Connect with us

Editorial Opinii

OPINIE. Adrian Marian. Aurul de la Coțofenești a fost topit în Giulești. Mama prostiei și neomeniei

Publicat


Giulești

”Neagoe mori! Neagoe mori!” este una dintre cele mai oribile secvențe pe care le țin minte din fotbalul românesc. Neagoe, antrenor pe atunci la Dinamo, o echipă în mare criză financiară, făcuse infarct pe teren, intrase Salvarea după el, iar niște nefericiți din galeria bucureșteană în loc să spună o rugăciune sau măcar un ”Doamne Ajută!” îi strigau să moară. Înainte îi strigaseră demisia din minutul 1 al meciului!

Adică vrem de la început să se știe că mama prostiei și neomeniei din fotbal este gravidă în multe orașe. Poate prin București mai dihai decât prin alte locuri și datorită numărului mai mare al populației. Sau nu numai?

Șumudică se simțea în Viena!

De aceea și poate și de altele, Șumudică spunea anul trecut, nu demult, că atunci când venea la Cluj se simțea în Viena. ”Tot timpul am spus, în momentul în care am venit la Cluj, am crezut că am intrat în Viena! E un oraș extraordinar, cu oameni extraordinari…”.

Când ai caracter și educație îți păstrezi părerea și la greu și la bine. Șumudică, la ultimele calități, are ceva probleme. La momentul în care ”U” Cluj – Napoca a învins cu 2-1 Rapidul în prima zi din februarie 2025, dragostile de București l-a ars ca o văpaie pe Șumi. Lecturile nu.

Dacă alții ne spun că suntem cu toții țigani de ce nu am spune și noi?

Rapid este o echipă care a obținut prima mare performanță internațională a fotbalului românesc prin câștigarea Cupei Europei Centrale, în 1950, unde participau echipe din Austria, Ungaria (o mare forță mondială atunci), Cehoslovacia și Iugoslavia.

Când a câștigat Halep trofeul ”Roland Gaross” într-o revistă franceză se făcea (în copertă), aluzie printr-o caricatură cu o femeie care vindea cupa ca și fier vechi. La un amical al Naționalei ”generației de aur” la fotbal, un afiș făcea publicitate, prezentând un rom bătrân care cerșea la metrou. Un fost ministru de Externe, și ministru de Justiție, Cristian Diaconescu,  povestea cum toată delegația României a fost jignită în Parlamentul olandez tocmai pe această temă. Exemplele ar putea continua.

În timpul meciului U Cluj-Napoca – Rapid niște fani au afișat un banner imens cu mesajul: ”BRĂȚARA ȘI COIFUL DE LA COȚOFENEȘTI / LE GĂSIȚI TOPITE ÎN GIULEȘTI !”

Petre Țuțea spunea despre absurdul antisemitismului românesc: ”Dragii mei, să fim serioși, Isus Hristos nu este din Fălticeni !”.  Adică am vrea să sugerăm că giuleștenii și clujenii fac parte, majoritar, din aceeași națiune

Clasor cu rapidiști

În plus, Rapidul este echipa aceea unde a antrenat Mircea și Răzvan Lucescu, a jucat Liță Dumitru, Dan Coe, Sandu Neagu, Nicolae Lupescu și Vasile Moldovan, golgeter al Franței și Elveției. Pentru noi, mai ales, este o echipă la care a jucat Ioan Ovidiu Sabău.

Să amintim câțiva suporteri rapidiști, deși cei care au scris ”versurile” de pe stadion, poate nu au auzit de ei:

Constantin Tănase, Ioana Radu, Maria Tănase, Ion Băieșu, Anda Călugăreanu, Puiu Călinescu, Silviu Stănculescu, Marin Preda, Laura Stoica,Florian Pittiș, Colea Răutu, Nicu Constantin, Gheorghe Dinică, Jean Constantin.

În nici un caz Rapid nu înseamnă ”omul cu jeaca”! Șumudică este o bizarerie, accidentală și trecătoare acolo, rezultatul unui complot ordinar de vestiar care a sabotat un antrenor irlandez. Destinul este ironic. Complotiștii nu joacă acum mai deloc.

Dar ”U” Cluj înseamnă acel afiș?

Este mult mai ușor să scrii așa ceva decât să înveți și să cânți Gaudeamus. În anii 80, galeria clujeană lua an de an Trofeul” Iosif Petschovschi” pentru Fair Play, pentru cea mai frumoasă galerie.

Ar fi imposibil să se mai revină la acest trofeu! Fotbalistul bănățean vorbea fluent 6 limbi (doar Mircea Lucescu a mai reușit în fotbalul românesc) și anume, română și germană, maghiară, franceză, engleză și italiană. În plus a jucat excelent atât pentru Naționala României, cât și pentru cea a Ungariei. Inacceptabil!

Cum să ia vreo galerie premiul de fair-play dacă unii indivizi în legătură cu conducătorii de club au plătit ”dirijori” de galerie să strige măscări dirijate sau punctual demisia vreunui antrenor. Vai! Ar fi  posibil chiar și în cazul lui Dan Petrescu de la colega din oraș, CFR Cluj ?

Despre demonizarea ”U” Cluj

La prima vedere, Șumudică și mulți alții îi hulesc pe cei de la ”U” Cluj din invidie, li se pare inacceptabil ca o altă echipă din provincie și mai ales TOT de la Cluj să fie pe locul I. Presiunea exercitată ar trebui să aibă ca efect intimidarea arbitrilor să nu mai arbitreze corect și să fie defavorabili clujenilor pentru a nu fi atacați.

La Cluj s-a făcut un stadion ”Cluj Arena” frumos și aproape la fel de mare ca și ”National Arena” din București care, însă, a costat de 10 ori mai mult !

Numele ”Ioan Moina” al vechiului stadion clujean am înțeles că se repune în discuție. Onorant și meritat ar fi!

Acesta este cel mai dureros aspect al criticilor, că Sabău și cel care îl ajută și-l sprijină a reușit, să facă performanță și lucruri frumoase cu bani mai puțin.

Financiar, pe locul 7

Într-un clasament al loturilor din punct de vedere financiar din 2024, ”U” Cluj este de abia pe locul 7, iar Rapidul pe locul 2, astfel : 1. FCSB – 35.30 milioane de euro, 2. Rapid – 23.08 milioane de euro, 3. CSU Craiova – 22.23 milioane de euro, 4. CFR Cluj – 18.15 milioane de euro, 5. Sepsi OSK – 15.3 milioane de euro, 6. FCV Farul – 13.10 milioane de euro, 7. FCU Cluj – 11.45 milioane de euro, 8. FC Hermannstadt – 10.50 mil., 9. Oțelul – 9.93 mil., 10. Iași – 9.25 mil., 11. Dinamo – 9.18 mil., 12. Petrolul  – 8.86 mil.,13.Botoșani – 8.60 mil., 14. UTA  8.05 mil.,15. Buzău – 6.11 mil., 16. Slobozia – 4.65 mil.

De asemenea, nici printre primii 12 jucători ca valoare de transfer nu este menționat vreun jucător de la ”U”.

Din punct de vedere financiar, uman, moral, sportiv este cea mai frumoasă și usturătoare lecție pe care ”U” Cluj, Ioan Ovidiu Sabău și toți cei care lucrează cu folos la acea echipă și club o pot da. Cu bani mai puțini se pot obține rezultate!

Chiar dacă Trofeul Fair Play pentru galerii nu se va mai da repede sau nu se va mai da niciodată, inimoasa galerie ”U” Cluj își poate imagina că spulberă la combativitate, creativitate, tenacitate, dar și fair-play orice altă galerie! E chiar mai ușor decât pe teren!

 

 

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate