Connect with us

EVENIMENT

Mutare din deal în vale. „U” Cluj și-a luat mijlocaș de la rivală

Publicat


artean

Mijlocașul Andrei Artean s-a transferat, miercuri, de la CFR Cluj la Universitatea Cluj, liderul Superligii de fotbal, au anunțat cele două cluburi.

Campion al României cu Farul Constanța, Andrei Artean (31 de ani) a evoluat în 23 de partide pentru CFR.

Născut pe 14 august 1993 la Hunedoara, Artean a început fotbalul la formația locală, FC Hunedoara, iar în 2010 a făcut pasul la grupele de juniori ale celor de la Politehnica Timișoara. În 2012, a debutat pentru ACS Poli în eșalonul secund într-o remiză, scor 1-1, împotriva celor de la UTA.

Mutare din deal în vale. „U” Cluj și-a luat mijlocaș de la rivală

A debutat pe prima scenă a fotbalului românesc în data de 12 august 2015, atunci când, tot în tricoul celor de la ACS Poli, a evoluat meciul cu ASA Târgu Mureș (0-0). Cu excepția perioadelor în care a fost împrumutat la FC Caransebeș și CSM Râmnicu Vâlcea, Artean a fost jucătorul echipei timișorene până în vara anului 2018, timp în care a strâns 106 meciuri în alb ș violet, contribuind cu opt goluri și două pase decisive.

Primul sezon la Viitorul Constanța, echipa care l-a achiziționat în schimbul sumei de 100.000 de euro, a fost unul prolific pentru Artean, care a câștigat Cupa României cu formația de la malul mării. Stagiunea 2019-2020 a început tot cu un trofeu pentru Artean și echipa sa, Supercupa României, în fața celor de la CFR, grație chiar golului marcat chiar de mijlocaș, în minutul 86 al întâlnirii.

„Are trei convocări la naționala României”

În sezonul 2022-2023, Andrei Artean a fost o piesă de bază în echipa constănțeană pregătită de Gheorghe Hagi care a câștigat Superliga. Artean a mai jucat pentru gruparea dobrogeană până în luna ianuarie a anului 2024, când a făcut trecerea la formarea cipriotă Apollon Limassol. La FC Viitorul/Farul, Artean a evoluat în 208 meciuri în toate competițiile, dintre care două în preliminariile Champions League, trei în preliminariile Europa League și șase în tururile preliminare din Conference League.

La Apollon, Artean a fost utilizat în 22 de partide în a doua parte a sezonului 2023-2024, reușind un gol și un assist. În vara anului trecut, acesta a revenit în România și a evoluat în prima jumătate a acestui stagiuni pentru CFR.

Are trei convocări la naționala României, în mandatele lui Edward Iordănescu și Mircea Lucescu, aflându-se pe bancă atât la partida cu Elveția (1-0) din 2023, cât și la partidele cu Kosovo (0-3) și Lituania (3-1) de anul trecut.

„U” Cluj l-a mai transferat în această iarnă pe portarul Ștefan Lefter (Corvinul Hunedoara), dar și pe mijlocașul slovac Andrej Fabry (UTA), transfer care va fi valabil, însă, din vară.




1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Emil

    ianuarie 16, 2025 la 9:35 am

    Bravo!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate