Connect with us

ACTUALITATE

Mai avem nevoie și de iarbă – Adrian Dohotaru, deputat independent, cere redeschiderea parcurilor

Publicat


Adrian Dohotaru susține că închiderea parcurilor a fost o greșeală. Acestea ar fi trebuit să rămână deschise pentru că ajută la menținerea unei bune sănătăți fizice și mentale. Astfel, Adrian Dohotaru cere primăriei Cluj-Napoca redeschiderea Parcului Est și a Parcului ,,Iuliu Hațieganu”.

Declarația deputatului Dohotaru se bazează pe un interviu în care Molnar Géza, președintele de onoare al Societății Române de Epidemiologie, susține că parcurile pot fi un loc de plimbare în cazul în care sunt gestionate bine. ,,Eu nu aș închide toate parcurile. Sigur că un parc central care are o suprafață mică, dar este bine păzit și bine gestionat poate să fie un loc de plimbare. Să mă plimb pe lângă blocul meu unde este beton peste beton nu este nicio relaxare” a mai adăugat epidemiologul Molnar Géza.

Comunicatul complet al deputatului Adrian Dohotaru mai jos:

,,S-a făcut o greșeală la București cu închiderea parcurilor, la fel și la Cluj cu închiderea spațiilor verzi aparținând UBB, Parcul Babeș și Grădina Botanică. Parcurile și spațiile verzi trebuie ținute deschise pentru sănătatea noastră fizică și mentală, deși menținând distanța socială. Epidemiologul Molnar Géza, președinte de onoare al Societății Române de Epidemiologie susține necesitatea zilnică de a face mișcare atât pentru persoanele în vârstă, cât și pentru persoanele sub 65 de ani.

În sensul acesta, propun din nou Primăriei deschiderea celui mai mare parc al Clujului, Parcul Est, prin închiderea drumului auto cu bariere și instalarea unor coșuri de gunoi, amenajări temporare, care să dea șansa clujenilor să folosească zeci de hectare de spațiu verde. Propun și UBB să redeschidă Parcul Sportiv, cel mai mare al orașului în momentul de față, și să deschidă și porțile spre râul Someș.”

 

Un articol de Ștefan Chețan




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate