EVENIMENT
Noi precizări legate de moartea bucătarului Adrian Pop. Au fost audiate peste 10 persoane
Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, în urma informaţiilor apărute în spațiul public, emit prezentul comunicat de presă comun, în legătură cu dosarul privind moartea suspectă a numitului POP ANDRIAN VASILE.
În cauza ce are ca obiect circumstanțele în care numitul POP ADRIAN VASILE a suferit leziuni traumatice în noaptea de 07 martie a.c., ora 3:00, în prezent se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Având în vedere informaţiile apărute în spațiul public, privind posibila implicare a unor agenți de poliţie, dosarul penal a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj la inițiativa reprezentaților Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj. Cercetările sunt efectuate de către poliţişti specializați în cauze de violență sub coordonarea directă a procurorilor de la acest parchet.
Peste 10 persoane audiate
Până la acest moment, în cadrul anchetei au fost audiate peste 10 persoane în calitate de martori, iar activităţile de audiere continuă şi în prezent. Au fost efectuate testări ale comportamentului simulat și au fost constatate, ridicate și conservate urme de la locul faptei și de pe hainele și corpul unor persoane.
Totodată, au fost efectuate constatări medico-legale asupra corpului victimei şi o autopsie la care a participat alături de procuror și lucrătorii de poliţie, un expert medico-legal desemnat de familia victimei Pop Adrian Vasile.
Imagini video de la fața locului
De asemenea, au fost identificate și ridicate toate înregistrările video de la faţa locului. Imaginile sunt analizate în prezent şi urmează să fie valorificate în cadrul anchetei penale.
Având în vedere nevoia asigurării opiniei publice de obiectivitatea totală a organelor de anchetă, la inițiativa Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au decis ca toate audierile persoanelor implicate în eveniment să fie realizate de procurori.
Tot pentru corecta informare a opiniei publice, aducem la cunoștință faptul că din cercetări a rezultat că evenimentul de data de 06-07 martie a.c. a fost o întâlnire cu caracter privat la care au participat două persoane care sunt angajați ai Inspectoratului de Poliție Județean Cluj. Aceste persoane se aflau în afara orelor de program, nu exercitau activități specifice funcției și nu purtau însemnele specifice autorității publice.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale respectiv trimiterea în judecată sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
*intertitlurile aparțin redacției*
FOTO: Facebook/ Adrian Pop
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






