Connect with us

ACTUALITATE

Modificări în cadrul legii care vizează zile libere pentru părinți, dar și a celor 2.500 de lei pentru laptopuri

Publicat


Ordonanța de Urgență dată în luna august care prevede acordarea de zile libere pentru părinți în cazul în care școlile sunt închise (OUG 147) va suferi acum modificări. Până acum, părinții puteau primi, pentru fiecare zi liberă, o indemnizație care se plătește de angajator, iar ulterior decontează statul. Indemnizația este de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut.

Modificările făcute în OUG 147

Numărul zilelor libere este stabilit pentru perioada stării de alertă de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Astfel, se stabilește scenariul aplicat din cadrul Ordinului comun al ministrului educației și cercetării și ministrului sănătății nr. 5487/1494/2020 din 31 august 2020.

Totodată se reglementează faptul că în cazul situațiilor nou introduse, zilele libere se acordă numai după epuizarea opțiunilor prevăzute de reglementările legale în vigoare pentru desfășurarea activității prin telemuncă sau munca la domiciliu.

Un nou alineat prevede că listele pe care le fac inspectoratele școlare județene, se transmit prin Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România. Acest lucru se referă la copiii care suferă de un handicap și sunt înscriși în unitățile de învățământ special sau copiii preșcolari și școlari de până la 12 ani.

Autoritățile au luat în considerare o perioadă de acordare de 7 sau 14 zile/persoană, iar efortul bugetar ar fi de 10,6 milioane lei/lună.

Ce mai prevede proiectul?

Modificarea OUG are în componență și o nouă specificație cu privire la cei 2500 de lei pentru laptopuri. Astfel că, angajații trebuie să fii lucrat de acasă în perioada de urgență, iar angajatorul trebuia la momentul respectiv să facă modificările necesare în REVISAL pentru telemuncă.

Karla Fanea

Sursa: Hotnews




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate