvernamentale. Și aici dăm peste o sumedenie de site-uri de știri, bloguri, newsletter-uri cu finanțări la fel de obscure de la ambasade, fundații internaționale, fonduri europene, norvegiene etc.

Aici se lucrează elegant cu „proiecte”, „aplicații”, „grant-uri”. „call-uri”, „start-up-uri”, „fundrising” etc. Acest model de business ni se prezintă ca fiind adevăratul susținător al „interesului public”, aici se face, chipurile, jurnalismul pur și dur, aici sunt băieții și fetele care dorm cu codurile deontologice ale BBC sub pernă! Numai că acesta nu este un business! Trebuie să „aplici” mereu, să cauți noi finanțări, grant-uri, să scrii proiecte, să participi la call-uri, să fii mereu atent la… temele impuse de finanțatori, care s-ar putea să se schimbe de la proiect la altul.

Fenomenul este marginal tocmai din cauza ne sustenabilității sale financiare pe termen lung. El poate funcționa doar pe lângă un business de presă ca o formă de diversificare a conținutului, dar și ca optimizare a susținerii financiare.

Presa – afacere

Dar mai poate fii presa o afacere, iar dacă este o afacere în ce măsură mai poate susține interesul public și nu cel al acționariatului, clienților de publicitate sau sponsorilor? Mai are presa un sens într-o lume în care oricine se poate exprima pe rețelele de socializare?

Mai este presa utilă societății prin ceea ce livrează, mai este ea indispensabilă democrației în condițiile în care libera exprimare s-a super-liberalizat? Strivită de rețelele sociale, de obișnuința consumatorului de a avea informația gratuit, de posibilitatea companiilor și organizațiilor de a se promova global și personalizat prin Facebook, Instagram, Tiktok, Linkedin, Google add, Google sens și alte nenumărate canale on line, presa trebuie să se reinventeze împreună cu societatea și statul!

În România oricine poate fii jurnalist. În câteva ore poți să iei un șablon de site, un template, de pe Word Press, si să-l transformi în site de știri și se cheamă că ești jurnalist. Ai propria prăvălie de presă, poți trimite întrebări și interpelări autorităților publice care, în baza legii 544, a liberului acces la informații, trebuie să-ți răspundă cu celeritate.

Poți să scrii „opinii”, să-i critici pe primar, pe președinte, pe alesul local etc. dar nu ca simplu cetățean ci ca …jurnalist, ca lider și formator de opinie! Toate neamurile tale, prietenii, dar și dușmanii vor afla că nu mai ești…om de rând, ești jurnalist. Mergi la conferințe de presă, la inaugurări, autoritățile te invită la manifestări publice…pentru că ești pe lista de presă, la fotbal stai la masa presei, te acreditezi la evenimente, și …relatezi.

Nici măcar nu trebuie să scrii corect în limba română…Dintr-o dată ți s-a schimbat destinul, ai devenit cineva, ești important pentru că nu prea contează ce și cum scrii, cine să te cenzureze/corecteze?, ar fi un atentat la libera exprimare și la democrație! Inși cu tupeu și cu suficientă lipsă de educație și cultură cât să le asigure o totală dezinhibare în exprimarea publică, populează dezinvolt profesia de jurnalist! Ca să poți fii angajat ca muncitor calificat îți trebuie o diplomă, un act că ai capacitatea minimă de a exercita o profesie, ca să fii jurnalist nu îți trebuie nimic!

Ca să nu mai vorbim de profesii liberale cum ar fi avocat, notar, inginer, medic etc pe care nu le poți exercita decât după o temeinică stagiatură. În presă nu e nevoie, aici nu există organizație de breaslă care să emită un certificat de liberă practică precum în profesiile amintite mai sus. Numai în Cluj-Napoca sunt vreo zece de site-uri de știri, toate înregistrate pe…persoane fizice, ale căror identități nu pot fi dezvăluite din cauza legislației care protejează datele personale!

Ce fel de liberă exprimare e asta și cum servește aceasta interesul public dacă nu putem identifica proprietarul unui site de știri? Cum își finanțează această persoană fizică afacerea de presă? Cum emite facturi, cum își plătește angajații? Cum este posibil să deții un site de știri, sau orice fel de domeniu pe internet și să rămâi anonim? Ce legislației e asta și cui servește?

Pentru a ieși din ipocrizia numită presă ar trebui degrabă legiferate atât profesia de jurnalist cât și întreprinderea de presă. Ar fi o formă de protejare a statutului jurnalistului și a editorilor/proprietarilor de presă.

Fără un instrument legal prin care breasla să fie recunoscută de legiuitor și finanțarea să se facă transparent ne îndreptăm cu toții spre falimentul de facto al profesiei și spre falimentul propriu zis al afacerilor de presă.

Vor rămâne doar propagandiștii, activiștii și nebunii…