Connect with us

EVENIMENT

Nicușor Dan: Reforma pensiilor magistraților rămâne o prioritate. Președintele anunță un nou text legislativ după decizia CCR

Publicat


Nicușor Dan, despre reforma administrativă

Președintele României, Nicușor Dan, anunță luni că reforma pensiilor magistraților va merge mai departe, în ciuda respingerii proiectului de către Curtea Constituțională.

Șeful statului afirmă că toate partidele din coaliție sunt de acord cu o nouă formă a legii care să treacă de CCR și subliniază că premierul Ilie Bolojan „n-ar trebui nicidecum să demisioneze”.

Reforma pensiilor magistraților, „o prioritate” pentru Cotroceni

„Reforma pensiilor magistraților rămâne o prioritate. Nu este o poziționare împotriva magistraților, ci corectarea unei prevederi anormale – pensia egală cu salariul – pe care clasa politică a reglementat-o defectuos acum câțiva ani”, a transmis președintele Nicușor Dan într-o postare pe rețelele sociale, conform MediaFax.

Șeful statului susține că toate partidele din coaliție și-au asumat continuarea reformei: „Imediat după publicarea Deciziei Curții Constituționale va fi redactat un nou text legislativ, care va ține cont de decizia de azi, prin care pensiile magistraților să fie corectate în mod echitabil pentru societate”.

„Sunt convins că anul acesta vom avea o nouă prevedere legală care să treacă de CCR”

Luni seara, într-o intervenție la Antena 1, președintele Nicușor Dan a reafirmat că noua lege privind pensiile speciale va fi finalizată până la sfârșitul anului.

„Este important că există voință ca această problemă să fie rezolvată (…) au ieșit deja câțiva dintre reprezentanții coaliției. Este o problemă faptul că pensiile sunt egale cu salariul. Toate cele patru partide au o părere convergentă (…) cred că se va rezolva în 2025 (…) Sunt convins că anul acesta vom avea o nou prevedere legală care să treacă de CCR”, a declarat acesta.

CCR a respins proiectul Guvernului Bolojan din motive de formă

Curtea Constituțională a admis, luni, sesizarea de neconstituționalitate privind reforma pensiilor de serviciu. Proiectul a fost respins în ansamblu pe motive extrinseci, întrucât Guvernul nu a mai solicitat avizul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru ultima formă a legii, care conținea modificări importante față de cea inițială.

Actul normativ, iniţiat de Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan și pentru care Executivul și-a asumat răspunderea în Parlament pe 1 septembrie, prevedea creșterea treptată a vârstei de pensionare a judecătorilor și procurorilor până la 65 de ani, precum și limitarea pensiei de serviciu la 70% din ultimul salariu.

Reforma urmează să fie reconfigurată și retransmisă Parlamentului în următoarele luni, conform declarațiilor președintelui.

Nicușor Dan: Bolojan nu trebuie să demisioneze

Întrebat dacă premierul Ilie Bolojan ar trebui să demisioneze în urma deciziei CCR, Nicușor Dan a respins ferm această idee.

„Nicidecum. Am spus asta de mai multe ori. Dreptul e o știință respectabilă, numai că interpretările, tocmai pentru că textul de lege nu poate să prevadă toată posibilitatea de situații care apare în viața reală, textul de lege este interpretabil. Și atunci se întâmplă că unii să interpreteze așa, unii să interpreteze invers… nu e o chestiune așa de importantă încât un guvern să-și dea demisia”, a afirmat președintele.

Dan a explicat că termenul de 30 de zile pentru avizul CSM nu este prevăzut în Constituție, ci într-o lege, iar CCR s-a raportat strict la litera Constituției: „Legea spune că trebuie să ai aviz, legea nu spune cât timp trebuie să aștepți pentru un aviz. (…) Constituția nu spune în cât timp trebuie să vină avizul ăsta. (Maxim 30 de zile – n.r.) o zice o lege, dar nu Constituția, iar judecătorii se raportează strict la Constituție… Și atunci întrebarea este care este termenul rezonabil în care aștepți avizul dacă avizul ăsta nu vine”.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate