ACTUALITATE
Măsuri suplimentare în comuna Mihai Viteazu din județul Cluj. Aceasta a ajuns la 7 la mie incidență cumulată
Hotărârea nr. 72 din 14 aprilie 2021 privind actualizarea aplicabilității măsurilor suplimentare de diminuare a impactului tipului de risc cu scopul limitării și prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2 dispuse prin HCJSU nr. 70 /12.04.2021, pe raza unității administrativ-teritorială comuna Mihai Viteazu din județul Cluj:
Începând cu data prezentei, în unitatea administrativ–teritorială comuna Mihai Viteazu (6,99), unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori, se iau următoarele măsuri:
– se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00-5.00;
– se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 5.00-18.00;
– se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.
– se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00-5.00;
– magazinele care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, trebuie să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5.00-21.00.
Hotărârea CJSU nr. 72 o puteți găsi aici: https://cj.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/37/2021/04/HCJSU-nr-72-din-14.04.2021.pdf
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






