Connect with us

ACTUALITATE

Mai mulți clujeni au fost amendați pentru că circulau după ora 22.00

Publicat


Luni, 15 martie, în intervalul orar 17.00-19.00, respectiv 22.30-00.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, împreună cu jandarmi și polițiști locali din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, au continuat acțiunile în sistem integrat în vederea prevenirii răspândirii virusului Covid-19.

În prima etapă a acțiunii, desfășurată în intervalul 19.00-19.00, forțele implicate au legitimat 74 de persoane și au verificat 30 de autoturisme și mijloace de transport persoane.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, 8 dintre acestea fiind aplicate în confomitate cu Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În cea de-a doua parte a acțiunii, desfășurată în intervalul orar 22.30-00.30, au fost dispuse filtre rutiere pe principalele artere de circulație din municipiu, urmărindu-se respectarea legislației în vigoare cu privire la interzicerea deplasărilor după ora 22.00.

Forțele implicate au legitimat 76 de persoane și au oprit în trafic 41 de vehicule.

Abaterile constatate au impus aplicarea unui număr de 12 sancțiuni contravenționale, 9 dintre acestea fiind aplicate ca urmare a nerespectării restricțiilor de circulație.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate