În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

De la 1 ianuarie 2024, valoarea tichetelor de masă crește la 40 de lei. Astfel, un angajat cu normă întreagă va încasa  880 de lei în tichete de masă, scrie Alba24.ro.

„Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, majorarea valorii tichetului de masă în contextul scăderii puterii de cumpărare a populației, ca urmare a războiului din Ucraina și a liberalizării prețurilor la energie”, transmit autoritățile.

Executivul a decis majorarea în două etape a acestei valori: de la 30 de lei la 35 de lei, începând cu data de 1 august 2023, respectiv 40 de lei din 1 ianuarie 2024.

Tichete de masă: Guvernul s-a răzgândit și nu va permite plata cash. Cum vor fi acordate și ce valoare vor avea de la 1 ianuarie

Într-o lună intră în vigoare a doua majorare, la 40 de lei. Motivarea celei de-a doua majorări a valorilor tichetelor de masă constă în faptul că puterea de cumpărare a românilor a scăzut dramatic.

Asta din cauza scumpirilor la alimente.

”Prin derogare de la art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, nivelul nominal al tichetului de masă, de până la 40 de lei/tichet/zi, se va aplica și în primele două luni ale semestrului II ale anului 2024, respectiv august 2024 și septembrie 2024”, transmis reprezentanții Ministerului Muncii.

Valoarea tichetelor de masă crește din 1 ianuarie 2024: când își pierd valabilitatea

Ținând cont de faptul că un angajat lucrează, lunar, aproximativ 22 de zile, valoarea tichetelor de masă pe care acesta o va primi pe card se ridică la 880 de lei.

Atenție însă: bonurile de masă își pierd valabilitatea iar sumele necheltuite se pierd.

Beneficiarii bonurilor de masă trebuie să știe că, dacă nu sunt cheltuite în perioada de valabilitate, sumele primite pe card sunt retrase de emitent, iar beneficiarul le pierde.

Așa cum stabilește Legea 165/2018, voucherele de masă se emit exclusiv pe suport electronic. Asta înseamnă că și tichetele de masă, printre altele, sunt emise acum doar pe card.

Tichetele de masă sunt valabile în anul calendaristic în care au fost emise, cu excepția tichetelor emise în perioada 1 noiembrie – 31 decembrie, care pot fi utilizate până la data de 31 decembrie a anului următor.

1 Decembrie. În această dată, unii români sărbătoresc Marea Unire. De ce „mare”? Păi pentru că aia mică s-a făcut în 1859. Și pentru că, odată cu „cea Mare”, s-a făcut România dodoloață. Dacă până acum arăta ca o pictură de Picasso, de nu știai de unde s-o apuci, acum era mult mai simplu, ca s-o poată desena și copiii. Întrebarea care persistă în continuare e cine s-a unit cu cine?

Ia să vedem! Sudistanul inițial, cunoscut și sub numele de Nord Bulgaria, era locuit de românii vechi, strămoșii cocalarilor cu ceafa în trei straturi din ziua de azi. Printre ei, câte unul mai răsărit, numit pompos boier, care cică era și de viță veche, asta pentru că nici dracu’ n-a stat să-i verifice lui pedigree-ul.

PAMFLET. Ce SĂRBĂTORESC ardelenii la 1 Decembrie? Dacă știi, spune-ne și nouă

Secole de-a rândul derulate sub umbrela protectoare a Înaltei Porți și-au pus amprenta asupra civilizației, impropriu numită așa, din Țara Românească. Turcii, bulgarii, tătarii, albanezii și grecii au completat, atât cât au putut și ei, „coloratura” locală. Culturile s-au mixat mai ceva ca hit-urile la Untold. A rezultat poporul român, a cărui principală calitate nu era nici pe departe hărnicia. Nici n-avea cum, dacă ne gândim că erau urmașii dropiilor, niște păsări mari din Bărăgan, grase și puturoase.

Vestigiile așa zisei civilizații din zonă pot fi admirate și astăzi: bordeiele săpate în pământ, bordeiele săpate în pământ și… bordeiele săpate în pământ… Dar deja ne repetăm. Mai este și-un turn al Chindiei. Și gata! Că monumentul de la Adamclisi era făcut de romani. Nu, nu de romales. Ei abia în istoria recentă s-au apucat de construit monumente cu turnulețe.

Ei bine, această alcătuire a profitat de ego-ul exacerbat al unui domnitor moldovean, băiat bun de altfel dar cam zglobiu în gândire și i-a sugerat un cumul de funcții. Și uite-așa, aia mică (mă refer la unire) s-a făcut prin vrerea „poporului” român, la care, volens-nolens au aderat și frații moldoveni, cei aprig curtați de Mihai Viteazul, cu rușii, lipovenii și leșii lor cu tot.

„Țara nou creată și-a importat rege de la nemți”

Astfel intra samahoanca și poalele-n brâu, repede completate de poalele-n cap, în istoria României, numită acum așa, după ce nord-bulgarii și-au impus punctul de vedere prin intermediul unor damigene de vin date șpagă, obicei la care se pricep foarte bine și în ziua de azi și pe care l-au exportat cu succes și la nord de Carpați.

Văzând că nu fac nicio treabă cu cârmuitorii autohtoni, țara nou creată și-a importat rege de la nemți, în speranța că dade-dade va reuși să implementeze rigurozitatea, disciplina și spiritul german în mocirla orientală de aici. Cel care s-a înhămat la această muncă sisifică a fost Carol de Hohenzollern-Siegmaringen, pe scurt Karcsi die Erste. No way, Jose! Nu s-a prins nimic de „rumâni”.

Așa că au făcut un „bis” cu Ferdinand și a lui Regină Maria, de altfel „singurul bărbat al României”, cum o prezintă istoria. „În această țară nu există bărbați și îmi este rușine că sunt regina unor lași”, spunea ea când s-a lămurit cu cine are de-a face.

„Noi vrem să ne unim cu țara”

După ce armata română a luat na-na la bucuțe de la bulgari și nemți, la Turtucaia, în 1916, Ferdinand s-a lămurit și el cu vitejia poporului pe care-l conducea. Probabil, într-un moment de mahmureală a ordonat: „Treceți batalioane române Carpații!”, îndemn luat ad literam de șefii armatei. Sătui să ia bătaie de la KuK (kaiserlich und königlich), mai marii oșteni ai României i-au sugerat, mai mult sau mai puțin voalat, să anexeze Transilvania cu tot cu locuitori, din ciclu: „Decât să ne bată mai bine ne împrietenim cu ei”.

Zis și făcut. Celebra expresie pusă de aceeași curvă care este istoria în gurile oamenilor politici ardeleni din acea vreme și anume „Noi vrem să ne unim cu țara” era de fapt o interogație, nu o afirmație.

Transilvania, acest pui de imperiu habsburgic, curtată de vecini mai ceva ca fetele din Bamboo, avea avantajul că, pe lângă români (deși, sincer, nu știu de ce li se zicea așa), mai avea și unguri, și nemți, și cehi, și slovaci și alte nații care conțineau în ADN ingeniozitatea, hărnicia și priceperea de a ctitorii o țară multiculturală orientată cu fața spre vest, nu spre sud-est.

„Hai s-o dăm din mână-n mână”

La aflarea veștii că nord-bulgarii intră în Transilvania, locuitorii s-au speriat că vor să le fure prunii și-au pus mâna pe arme. Cu tunelurile dacice colmatate încă din fragedă pruncie, singurele căi de acces în fortăreața transilvană erau trecătorile carpatine. Versurile cântecului, care au fost modificate ulterior în „V-așteaptă izbânda, v-așteaptă și frații/ Cu inima la trecători” erau „V-așteaptă pălinca, v-așteptă cârnații/ Pe mesele-ntinse la trecători”. Păcăliți de promisiuni, soldații au lăsat la o parte tremuratul de izmene și-au îndrăznit să treacă munții.

Și uite-așa, „Hai să dăm mână cu mână” s-a transformat în „Hai s-o dăm din mână-n mână”, cu referire la glaja de pălincă. Și uite-așa, pe principiul „să ajutăm baba să treacă strada chiar dacă ea nu vrea”, Ferdinand le-a suflat ungurilor de sub nas cea mai bogată și frumoasă regiune din imperiu.

De atunci ni se tot arată pisica, aia cu „ungurii vor să ne fure Ardealul”. Hoții strigă hoții…

Infuzia de ardeleni în ceea ce se va numi de-acum înainte România Mare a fost benefică… Pentru ceilalți.

Cu ce s-au ales ei?

Cu câteva milioane de oameni harnici și chibzuiți, e drept, la sfert din viteza lor.

Cu pălincă, pe care, fie vorba-ntre noi, nici azi n-o pot bea, rămânând la „febra” lor.

Cu cea mai bună mâncare din lume și pontul oferit gratis cum că apa în care au fiert găina se face supă, nu se-aruncă.

Cu zeci de mii de unguri care le-au mai transferat în capitală un pic de aer occidental.

Cu aur și alte bogății ale pământului, pe care le-au extras de aici.

Cu locuri minunate de vizitat, vestigii istorice, tradiții de dinainte de primul șlap turcesc aterizat în Bărăgan.

Cu zeci de variante de petrecut vacanța.

Cu o grămadă de bani vărsați la buget, an de an, pe care-i împrăștie discrețional în zone în care lenea este pe ordinea de zi, mai puțin de unde au provenit.

Cu ce ne-am ales noi?

Cu o grămadă de refuzuri, indiferent de cereri.

Cu valuri de șmecherie și învârteală revărsate peste Carpați.

Cu cocalari, pițipoance și manele.

Cu bășcălie ieftină și sarcasm de bideu.

Cu semințe scuipate printre dinți.

Cu milioane de puturoși de dus în spate.

„Treceți batalioane române Carpații… înapoi”

Ne spun boanghini, le spunem mitici.

Ne fac lenți și prea calmi, le zicem certăreți și gălăgioși, pentru că, uneori, le merge limba mai repede decât creierul.

Ne fac slugile ungurilor, îi facem otomani.

Când au un interes, suntem „frați”. Când nu, ne trimit în Ungaria, cea de unde ne-au „salvat” în 1918.

În timp ce noi preferăm ora exactă de la Viena, la ei se dă de la robotul telefonic… Dacă nu l-au furat și pe ăla.

Suntem singurul Yin și Yang divergent, care nu formează un cerc. Ce avem noi în comun? Poate limba, dar și aia din ce în ce mai rar, că nu ne-nțelegem de nicio culoare în ultima vreme.

Ați observat că în tocănița asta nu i-am inclus pe moldoveni. Ei, la fel ca transilvănenii, au fost niște victime târâte de torentele istoriei într-o mare mămăligă fanariotă.

De la ei au „secat Milcovul dintr-o sorbire”, în Transilvania au ridicat secarea la alt nivel. Și-atunci să nu le cânți „Treceți batalioane române Carpații… înapoi”?

Deci, revin, ce sărbătoresc ardelenii la 1 Decembrie?

Începând cu 30 noiembrie, cei care plătesc garanție de 50 de bani la cumpărarea băuturilor îmbuteliate de la comercianți pot primi înapoi această sumă, la returnarea ambalajului, scrie Alba24.ro.

Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) devine funcţional în România, începând de joi.

Din 30 noiembrie se aplică Sistemul Garanție-Returnare. Garanția de 50 de bani, de PLĂTIT în magazine

România va deţine astfel al doilea cel mai mare sistem de acest fel din Europa, după Germania, din punct de vedere al numărului de ambalaje procesate.

Cum funcționează sistemul Garanție-Returnare

Din 30 noiembrie 2023, românii care vor plăti o garanţie de 50 de bani atunci când vor cumpăra o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant, pot să returneze ambalajul la unul dintre punctele de returnare organizate de către comercianţi.

Atunci va primi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi condiţionaţi de prezentarea bonului fiscal.

Aplicare în etape

Ambalajele purtătoare de garanţie vor intra pe piaţă gradual, fiind vorba de o perioadă tranzitorie până la epuizarea stocurilor de produse existente deja la raft.

„Nu cred că are cineva aşteptarea ca sistemul să fie perfect din primul moment, pentru că nu s-a întâmplat aşa în niciuna dintre ţările care au implementat un astfel de sistem” – a spus Anca Marinescu, Corporate Affairs şi Communication Manager la RetuRO, potrivit Agerpres.

Astfel, produsele în ambalaje non-SGR, care se află, deja, în stocul producătorilor sau al comercianţilor, mai pot fi comercializate până la data de 30 iunie 2024.

Începând din 1 iulie 2024, nu se vor mai putea introduce pe piaţă produse care intră sub incidenţa SGR, fără să fie inscripţionate cu logoul şi codul de bare specific.

Când se poate recupera garanția

În acelaşi timp, administratorul SGR, societatea RetuRO, atrage atenţia că recuperarea garanţiei va fi valabilă, după data de 30 noiembrie, doar pentru ambalajele cu sigla „Ambalaj cu garanţie”.

Nu va fi valabilă în cazul ambalajelor existente, la ora actuală, în stocul comercianţilor.

„Aşadar, RetuRO recomandă tuturor românilor să nu îşi facă provizii de ambalaje înainte de lansarea SGR. Acestea nu vor fi acceptate în punctele de returnare, nefiind marcare cu logo-ul ce atestă că sunt purtătoare de garanţie.

Condiții de returnare a ambalajelor

Ambalajele non-SGR vor putea fi returnate, în continuare, prin metoda de colectare selectivă clasică, utilizată şi până acum pentru recuperarea ambalajelor de toate tipurile, în punctele de colectare tradiţionale”, notează compania.

Pentru a fi returnate, ambalajele trebuie să fie:

– intacte, nedegradate şi nedeformate
– să nu fie sparte, turtite sau presate

pentru ca acestea să poată fi scanate după formă şi dimensiuni de automatele de colectare sau de echipamentele de numărare şi sortare.

Recipientele trebuie să fie golite de conţinut.

Orice cantitate de lichid care rămâne în acestea le afectează greutatea. Astfel există posibilitatea să fie refuzate de echipamentele automate, atunci când sunt scanate şi cântărite.

Etichete ”Ambalaj cu garanție”

Administratorul SGR a lansat campania „Hora Reciclării”, cu scopul de a încuraja toţi românii să înveţe trei paşi simpli către o Românie mai curată şi mai verde.

– Clienții caută în magazine etichete cu simbolul „Ambalaj cu garanţie” şi plătesc garanţia de 50 de bani.
– Returnează ambalajele în stare intactă la un punct de returnare.
– Recuperează garanţia de 50 de bani pentru fiecare ambalaj.

Fabrici de sortare a ambalajelor

În ceea ce priveşte infrastructura de numărare şi sortare a ambalajelor de băuturi colectate de la comercianţi, până la momentul actual au fost anunţat trei fabrici în:

– judeţul Bacău (localitatea Nicolae Bălcescu)
– judeţul Timiş (la Giarmata)
– județul Cluj (comuna Bonţida).

Dintre acestea, centrul de la Bonţida a fost primul inaugurat în data de 27 noiembrie.

17 centre în următorul an

În calitate de administrator al SGR, RetuRO a anunţat că va deschide 17 centre specifice, în următorul an. Acolos se vor transporta ambalajele de băuturi colectate de la aproximativ 80.000 de comercianţi.

Acestea vor fi numărate, sortate şi pregătite pentru transport către companiile de reciclare, în vederea producerii de materie primă reciclată. Va fi folosită la producţia de noi ambalaje de băuturi.

RetuRO Sistem Garanţie Returnare SA este o companie ce funcţionează pe principiul „not for profit”. Eventualul profit realizat în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR.

Compania a fost creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi:

– Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%)
– Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%)
– Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%)

și un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).

Controversată încă de dinainte de construire, cel puţin din punct de vedere artistic, statuia lui Avram Iancu din piaţa cu acelaşi nume din Cluj-Napoca, moşită de fostul primar Gheorghe Funar, a supravieţuit criticilor, dar şi vremurilor, iar acum se împlinesc tocmai 30 de ani de la ridicarea ei. Deşi vremurile s-au schimbat în oraş, şi oamenii politici la fel, statuia lui Avram Iancu rămâne un simbol al oraşului, iar oficialităţile s-au gândit că ar fi potrivită sărbătorirea aniversării acesteia la 30 de ani, de Ziua Naţională a României.

Emil Boc: nimeni nu se atinge de statuia lui Avram Iancu

Statuia este sărbătorită cu un şir de evenimente sub genericul „Avram Iancu de 30 de ani în inima Clujului”. Organizatorii sunt Societatea cultural-patriotică Avram Iancu şi Primăria Cluj-Napoca. Ca să-l gireze parcă şi mai mult pe înaintaşul său la primărie, Gheorghe Funar, actualul primar, Emil Boc, chiar a declarat că deşi Piaţa Avram Iancu intră în program de reamenajare, nimeni nu se va atinge de statuia lui Avram Iancu, cel puţin atâta vreme cât va fi el primar.

Sărbătoare la un monument controversat. Cum trebuia să arate statuia lui Avram Iancu

„Se lucrează la caietul de sarcini pentru modernizarea Pieței Avram Iancu pe fonduri europene, din exercițiul financiar 2021-2027, cu o singură mențiune: să nu se atingă de statuia lui Avram Iancu. Orice plan, orice discuție începe cu statuia lui Avram Iancu. De acolo încolo, discutăm cu arhitecții despre orice. Repet, un singur lucru este foarte clar, statuia nu se mișcă. Oricât de contrariați unii de afirmația mea, rămân la această părere. Simbolurile nu se ating, se păstrează”, afirma primarul Emil Boc.

Cu ocazia construirii statuii, în 1993, dar şi după, au fost numeroase voci care au criticat modul în care aceasta a fost construită, mai ales din punct de vedere artistic.

De exemplu, arhitectul Eugen Pănescu spunea că statuia lui Avram Iancu este „cea mai nereuşită construcţie, iar asta deoarece implicaţiile politice dau uitare scopului adevărat al statuii”.

La fel, arhitecţii Adrian Iancu şi Ionel Vitoc: „Toate sunt gafe nefericite care nu respectă ce se află în jur. La Iancu îţi suceşti gâtul uitându-te la el”.

Pe de altă parte, unul dintre marii specialiști ai Clujului, arhitectul Șerban Țigănaș, fost lider al unor structuri ale arhitecților din România, dar și internaționale, a fost de aceeaşi părere. „Eu aș face un nou concurs, de data aceasta adevărat și cu sculptori reputați, cu miză, în speranța că vom găsi un nou Avram Iancu. Nu l-aș elimina pe Avram Iancu, acela e locul lui consacrat. Dar actuala statuie merge spre a nu-i aduce un omagiu, ba din contră”, a subliniat arhitectul, în emisiunea Urbea9, produsă de Media9.

O statuie pe măsura primarului

Şi presa vremii a avut o atitudine critică faţă de statuie şi de modul în care a fost realizată aceasta.
Un exemplu este editorialul jurnalistului Florin Danciu, în Mesagerul Transilvan:

O statuie pe măsura primarului

Trebuie să mărturisim că în primăvara anului 1992, după al doilea tur de scrutin al alegerilor locale, când a devenit primar al Clujului Gheorghe Funar, în redacția Mesagerul transilvan domnea o nedisimulată satisfacție, o stare de autentică bucurie. leşise, care va să zică, omul nostru! La vremea aceea. competiția electorală s-a dus între partide (mai exact spus între orientări politice), iar nu, cum ar fi fost normal, pentru un asemenea post, între personalităţi. O spunem acum, aproape convinşi că avem dreptate: dacă în locul domnului Liţiu candida aproape oricare alta dintre personalităţile opoziţiei, care să îndeplinească elementara condiţie de a fi clujean în adevăratul sens al cuvântului, alegerile puteau fi câştigate fără probleme.

Am aşteptat, aşadar, cu emoţie, primele luări de poziţie, primele declaraţii şi primele măsuri adoptate în virtutea noilor prerogative ale domnului Gh. Funar. Domnia sa s-a pus pe treabă, a început să „mişte” câte ceva în acest oraş, s-au asfaltat străzi, curăţenia locurilor publice a început să facă faimă municipiului, se mai dădea din când în când câte un bobârnac UDMR-ului, pus la colţ de nenumărate ori de primăria clujeană. Cu timpul, acest ultim aspect a devenit un obicei, luând, din ce în ce mai mult, locul muncii anonime şi lipsite de spectaculozitate de primar. Curând aveam să descoperim că, de fapt, nu votaserăm un primar, ci un preşedinte de partid şi chiar un viitor candidat la … Preşedinţia României.

Uimindu-şi chiar şi colaboratorii apropiaţi cu teribilismele de „lider politic”, făcut peste noapte, ridicat de valul Caritas (acum în coborâre), domnului Funar a început să nu-i mai ajungă strâmta carapace administrativă şi apolitică a primăriei pe care, de altfel, a transformat-o rapid în tribună politică! Cam prea mult, totuşi, pentru un singur om, dacă adăugăm la acestea şi „anosta” muncă de primar. Ieşirile anti maghiare extrem de dure ale dlui Funar au început să-i „obosească” până şi pe propriii susţinători, iar „filipicele” preşedintelui PUNR-ului la adresa actualei puteri nu au avut darul de a-l face foarte ageat în cercurile politice înalte ale ţării, domnia sa practicând micile şantaje politice ori de câte ori i s-a ivit ocazia. Şi, ca oricare mare „tribun” (cum îşi închipuie domnia sa că este) domul Funar este dornic să lase în urma sa semne palpabile şi cât mai vizibile.

Cum să ne explicăm osârdia cu care s-a lucrat şi se lucrează la ridicarea unui statui a lui Avram Iancu în chiar centrul municipiului şi asupra căreia părerea unanimă a specialiştilor a fost că avem de-a face cu un kitsch veritabil. Am fost poate singurul ziar care am dus o campanie împotriva acestui „monument” la jurizarea căruia decisivă a fost opțiunea inginerilor, politicienilor și funcționarilor evident de sorginte demagogică! S-au pompat în acest aşa-zis monument sute de milioane de lei (evident apelându-se la donațiile firmei „Caritas” administrate de primărie) vreme în care clinicilor, caselor de copii etc. li se acordau sume simbolice. Ne punem fireasca întrebare dacă, în aceste vremuri dificile din punct de vedere economic, ne putem permite luxul de a investi în kitsch-uri cu diplomă? Mai era nevoie ca pentru aceasta să fie chemat un artist anonim pe scara de serviciu a Primăriei, tocmai din Elveţia? Un răspuns la toate aceste întrebari s-ar putea da, şi anume că avem o statuie pe măsura primarului! Răspuns care naşte, totuşi, o nouă întrebare: avem oare un primar pe măsura oraşului Cluj-Napoca? (Florin Danciu)

Moartea l-a găsit cu fluierul de cireş şi jalba către împărat

Avram Iancu, “Crăişorul munţilor”. A murit în urmă cu 151 de ani, pe 10 septembrie 1872. Felul în care a murit este povestit de istoricul Silviu Dragomir în cartea sa “Avram Iancu”.

“În cursul anului 1872, Iancu se simţea bolnav şi istovit de puteri. În lunile de primăvară a fost îngrijit timp mai înde­lungat în spitalul din Baia de Criş. Avusese o puternică hemo­ragie. Tusea ce‑l chinuia nu mai era chip să se potolească. Către sfârşitul lunii august petrecu câteva zile la preotul Toma Faur din Valea Bradului. Pe urmă a plecat din nou spre Baia de Criş. Aici îl ajunge secera morţii la 10 septembrie a ace­luiaşi an. S‑a culcat pe o rogojină de cu seară la cartierul său obişnuit, în casa brutarului Ion Stupină, zis Lieber. A doua zi dimineaţa şi‑a dat sufletul în urma unei noi hemoragii, înfrânt acum definitiv de „viforele timpului”. Nu avea nimic asupra lui decât o năframă zdrenţuită, fluierul de cireş şi jalba către împărat, unsă şi mototolită”, povesteşte Silviu Dragomir.
Înmormântarea a avut loc pe 13 septembrie.

Statuie cu Iancu călare la Cluj

Puţină lume ştie că Avram Iancu urma să aibă o altă statuie la Cluj, înaintea celei actuale din piaţa care-i poartă numele.
În cartea intitulată “Povestire pe scurt a vieţii lui Avram Iancu (în imagini, arhiva Cluj24), autorul, Alexandru Ciura, explica, la începutul anilor 1920, necesitatea ridicării unei statui a “Crăişorului munţilor”. Era în 1924, la 100 de ani de la naşterea sa.

“În Clujul cel nou, în Clujul românesc de mâine se va ridica o statuie pentru preamărirea eroului nostru național: Avram Iancu. Hotărârea a fost întâmpinată cu multă însufleţire, şi nu ne îndoim, că suma ce se va aduna va fi aşa de mare, încât la 1924, când vom sărbători o sută de ani de la naşterea lui Iancu, statuia se va înălţa frumoasă şi mândră, pe o piaţă a Clujului”, spunea Alexandru Ciura, în cartea sa.

De altfel, cartea era editată tocmai de “Comitetul pentru ridicarea unei statui lui Avram Iancu în Cluj”. Şi se vindea “în favorul monumentului eroului, ce se va ridica la Cluj”. În carte se arătau şi locurile de la prefectură, prefectură, primărie sau comitetul constituit unde puteau să se facă donaţii.

Istoricul Vladimir Alexandru Bogosavlievici a confirmat faptul că urma să fie ridicată la Cluj o statuie ecvestră a lui Avram Iancu.

“Alături de Catedrala Ortodoxă, al doilea simbol naţional românesc se dorea un monument închinat memoriei lui Avram Iancu. Monumentul urma să fie construit în mijlocul pieţei. În spaţiul dintre Catedrală şi Teatrul Naţional. În acest scop, s-a constituit un comitet executiv şi s-a înfiinţat un fond pentru adunare de bani pentru statuia lui Avram Iancu. Au fost o serie de donaţii începând din anii 1921-1922. Iar în primăvara anului 1924 a avut loc un concurs organizat de acest comitet. Dar nu s-a încheiat cu un rezultat notabil”, explică istoricul clujean.

Criza economică a doborât statuia Iancului

Tot el spune că un alt concurs a fost organizat pe 15 ianuarie 1926, dar că, din cauza crizei economice care venea, s-a renunţat la proiectul care trebuia să-l prezinte călare pe Avram Iancu.

“Proiectul trebuia să fie a unei statui ecvestre şi să fie aşa cum îl descria tradiţia populară şi cu imaginea din diferitele tablouri. Locul era clar, în faţa teatrului şi a catedralei, care era în constucţie atunci. Costul era de 1,5-2 milioane de lei şi se acorda un premiu de 50.000 de lei, o sumă considerabilă la acea vreme. S-a aprobat contractul, dar a venit criza economică şi s-a abandonat proiectul”, mai spune Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

Potrivit acestuia, unul dintre proiecte era al lui George Cristinel – arhitectul care a proiectat şi Catedrala Ortodoxă, precum şi Mausoleul de la Mărăşeşti- şi prevedea o amenajare urbanistică semicirculară, foarte fumoasă.

Actualul monument al lui Avram Iancu din piaţa cu acelaşi nume a fost realizat în 1993 de scuptorul Ilie Berindei, la iniţiativa primarului de atunci, Gheorghe Funar. Dar, potrivit specialiştilor, aspectul monumentului lasă mult de dorit din punct de vedere artistic.

*Avram Iancu (1824-10 septembrie 1872) a fost avocat, a făcut Dreptul la Cluj. A fost revolutionar în 1848, conducătorul Ţării Moţilor în 1849. A condus armata românilor  transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare, conduse de Kossuth Lajos.

*Alexandru Ciura (15 noiembrie 1876-26 martie 1936) a fost preot, scriitor, primul director al Liceului “George Bariţiu” din Cluj (1919-1936).