Connect with us

ACTUALITATE

Ministerul de Finanţe a împrumutat luni 995 milioane lei de la bănci

Publicat


bani

Ministerul de Finanţe a împrumutat luni de la bănci 995 milioane lei în două emisiuni de titluri de stat cu scadenţa în 2022, respectiv 2030, cu o dobândă de 1,72% şi 3,27%.

Astfel, statul a atras 334,2 milioane lei în urma unei emisiuni de certificare de trezorerie cu discont, în valoare de 300 milioane lei, suprasubscrisă, la care au participat şapte dealeri primari.

Emisiunea are scadenţa în 2022, scrie ZF.

Valoarea totală a cererii a fost de 546,9 milioane lei, din care ofertele competitive au fost de 480,9 milioane lei, iar cele necompetitive 66 milioane lei .

DIn suma totală adjudecată, băncile au oferit în cont propriu 194 milioane lei şi 74 milioane lei în contul clienţilor, iar 65,9 milioane lei au fost oferte necompetitive.

Prin a doua licitaţie derulată luni, de obligaţiuni de stat cu o valoare de 600 milioane lei, ministerul a atras 660,4 milioane lei. La licitatţie au participat tot şapte dealeri primari, iar termenul de scadenţă al obligaţiunilor este 2030.

Rata cuponului este de 4,15%, iar randamentul până la maturitate aferent preţului mediu de adjudecare de 3,27%.

Valoarea totală a cererii a fost de 726,40 milioane lei, din care ofertele competitive au fost de 726 milioane lei, iar cele necompetitive de 400.000 lei.

Din suma totală adjudecată, băncile au oferit 660 milioane lei în nume şi cont propriu, iar restul au reprezentat ofertele necompetive.

(sursa: Mediafax)



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EDUCATIE

FOTO. Echipa de studenți a UTCN intră în luptă în concursul de simulare a cutremurelor din SUA. Macheta prezentată, una specială

Publicat

De

utcn

Echipa de studenți a Universității Tehnice Cluj-Napoca (UTCN) intră, luni, în competiția Seismic Design Competition 2025, una dintre cele mai prestigioase competiții de inginerie seismică din lume, găzduită în acest an de Universitatea Berkeley din California (SUA).

”Anul acesta, provocarea este proiectarea unei clădiri rezistente la cutremure pentru un sit din Kobe, Japonia, o zonă cu risc seismic ridicat. Integrarea unui gol central în structură a adus un plus de complexitate și le-a testat creativitatea la maximum.
Macheta este pregătită, echipa este motivată, iar spiritul de competiție e la cote maxime! Suntem aici să demonstrăm că munca, dedicarea și inovația noastră pot face față oricărei provocări”, au transmis reprezentanții echipei clujene.

Reprezentare ”excelentă” a României

Aceștia au mulțumit UTCN pentru sprijinul constant și pentru că le oferă cadrul ideal pentru a se dezvolta profesional și a reprezenta cu mândrie instituția la competiții de prestigiu.

”Suntem recunoscători profesorilor noștri, advisorilor și sponsorilor care au fost alături de noi în această aventură și care ne-au susținut în fiecare etapă a pregătirii. Fără voi, acest drum nu ar fi fost posibil!
Și nu în ultimul rând, mulțumim familiilor noastre pentru sprijinul necondiționat, înțelegerea și răbdarea lor. Fără încurajările lor, nu am fi ajuns până aici”, au mai spus studenții UTCN.

Prof. Ovidiu Prodan, unul dintre cei doi coordonatori ai echipei UTCN, a declarat că are încredere că studenții clujeni ”vor reprezenta excelent România la Berkeley”.

Echipa UTCN 2025

Studenți:
Cosmin Chiforescu – Team Captain
Horațiu Arion
Ștefan Barabulă
Diana Derșidan
Petra Marcu
Miruna Maxim
Stefania Oltianu
Eduard Pînzaru
Shamaiel Shamal
Andreea Șoplea
Ioana Trisciuc
Maria Trușcă
Adviseri:
Andrei Mureșan
Bianca Bologa
Paula Bosi
Robert Teodorescu
Victor Mitea

Profesori coordonatori:
Ovidiu Prodan
Paul Moldovan

La competiție participă 53 de universități din SUA, Europa sau Asia.

 

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Azi, marele DERBY clujean, „U” – CFR. Ce PRONOSTIC dați

Publicat

u-cfr

Luni seara de la ora 20.30, pe Cluj Arena se va desfășura marele derby clujean dintre „U” și CFR, primul din istorie în play-off.

Partidele din sezonul regulat au fost adjudecate de „studenți” cu același scor, 3-2. Presiunea e pe „feroviari”, având în vedere că orice pas greșit o poate îndepărta de titlu.

Azi, marele DERBY clujean, „U” – CFR. Ce PRONOSTIC dați

Ioan Ovidiu Sabău le-a cerut elevilor săi concentrare maximă și dăruire, în timp ce Alex Chipciu este convins că jucătorii Universității vor trata meciul cu seriozitate.

De cealaltă parte, CFR vrea revanșa în fața rivalei din oraș după rezultatele din acest sezon, o victorie urcând-o din nou pe primul loc în play-off.

Casele de pariuri îi acordă un ușor avantaj CFR-ului, 2,4 față de 3,3. Voi ce pronostic dați? Scrieți în comentarii cine credeți că va câștiga și cu ce scor.

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Pui pe sticlă, preparat de clujeanul Paul Cordea, în luptă cu cei mai buni ucenici măcelari ai lumii la WBC 2025 Paris

Publicat

De

Cordea

Echipa „Măcelari de Elită”, care reprezintă România la World Butchers’ Challenge, a debutat duminică, 30 martie, la Paris cu participarea lui Paul Cordea (25 ani) în secțiunea World Champion Butchers’ Apprentice. Tânărul măcelar, angajat al Moldovan Carmangerie din Cluj-Napoca, a intrat în competiție alături de alți 13 concurenți din 7 țări: Australia, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Marea Britanie și Noua Zeelandă. Printre adversarii săi s-au numărat și trei tinere femei măcelar, din Germania, Irlanda și Italia, care au demonstrat că excelența în acest domeniu nu are granițe de gen.

Într-o probă contracronometru de 2 ore și 30 de minute, Paul a tranșat cu precizie patru tipuri de carne – vită, porc, miel și pui – și a realizat nu mai puțin de 40 de produse, fiecare dintre ele fiind însoțit de indicații de gătire, făcând o dovadă de diversitate și creativitate în abordare.

Masa lui de prezentare pe care s-a aflat inclusiv un pui pe sticlă a fost o reflectare a ospitalității românești prin abundența de preparate ce a amintit de mesele încărcate de la sărbătorile în familie.

Lupta cu timpul

„A a fost o adevărată furtună în mine, am trecut de la extaz, la agonie, la fericire, au fost emoții peste emoții, dar în final totul a ieșit bine. Partea cea mai grea a fost lupta cu timpul, care se scurgea încontinuu și, dacă făceai ceva greșit, era foarte greu să mai remediezi.

Aș fi vrut să mă opresc la început, am fost copleșit de emoții, nici cuțitul nu mai îmi stătea bine în mână, dar după 5-10 minute mi-am revenit și pe urmă totul a fost bine”, a declarat Paul Cordea imediat după concurs.

Încurajare pentru seniori

Cu doar trei ani de experiență în această meserie, Paul privește această competiție ca pe o lecție valoroasă: „În timpul concursului aș fi putut lucra un pic mai mult la finețea produselor, dar sunt la început de drum și vreau să îmbunătățesc acest lucru pe viitor.

Voi munci din ce în ce mai mult, vreau să mă perfecționez și să devin cel mai bun. Mă bucur că la sfârșit toți m-au felicitat, s-au minunat de masa mea și de faptul că am reușit să fac atâtea produse într-un timp atât de scurt”.

Înainte de competiția seniorilor, care va avea loc luni, 31 martie, Paul a transmis un mesaj de încurajare echipei României: „Să scape cât mai repede de emoții și de gândurile negative, să fie focusați doar pe ce au de făcut și să-i dea bătaie!”.

Prin performanța sa, Paul Cordea marchează un moment istoric pentru România, demonstrând că noua generație de măcelari are pasiunea, talentul și determinarea necesare pentru a duce tradiția mai departe, la cel mai înalt nivel.

Rezultatele oficiale ale competiției vor fi anunțate în seara zile de marți, 1 aprilie, în cadrul galei de închidere a World Butchers’ Challenge 2025.

Citește mai departe

EVENIMENT

Paște 2025: Ce zile LIBERE vor avea angajații și elevii

Publicat

saptamana muncă

În 2025, Paștele ortodox și cel catolic cad în aceeași zi, adică pe 20 aprilie. Este un real motiv de bucurie pentru credincioși, dat fiind faptul că se vor putea bucura de Învierea Domnului împreună, în același timp.

Cu ocazia Paștelui, legislația din domeniul muncii susține că toți angajații au dreptul la o vacanță formată din câteva zile liberele, timp în care să se odihnească și să serbeze Învierea Domnului.

Paște 2025: Ce zile LIBERE vor avea angajații și elevii

Cu ocazia Paștelui, în 2025 vor fi următoarele zile libere:

– 18 aprilie (Vinerea Mare);
– 20 aprilie (prima zi de Paște);
– 21 aprilie (a doua zi de Paște).

La aceste zile se adaugă și 19 aprilie, adică Sâmbăta Mare. Astfel, angajații se vor bucura de patru zile libere de Paște în 2025. În acest interval, fiecare poate fie să plece într-o excursie, fie să petreacă timp cu familia și prietenii sau doar să se odihnească și să meargă la slujbele oficiate cu ocazia Învierii Domnului.

Nu toți angajații din toate domeniile vor avea libere cele patru zile menționate anterior. Este posibil ca cei ce lucrează în domeniul turismului, al sănătății sau unele sectoare industriale să aibă un program diferit.

În ceea ce îi privește pe elevi, aceștia se vor bucura de o perioadă și mai lungă de stat acasă. Potrivit structurii anului școlar 2024 – 2025, aprobată prin ordinul ministrului Educației, vacanța elevilor va avea loc între 18 și 27 aprilie 2025. Copiii se vor bucura de zece zile libere, urmând să se întoarcă la școală pe 28 aprilie.

Anul acesta, Paștele ortodox și cel catolic va fi serbat în aceeași zi, respectiv pe 20 aprilie. Este un lucru rar ca Învierea Domnului să pice în aceeași zi și asta pentru că cele două sărbători sunt calculare pe baza unor calendare diferite. Ne referim la cel gregorian pentru catolici și cel iulian pentru ortodocși.

Guvernul a decis: se face punte de 1 Mai

Și 1 Mai este liber de la stat, iar în 2025 această zi pică într-o joi. Ca atare, Guvernul a decis să se facă punte, iar ziua de 2 mai să fie și ea liberă. Astfel, românii care lucrează în sistemul public se vor putea bucura de alte patru zile libere. Această zi va fi recuperată până la finalul lunii mai.

Recuperarea orelor de muncă pierdute se va face prin prelungirea programului de lucru în instituțiile publice, fără acordarea de timp liber compensatoriu. Mai exact, beneficiarii zilei de 2 mai vor fi nevoiți să lucreze mai mult în zilele ce urmează pentru a recupera ziua liberă, fără a mai fi adăugate alte beneficii.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate