Connect with us

EVENIMENT

O adolescentă româncă, cu origini clujene, a câștigat locul I la cel mai important festival de chitară clasică din Asia

Publicat


Siena Vușcan

Siena Vușcan, o adolescentă cu origini clujene, a obținut Locul I la Asia International Guitar Festival and Competition, cel mai mare și mai prestigios festival de chitară clasică de pe continentul asiatic.

Siena s-a născut în Statele Unite, într-o familie de clujeni, și locuiește în prezent în China, unde își continuă studiile și pregătirea muzicală.

Siena Vușcan a impresionat juriul

Talentul și perseverența ei au fost recunoscute la nivel internațional, competiția care a avut loc la Bangkok adunând anual unii dintre cei mai buni tineri chitariști din lume.

Tatăl artistei, Aurelian Vușcan, a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale.

„Ai câștigat nu numai un trofeu, ci mai ales lupta cu îndoiala și cu tine însăți, după ani de muncă, ore nesfârșite de studiu, răni pe degete și sacrificii pe care noi le-am văzut, dar numai tu le-ai înțeles”, a fost mesajul tatălui ei.

În urmă cu câțiva ani, Siena Vușcan a fost remarcată și de publicul din România, după ce a participat la emisiunea „Românii au talent”, unde a impresionat prin sensibilitatea și tehnica sa muzicală.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate