Connect with us

ACTUALITATE

Noaptea Muzeelor 2024 va avea loc sâmbătă. Zeci de expoziții, deschise până la miezul nopții, la Cluj. Boicotul unor muzee

Publicat


Noaptea Muzeelor se va desfășura sâmbătă, 18 mai, în zeci de locații din Cluj și din țară. Publicul clujean este invitat la o plimbare nocturnă plină de surprize.

În Cluj-Napoca, 30 de muzee, centre culturale și galerii ale universităților își vor deschide porțile până în miez de noapte sâmbătă, 18 mai, cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor.

Clujenii vor avea parte de expoziții de artă, fotografie, expoziții științifice și istorice, acompaniate de o gamă variată de evenimente muzicale, teatrale și nu numai.

Muzeele UBB, deschise până la miezul nopții

Universitatea Babeș-Bolyai își deschide porțile publicului clujean cu nouă locații inedite și promite vizitatorilor o noapte de neuitat, plină de artă, istorie și știință.

„Vom avea expoziții care vă vor fascina, ateliere care vă vor inspira și surprize care vă vor încânta. Intrarea este gratuită. Vă așteptăm cu drag!”, arată reprezentanții UBB Cluj.

Locațiile UBB Cluj deschise în noaptea de 18 mai sunt următoarele:

  • Muzeul Alexandru Duma;
  • Muzeul Memorial „David Prodan”;
  • Muzeul Holocaustului;
  • Muzeul de Mineralogie;
  • Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie;
  • Muzeul Zoologic;
  • Vivariul;
  • Galeria „Paul Sima”;
  • Sala „Liviu Vlad”.

Incursiune în universul inovației, la Hub-ul UTCN

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) va fi prezentă în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor” cu ExpoTech@UTCN și invită publicul larg la o incursiune în universul inovației și tehnologiei.

Expoziția va fi găzduită pentru prima dată în incinta HUB-ului UTCN (fosta Casă de Modă) de pe strada G. Barițiu nr. 4 – 6.

Vor fi expuse echipamente și logistică din cele mai diverse arii ale tehnologiei:

  • jocuri interactive cu roboți mobili și zburători;
  • aplicații de viziune artificială;
  • mașini BFMC;
  • Hexabot Spider;
  • Self-balancing motorcycle;
  • drone;
  • mașina solară Solis și de formula 1;
  • poduri din paste făinoase;
  • macheta din lemn de balsa participantă la Seismic Design Competition;
  • simulator de conducere auto;
  • stand energii regenerabile;
  • cameră termoviziune;
  • stand iluminat ambiental;
  • casa smart;
  • stand robotelier cu roboței și proiecte interactive realizate de studenți;
  • aplicații de tip brain control;
  • sumo roboți autonomi;
  • scanere și imprimante 3D;
  • gravură laser;
  • stand realitate virtuală și augumentată;
  • fascinantul robot umanoid Pepper alături de micuțul Nao.

Totodată, publicul larg se va putea bucura și de arhitectură în miniatură și diverse experimente din domeniul ingineriei mediului: poluanți atmosferici, în apă, dispozitive efect cu memoria formei, demonstrator levitație magnetică, instrumente optice și diverse microscoape.

Expoziția va fi deschisă între orele 18 – 24.

Și USAMV Cluj-Napoca îi așteaptă pe clujeni în Noaptea Muzeelor, inclusiv cu o premieră

Ca în fiecare an, USAMV Cluj-Napoca va participa la Noaptea Muzeelor, o ediție aniversară.

Clujenii, dar și turiștii sunt invitați sâmbătă, 18 mai, între orele 17.00 – 00.00, în campusul USAMV, unde pot vizita gratuit Complexul Acvaristic și Muzeul de Anatomie Comparată, din cadrul Facultatății de Zootehnie și Biotehnologii.

În proximitatea Complexului Acvaristic din clădirea Rectoratului vizitatorii vor fi întâmpinați de „Galeria luminițelor pentru animale”, cu standuri ale asociațiilor din domeniul protecției animalelor, alături de studenți voluntari.

Mai mult, în premieră vor fi prezente echipe formate din oameni și câini de la Underdogs, care se antrenează pentru căutare și salvare, iar sâmbătă aceștia îi vor însoți pe vizitatori pe traseul Complex Acvaristic – Muzeul de Anatomie Comparată.

Vernisajul expoziției „Iconografii”, la Muzeul Mitropoliei Clujului

Pentru Muzeul Mitropoliei Clujului, anul 2024 consemnează cea de-a X-a participare la Noaptea Europeană a Muzeelor, interesul publicului pentru instituție manifestându-se și printr-o prezență tot mai numeroasă de la o ediție la alta.

Pentru a marca și Centenarul învățământului universitar teologic clujean, Muzeul Mitropoliei Clujului, în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, propune publicului, ca eveniment special în cadrul Nopții Muzeelor, vernisajul expoziției temporare „Iconografii” – Expoziție a Secției de Artă Sacră din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Expoziția, care va rămâne deschisă publicului în perioada 18 mai – 9 iunie 2024, va cuprinde peste 80 de lucrări ale studenților secției de Artă Sacră, realizate în timpul anilor de studii la nivel Licență și Master. Publicul va putea admira abordări artistice în diverse tehnici (pictură de icoane, frescă, mozaic, vitraliu și miniatură), dar, în egală măsură, va putea vedea și rezultatele procesului de restaurare realizat asupra unor obiecte de patrimoniu.

Participarea la vernisajul expoziției, care va avea loc sâmbătă, 18 mai 2024, începând cu ora 19.20, va fi completată și de parcurgerea expoziției permanente „Tezaur de artă sacră și carte veche românească” și vizitarea Necropolei Arhiepiscopale.

Intervalul orar în care vă așteptăm să ne treceți pragul va fi între orele 14.00 și 24.00, accesul tuturor vizitatorilor fiind liber!

„Noapte albă” la Muzeul Apei

Muzeul Apei „Leonida Truță”, „cartierul general” al programului educaţional pentru copii şi tineri în probleme de protecția surselor de apă și a mediuluu şi care aparține Companiei de Apă Someş SA se va alătura şi în acest an evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor, în data de 18 mai.

Astfel, Muzeul Apei va avea porțile deschise pentru toți cei care doresc să cunoască o frântură din istoria alimentării cu apă a municipiului Cluj-Napoca și să se familiarizeze cu exponate atât din România cât şi din întreaga lume.

Programul de vizitare al Muzeului va fi între orele 18.00-24.00, iar pentru cei care nu dispun de mijloace de transport, Compania de Apă Someş S.A pune la dispozițe un microbuz care va asigura transportul către Muzeul Apei din oră în oră, acesta va prelua, gratuit, vizitatori din Piața Lucian Blaga (din fața Casei de Cultură a Studenților).

Cei care vor trece pragul Muzeului Apei vor avea posibilitatea să urmărească prin vizualizarea exponatelor, istoria alimentării cu apă a municipiului Cluj-Napoca începând de la darea în folosință a primei surse de apă în anul 1887, documente de la începuturile funcționării Uzinelor de Apă şi Canalizare ale oraşului Cluj, unelte utilizate în cadrul desfăşurării activității specifice de asigurare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, colecția de capace de canal care conține exponate din toată Europa şi multe altele.

Zeci de muzee, deschise sâmbătă noapte

Printe locațiile ce vor putea fi vizitate la Cluj-Napoca, cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor, se mai numără Turnul Pompierilor, Casinoul, Centrul pentru Tineret Cluj-Napoca,  Muzeul Mitropoliei Clujului, Muzeul Militar „Mareșal Constantin Prezan”, Centrul de Interes, Centrul Cultural Evreiesc, Templul Memorial al Evreilor Deportați din Cluj (fosta Sinagogă Neologă), La Cave / Institutul Francez din România la Cluj-Napoca, Steampunk Transylvania, Camera, GrainLab, Centrul Comunitar Pietrelcina, VITRI & Atelierul de Murano.

Evenimentul Noaptea Muzeelor este coordonat la nivel local de Centrul de Cultură Urbană al Primăriei Municipiul Cluj-Napoca.

Boicotul unor muzee

Muzeul de Artă, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Farmaciei și Muzeul Etnografic nu vor participa la evenimentul Noaptea Muzeelor,  însă vor avea program normal de vizitare, în ziua respectivă, între orele 10 și 17.

Refuzul angajaților de a participa la Noaptea Muzeelor reprezintă o formă de protest împotriva amânării măsurilor promise de guvern și care urmau să regleze aspecte de ordin financiar ale angajaților muzeelor și bibliotecilor.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate