Prof. dr. Dan Blendea a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca în 1991 și, după o perioadă de 10 ani de lucrat ca medic și preparator și asistent universitar, a decis să plece în străinătate. A optat pentru SUA unde a lucrat 16 ani la două spitale de pe coasta de Est.

În anul 2018 s-a întors acasă, la Cluj-Napoca, și de atunci predă la UMF și tratează pacienți la Institutul Inimii ”Niculae Stăncioiu”, fiind profesor universitar la Catedra Cardiologie, Departamentul 5 Medicină Internă, Facultatea de Medicină a UMF și medic primar cardiolog cu integrare clinica în Secția Cardiologie III a Institutului Inimii.

Dr. Blendea vorbește într-un interviu pentru Cluj24 despre experiența americană, motivele întoarcerii acasă și modul în care se implică, din postura de profesor universitar, în pregătirea viitorului pentru generații de studenți și rezidenți ai UMF.

Îmbunătățirea pregătirii medicale

Rep: Ați absolvit UMF la Cluj-Napoca și ați profesat nouă ani ca medic la  Clinica Medicală V și ca preparator și asistent la universitate, înainte de a pleca în străinătate.

D.B: Am terminat facultatea în 1991 și după aceea, după o perioadă de stagiatură la Spitalul Clinic de Adulți, am ocupat locul prin concurs la Catedra Medicală 5,  la Spitalul Clinic de Întreprinderi, acum Spitalul Municipal. Acolo am stat până în 2002, când am plecat în Statele Unite ale Americii.

Rep: Ce v-a determinat să plecați în străinătate? Și de ce ați optat pentru SUA?

D.B: Eu și soția mea aveam cam aceeași poziție în UMF, eram asistenți amândoi, ea, la endocrinologie, eu la medicină internă, la Clujana. Și principalul motiv a fost să ne continuăm pregătirea și să ne îmbunătățim pregătirea medicală. De ce SUA?

Nu știu dacă a fost un motiv foarte bine cristalizat. Poate a contat și faptul că era mai clară modalitatea de a-ți echivala diploma și de a intra pe un făgaș clar și bine definit pentru SUA față de Europa, unde lucrurile nu erau atât de clare.

Deci pentru noi a fost mai simplu, deși a fost mai greu, deoarece trebuia să-mi echivalez toate examenele. În total cred că au fost patru examene de echivalare pentru SUA. Am găsit o zonă pe coasta de Est, în Connecticut, unde spitalele erau bune și pregătirea a fost bună pentru amândoi, deci am fost mulțumiți.

Baza materială nu se poate compara

În Boston, la Massaschusetts General Hospital, împreună cu (prima imagine, de la stânga la dreapta) Patricia Tentea, Csilla Andrea Eotvos și Iulia Zehan, rezidente de cardiologie de an II de la Cluj

Rep: Ați lucrat în SUA, la două spitale – Bridgeport Hospital din Bridgeport și Massachusetts General Hospital din Boston. Cum sunt acestea față de cele din România și cum este sistemul de sănătate american? Ce ați descoperit acolo?

D.B: E foarte diferit, și față de Europa de Vest e diferit. Este, probabil, mult mai multă tehnologie și sunt mult mai mulți bani implicați în sistemul medical american.

Și baza aceasta materială nu se poate compara. Dar, până la urmă medicina tot medicină rămâne și pe noi ce am avut și ce am acumulat aici, în România ne-a ajutat foarte mult să ne adaptăm mai ușor acolo.

Medicina e cam la fel

Rep: Cum v-ați integrat? Ce au zis colegii medici, pacienții? Știau că veniți din România?

D.B: America e foarte pestriță și pacienții sunt de toate felurile, la fel și medicii. Mai erau și medici români, au fost din toată lumea, practic.

Și acesta  este, într-un fel, un lucru stimulant deoarece ai de-a face cu oameni cu origini etnice diferite, cu pregătiri diferite, dar până la urmă trebuie să găsești un numitor comun ca să te poți înțelege și să poți să funcționezi ca o echipă. Și ne-am descurcat, nu a fost greu.

Rep: Școala de medicină clujeană, baza solidă pe care ați primit-o aici, v-a fost de folos?

D.B: A fost foarte utilă, în special la început. Tot ce știam noi din România, ce acumulasem și învățasem aici, s-a dovedit a fi corect și ne-a ajutat, în special partea clinică pe care am acumulat-o, experiența clinică pe care o acumulezi de-a lungul celor aproape 10 ani, ceea ce ne-a ajutat mult.

Medicina e cam la fel și organismul uman e cam la fel peste tot.

Volumul de muncă mult mai mare

Rep: Cum v-a schimbat experiența americană?

D.B: Acolo diferența este că volumul de lucru e mult mai mare. Am acumulat noi experiență aici, în România, dar acolo, totul se petrece într-un ritm mult mai intens și volumul de lucru este mult mai mare.

Mergeai la spital dimineața la ora 6 și plecai seara la 20 sau la 22, în funcție de rotație, dar ajungeai, câteodată, să ai 70 – 80 de ore pe săptămână de lucru. Și câteodată aveai o zi de repaus în weekend, câteodată aveai jumătate. Erau perioade în care era chiar aglomerat.

Pacienți din Japonia

Rep: Ați avut cazuri mai speciale pe care le-ați tratat acolo, niște pacienți cu probleme de sănătate mai deosebite pe care ați reușit să îi repuneți pe linia de plutire? Sunt pacienți americani care vă datorează viața sau îmbunătățirea stării de sănătate?

D.B: Da, sigur că sunt, și asta în special în perioada în care am fost la Boston, unde rolul meu era un pic diferit față de perioada din Connecticut, unde eram mai mult pe post de învățăcel și puterea de decizie era oarecum limitată. La Boston, la ultimul spital unde am fost, am avut ocazia să mă lovesc de tot felul de cazuri mai dificile.

Am lucrat în electrofiziologie, au fost pacienți cu aritmii pe care pe care am reușit să îi tratez și care și acum îmi mai trimit mesaje de mulțumire și cu care mă înțeleg foarte bine.

Am mai avut și pacienți până și din Japonia, o familie din Japonia care era în vizită la Boston, iar atât soția, cât și soțul mi-au devenit pacienți. Soției i-am implantat un pacemaker, iar pe soțul acesteia l-am tratat cu medicamente. Și când au ajuns înapoi în Japonia, la ei acasă, au fost evaluați de doctorii de acolo care au fost foarte mulțumiți de tratamentul primit în America.

Și acum îmi mai trimit scrisori din când în când. Deci ai satisfacții.

Premii importante

Rep: Ați primit și premii importante în SUA. Ce înseamnă acestea pentru cariera dvs?

D.B: Cel mai important a fost un premiu al Societății de Electrofiziologie Americane – Heart Rhythm Society care se numește ”Michel Mirowski”, un premiu care mi-a permis, și care s-a asociat și cu un an de susținere financiară, să fac tranziția de la nivelul de învățăcel, de fellow în  electrofiziologie la medic specialist în America.

Și pe lângă asta, a însemnat o recunoaștere academică a muncii pe care o depusesem până acolo. În perioada din Connecticut au fost mai multe premii legate, în special, de cercetarea științifică.

Nu am vrut neapărat să rămânem în străinătate

Rep: După 16 ani, ați hotărât să vă întoarceți acasă, la Cluj. Ce v-a determinat să luați o astfel de decizie?

D.B: Decizia de a reveni acasă am luat-o împreună cu soția mea, așa cum am luat, împreună, decizia să mergem în America și a fost multifactorială, nu a fost un singur motiv. Au fost mai multe motive care au de-a face și cu familia.

Atunci când am plecat, principalul nostru motiv a fost să ne îmbunătățim pregătirea profesională, ceea ce cred că am reușit. Ne atinsesem scopurile și scopul nu era să rămânem pe viață în străinătate.

Nu am avut niciodată ideea asta că trebuie musai să rămânem. Eu cred că în lumea asta modernă, în care există așa de multă mobilitate, nu trebuie neapărat să te legi de un loc și să rămâi lipit neapărat de el.

Înveți că ai o anumită valoare

În Cluj-Napoca, împreună cu studenții și rezidenții la diverse activități clinice, științifice și educaționale

Rep: V-ați întors acasă la Cluj-Napoca și tratați pacienți la Institutul Inimii și predați și la UMF. Cu experiența dumneavoastră, ce împărtășiți pacienților de aici și studenților cărora le predați?

D.B: Dacă ar fi să rezum la esență, la ceea ce am învățat acolo, este că  înveți lucruri legate de subspecialitățile pe care am ajuns să le facem acolo în America.

Soția mea a făcut endocrinologie și anumite aspecte ale endocrinologiei, eu am făcut electrofiziologie cardiacă. Eu plecasem de aici cu cardiologia și medicina internă.

Poate cel mai important lucru este că ajungi să înveți că ai o anumită valoare și că reușești să te validezi în orice loc din lumea asta, oricât de bun sau mai puțin bun ar fi, am reușit să ne descurcăm, să ne dea încredere de sine și să înțelegem că întotdeauna avem ceva nou de învățat și că asta îți dă și un grad de modestie.

Cred că acesta este, poate, cel mai important lucru, faptul că ne-am învățat valoarea proprie și am învățat faptul că medicina este ceva infinit, iar drumul pe care îl parcurgi în procesul de învățare este cel care îți dă satisfacțiile cele mai mari.

Ceea ce facem este bine

Dar nu o să ajungi niciodată să știi totul.

După nu știu câte spitale pe unde am umblat noi, avem o privire de ansamblu asupra lucrurilor și ne dă puțină liniște că ceea ce facem este bine.

Toate aceste lucruri am încercat să le împărtășesc cu studenții și cu rezidenții de la UMF, deoarece, până la urmă, motivul principal pentru care am revenit în România și în partea asta academică, este să împărtășim ce am învățat acolo și ce am învățat pe parcursul întregii cariere.

Și pe asta am pus accentul, nu atât neapărat pe partea clinică, cât pe partea asta educațională, cu studenții și cu rezidenții și partea de cercetare.

Sistemul medical românesc a evoluat în bine

Rep: Cum ați redescoperit după 16 ani sistemul de sănătate din Cluj? Institutul Inimii, aparatura medicală, medicii, UMF, câte s-au schimbat în cei 16 ani cât ați fost plecat?

D.B: S-a schimbat foarte mult și a evoluat în bine. Și baza materială s-a îmbunătățit, nu se compară cu ce exista când am plecat eu în 2002. Și mentalitățile au avansat.

Că nu e exact cum am vrea noi să fie, e adevărat, dar diferența e foarte mare. Poate pentru cei care au fost în România în toată perioada asta e mai greu să perceapă evoluția, dar pentru cineva care revine după o perioadă mai mare de absență și compară cum era România și sistemul medical din Cluj la începutul 2000 cu ce e acuma, e o diferență ca de la Cer la Pământ.

Faptul că mai sunt anumite aspecte care pot fi îmbunătățite, îți dau un scop în viață.

În special partea educațională, imi place, este stimulantă pentru mine și pot aici să-mi aduc contribuția cel mai mult.

Importanța educației

Rep: Credeți că puteți schimba ceva în sistemul de sănătate din România, la nivelul predării la UMF?

D.B: Pe partea educațională, cu puterile mele limitate, cred că da, la studenți, dar în special la rezidenți. Educația rezidenților e puțin diferită față de sistemul școlar din liceu sau de la începutul facultății, aici îi iei și lucrezi cu ei, îi modelezi. Este o perioadă de șase ani de zile și practic, aproape zi de zi îi vezi și poți să îi educi.

Medicina e foarte grea și durează foarte mult să se formeze un medic bun, dar satisfacția pe care o ai când îi vezi că încep să dea rezultate e deosebită, în special pentru rezidenți.

Și aici cred că aș avea posibilitatea să mai îmbunătățesc lucrurile. Educația aici, în România, la toate nivelurile, poate fi îmbunătățită începând de la școala primară până la nivel universitar.

Efort pentru ameliorarea educației

Rep: Ies studenții mai buni, cei care sunt în grija dumneavoastră la UMF?

D.B: Eu sunt la catedra de cardiologie, lucrăm cu studenți de anul 5 în special, dar mai sunt și studenți de ani mai mici care vin la lucrări de diplomă, dar în special sunt studenți mai avansați, de anul 5, cu care facem cardiologie și medicină internă și am văzut dintre ei foarte interesați.

Eu cred că viitorul medicinii în România depinde foarte mult de importanța pe care o acordăm educației viitorilor medici și din acest punct de vedere lucrurile s-au îmbunptățit semnificativ în ultimii ani.

Chiar dacă o parte din absolvenții de medicină pleacă în străinatate, o mare parte rămân și pentru cei care rămân eu zic că va fi bine. Și ați văzut că și dintre cei plecați sunt unii care se întorc în țară.

Trebuie înțeles, totuși, că dacă vrem ca perspectivele pentru sistemul medical din România să se îmbunătățească, acest efort depus pentru ameliorarea educației trebuie să fie constant. În acest domeniu munca în asalturi nu-și are locul.

Împreuna cu rezidenții, cu prezentări atât la congresele Societății Române și Europene de Cardiologie, cât și la American Heart Association în 2022 și 2023

Foto 2 – În Cluj-Napoca, împreună cu studenții și rezidenții la diverse activități clinice, științifice și educaționale.