OPINIE/ Cruciada copiilor (I)

I. Elevul și parteneriatul educațional pandemic

Citeam zilele trecute pe un site specializat în educație, site pe care îl prețuiesc și în care mai și scriu din când în când, despre propunerea unei eleve privind îmbunătățirea predării în vremurile acestea de pandemie. Eleva de clasa a X-a de la Liceul de Arte ”Nicolae Tonitza” din București propunea nici mai mult nici mai puțin decât ca profesorii de la oraș să se schimbe cu cei de la țară, pe modelul schimbului de experiență dintre elevii care pleacă în alte țări.

Propunerea a fost făcută la conferința online SuperTeach ”Revoluția mentalității în educație – Educație timpurie” de sâmbătă, 14 noiembrie a.c., dând astfel și măsura seriozității unora dintre soluțiile promovate de cei care se pretind și pretind că revoluționează mentalitatea în educație sub blazonul super teaching-ului.

N-aș vrea să se creadă că nu sunt de acord cu implicarea elevilor în problemele școlii, desigur, de la o anumită vârstă și a celor sârguincioți și responsabili, cu prioritate. Cu deosebire acum, în vremuri de pandemie și de școală online care se face cum (nu) se face și de o parte și de cealaltă. Adică și de către profesori și de către elevi. Iată ce răspundea eleva la întrebarea Ce crezi că ar trebui să se schimbe la modul în care se face școală în România?:

”Cred că, așa cum se face cu elevii din două țări, schimbul de experiență, m-am gândit că se poate încerca un proiect cu profesorii în acest caz în care profesorii de la oraș să se schimbe cu profesorii de la sate sau de la țară și să încerce felul lui de a preda. De exemplu, profesorii de la oraș, care probabil au mai multe documente sau mai multe materiale cu care pot să desfășoare ora, să-i ajute pe copiii de la țară și să vadă dacă le este mai ușor copiilor din medii mai puțin favorizate, să înțeleagă mai bine materia și cei de la sate să vină la oraș și să încerce prin modul lor, care mi se pare câteodată că este mult mai simplu și mai bun – dau exemple mult mai corect și mai bune, să vină la oraș și să le predea copiilor de la oraș.” (am citat exact de pe site-ul respectiv).

Nu poți vorbi orice și oricum despre profesori

Citatul reprodus mi-a întărit convingerea că nu putem vorbi, chiar cu gând bun fiind, oricum și orice despre profesori. Sau n-ar trebui să vorbim orice și oricum despre profesori. Deși unii o merită. Dar aceia sunt doar ”unii”, nu profesorii. Nu putem vorbi oricum și orice, mai ales dacă nu suntem profesori. Cu atât mai mult dacă nici nu știm ce face și cum face ce face un profesor. Cât despre profesorii cu vocație, nici atât. Și nici despre elevi. La urma-urmei, frumos și corect ar fi să nu vorbim despre ceea ce nu știm. Și nici despre ceea ce nu se cuvine. Și totuși, s-a vorbit și se vorbește enorm. Și, în destule cazuri, foarte urât.

Ne-am obișnuit după 1989 să ne distrugem singuri împuținatele noastre blazoane profesionale și așa pătate și uneori ruginite de rutine și chiar și pe cele ale ființei noastre naționale. Exemplele sunt la îndemână. La începutul pandemiei ne-am aruncat asupra medicilor și i-am condamnat pentru că, oameni fiind și ei, cereau măsuri pentru asigurarea echipamentelor care să-i protejeze și pe ei. Pentru ca, protejându-i pe ei, să ne poată ajuta și vindeca pe noi.

I-am criticat atunci pentru că unora le era frică. Frică de pandemie, de necunoscut și, poate, chiar de suferința noastră, a pacienților. I-am condamnat cu înverșunare, ca și cum noi am fi știut cu certitudine că victoriile în războaiele lumii s-au obținut numai și numai cu soldați cărora nu le era niciodată frică de moarte. Și că mor doar cei cărora le este frică să moară. Ceea ce, desigur, este o utopie. Dovadă că pandemia produce și utopii. Mai nou și în variantă pandemico-educațională – nenumărate utopii online.

Mircea Bertea

*Prof. dr. MIRCEA  BERTEA este directorul Colegiului Naţional Pedagogic „Gh. Lazăr” Cluj-Napoca, Profesor asociat Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj, Membru al Centrului Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare Paris, Expert al Uniunii Europene pentru Educaţie şi Cultură.