OCTAVIAN IACOB (1962-2025)

Într-o noapte din toamna lui 1992 am mers în vizită, foarte abătut, la un prieten care avusese un cumplit accident de mașină cu fracturi multiple, contuzii severe care îi puneau în pericol viața.

– Ce-i cu figura asta plouată, ce ești așa necăjit?, m-a întrebat.

– Păi din cauza ta. că ești atât de rupt!

– Cum, în loc să te bucuri că am scăpat cu viață, că doctorii o să îmi monteze atâtea tije metalice încât nu voi mai avea nevoie să mă uit toată viața la rubrica meteo, ești necăjit? Îți dai seama ce șanse am avut să scap? Vrei să mă ajuți? Fugi și scrie ceva să ne pice bine!

Am ieșit din spital zâmbind, l-am lăsat râzând, am fugit și am scris un editorial, ”În SRI rapsodii cu elefanți!”. Titlul l-a dat el și l-am lăsat râzând și încurajându-mă. Încurajându-ne pe toți cei apropiați, necăjiți. Și atunci din cauza lui și de atâtea alte ori, în fiecare situație.

Putea ajunge un foarte bun scriitor

Scria excelent și proză și versuri și haiku, putea să ajungă un foarte bun scriitor. La București, am întâlnit un jurnalist care vorbea de un tip genial în teatrul studențesc al anilor 80 care sigur trebuie să fi ajuns un foarte bun actor.

Studentul acela se numea Iacob Octavian și nu a mai ajuns nici mare scriitor, nici mare actor, ci un foarte bun inginer la Rupea unde, într-o importantă uzină mecanică, a fost șeful Controlului de Calitate. Ca un cavaler își urmase soția, profesoară de literatură, cu care au întemeiat o familie superbă, binecuvantată cu un băiat și apoi o fetiță.

Era născut în Sălaj, pe malul Someșului, la Ciocmani și în 16 iulie 2025 împlinise 63 de ani. Doar 5 zile a suportat vârsta aceasta și a plecat la cele veșnice în 20 iulie 2025 într-un spital din Cluj.

A lăsat uzina și a intrat în presă

Evenimentele din Decembrie 1989 au creat un furtunos fenomen și i-a trebuit puterii politice vreo 35 de ani să îl poată sugruma și anume presa liberă. Era nevoie atunci de jurnaliști, iar Tavi Iacob era prea angajat, prea energic, prea citit și prea talentat (așa cum spuneau oamenii certificați din domeniu) să poată sta deoparte, a lăsat uzina și a intrat în presă.

Clujul începea să se evidențieze ca o capitală economică, spirituală și de efervescență politică cu două sedii centrale ale unor partide republicane – UDMR și ”fratele” PUNR, și alte nume de rezonanță națională, Doina Cornea, Călin Nemeș, Petre Lițiu (pe unde o fi ?), Vatra Românească, Romániai Magyar Demokrata Párt (mai știe cineva ce o fi fost?), separarea UBB, Dacia Felix, Bartolomeu Anania, Teohar Mihadaș, dr. Ștefan Pascu, venerabilul Ștefan Covaci și alte nume ale epocii, pe care poate, nici nu merită să le pomenim. Oricum ”subiecte” gârlă. așa cum spun jurnaliștii.

Redacție excepțională

Tavi Iacob nu a înființat ”Mesagerul Transilvan”, unul dintre primele ziare post-decembriste ale Clujului, dar personalitatea sa, truda și harul său au făcut ca publicația să fie implacabil legată de numele său.

A avut inspirația de a obține pentru această publicație un contract de reclamă și publicitate cu un joc piramidal, o schemă de tip Ponzi, pe care nu din inocență, puterea politică de la București l-a lăsat să funcționeze, jocul Caritas. Sub umbrela Caritas forțe obscure (bănuim care au fost) au vehiculat, ascuns și sustras sume enorme, practic a fost o importantă etapă în devalizarea României.

Dimensiunile Caritasului au atins cote fabuloase precum și gelozia, nici azi stinsă, față de acel contract de publicitate pe care Tavi Iacob l-a obținut pentru ziarul lui.

L-am cunoscut bine și îndeaproape în acea perioadă și susțin că reușitele din publicitate nu a fost marile ambiții ale lui Tavi, ci acelea de a-și făuri o redacție excepțională, cu oameni dedicați, de mare talent. Ce mândri eram când se sfătuia cu marele său prieten, prozatorul Tudor Dumitru Savu pe un articol foarte bun și-i spunea: ”Să vezi Tudore ce redacție de vis îmi fac ! ”

A făcut pentru presă mai mult decât multe facultăți din domeniu, a găsit, a inventat a creat jurnaliști care au rămas în presă sau au devenit personalități de notorietate în alte domenii.

Foarte mulți au și meritat investiția, iar alții au confirmat că suntem și țara neaveniților cu prea mulți frați ai imposturii.

Este prea deștept, are un umor, o replică nespecifică

Pentru că nu era, totuși. un pion în jocurile obscure și nici verigă în lanțurile puterilor văzute și nevăzute, i-a fost răpit ziarul de un hoitar politic care i-a și schimbat numele și l-a falimentat.

Zdrobit, chiar dacă nu la picioare ca în accident, nu s-a lăsat niciodată bătut, s-a reorientat și a avut puterea să îi încurajeze mereu pe cei necăjiți.

A fost șef de cabinet senatorial, a intrat și în afaceri comerciale, a fost rupt la propriu și la figurat uneori de infractori, alteori de procurori, dar niciodată, nimeni, nu i-a putut răpi spiritul, umorul, omenia.

-Este evreu, spunea cineva (si ce nume, Iacob!)! Pe ce te bazezi? venea replica moromețiană.

-Este prea deștept, are un umor, o replică nespecifică.

Adevărat, cultura, ținuta morală și spontaneitatea nu erau comune, era eclatant cum ar trebui să fie marii oameni ai națiunii, iar cei care l-au cunoscut știu că el a fost unul dintre ei.

Superdeștept, mucalit (confundabil cu un evreu simpatic, românizat) și curios lucru, mare patriot (cu un succes relativ în afaceri, precum un român sadea).

Editură de succes

Ușor naționalist așa cum îi stă bine unui ardelean din județul lui George Pop de Băsești, Simion Bărnuțiu, Al. Papiu Ilarian, Iuliu Maniu, Corneliu Coposu. Deloc ancorat în trena unor personalități sălăjene mai de succes contemporan – Dacian Ciolos, Eduard Helvig etc

A condus o editură de succes în țara cu cei mai puțini cititori de pe continent pentru că era un îndărătnic investitor în cultură și educație, în făurirea și  ”zăbava și isprava cetitului” de cărți frumoase.

La Editura ”Mesagerul”, un foarte sensibil poet și funcționar contemporan a negociat aprig mărimea, forma, culoarea, tirajul și greutatea noului volum de versuri. Tavi, epuizat la final, îl întreabă: ”Dar Mitică, poeziile sunt scrise?”. ”Cum să mă întrebi așa ceva Tavi?”. ”Mitică nici o problemă, dacă nu sunt scrise, aicea este redacția, aici sunt băieții, imediat rezolvăm!” Mitică era verde și singurul care nu avea putere să râdă.

A trebuit să dea de lucru și salarii și nu a apucat să își mai scrie propriile cărți. A promovat pe unii, a încurajat pe alții, i-a ocrotit și sfătuit pe toți chiar și în ultimii ani în care ”ucigașul tăcut ”, diabetul, l-a chinuit, fiind singurul pământean probabil care, pentru ajutorul celor apropiați și dragi, le spunea că lui, dializa îi face bine.

Autodidact și talent rarisim, episoadele lui de la Radio Vision Florești (ultima lui creație) ar trebui predate la Facultățile de Politologie și Jurnalism, dar mai ales văzute de oamenii politici. Au fost făcute cu multă bună credință, responsabilitate și patriotism. Tavi a râs, i-a făcut pe alții să râdă, un mucalit prin excelență, dar nu a dispretuit și nu si-a bătut joc. Merită căutat și urmărit. De abia acum vedem ce mare și bun jurnalist am pierdut.

Drum bun printre stele

Tavi, mi-ai spus cândva, într-un spital, că dacă vrei să te ajut și să îți fac bine să fug să scriu ceva frumos și dacă e nevoie îmi pui tu un titlu.

Să ne ierți, dar suntem prea necăjiți și nu ne place nici titlul pe care ar trebui să îl punem. De la tine țin minte și un vers: ”Chiar dacă iarba acelui ceas s-a stins în veci, noi nu vom pregeta și vom căta puteri în ce a mai rămas!”

Drum bun printre stele, dragă Tavi, ai grijă de noi și de acolo și ne iartă neputința de a scrie și a arăta ce mare și bun jurnalist și ce om am pierdut.

Dumnezeu să dea mângâiere și putere Adrianei, lui Mihai, Sânzianei și tuturor celor care l-au iubit!

Adrian Marian