”Haide, haide U, te iubim cu sufletul ” sună o melodie din galeria studenților. Se aude frumos când jucătorii se strâng în fața peluzei, umăr lângă umăr, și cântă împreună. În fața lui Chipciu, Bic și Nistor stau mereu copiii care trăiesc pe viu un vis, între versuri de stadion și idolii lor.

Printre ei, este mereu și Dragoș, care nu a văzut niciodată un stadion, mingea sau chipurile celor din jur. Cu toate acestea, e cel mai bun exemplu că „iubirea cu sufletul” nu sunt doar cuvinte cântate, ci un adevăr care face fotbalul să fie mai frumos.

Dragoș are 10 ani, e nevăzător și nu a lipsit de la niciun meci al Universității Cluj în ultimii doi ani. Știe toate numerele de pe tricourile jucătorilor, toate cântecele galeriei și fiecare emoție din peluză.

A descoperit fotbalul alături de bunicul lui. L-a ales pe Ovidiu Bic ca idol, iar întâlnirea cu el a fost una memorabilă: „Mi-am făcut poză cu el, și apoi s-a dus în autocar… și mi-a adus tricoul.” Când vine la stadion, nu e nevoie de imagine. Se ghidează după galerie și după explicațiile bunicului. „Când ajunge mingea la poartă, galeria e foarte intensă atunci”, spune Dragoș.

Visează să joace fotbal

Merge în deplasări, renunță la planuri de vacanță cu familia dacă acestea pică în zi de meci și, cel mai important, visează să joace fotbal. Cu numărul 94 – pentru că e numărul lui Bic. Și promite că, dacă va reuși, îi va da tricoul înapoi idolului său.

„Viața asta, așa cum o are, trebuie să o trăiască. Iar când e cu U, se simte liber”, spune bunicul Remus, cu vocea ușor tremurată.

Aceasta nu e doar o poveste despre un copil nevăzător care merge la meciuri. Este despre ce înseamnă să simți fotbalul dincolo de vedere. Despre loialitate, dragoste și apartenență. Despre cum, pe Cluj Arena, există suporteri care văd fotbalul cu inima și iubesc ”U” cu sufletul.

Sursa: Facebook – U Cluj Fans

Trebuie să recunosc că mă încearcă o frustrare din cauza faptului că partidul meu nu a considerat necesar măcar să-mi pună o întrebare – măcar să vadă dacă știu – despre modul în care văd eu reforma statului.
După 20 de ani de experiență politică și administrativă și după alegeri multiple câștigate – ultimele chiar cu cele mai multe voturi obținute de un candidat liberal, susținut doar de PNL (au fost județe unde USR a jucat cu PNL, și în altele PSD a jucat cu PNL) – mă încearcă un sentiment straniu că nici la 50 de ani, după școlile absolvite (multe, și peste nivelul multora dintre liderii PNL!) și după rezultate administrative și politice – multe peste orice consiliu județean din țară (puteți verifica statistica la toate capitolele: peste un miliard de euro fonduri europene atrase, peste 1.000 km de drumuri asfaltate, peste 3.000 km de rețele de apă, peste 2.500 km de rețele de canalizare, singurul spital de stat construit de la zero – Spitalul de Psihiatrie Pediatrică; singura școală ultramodernă pentru copii cu dizabilități – CSEI; singurul minispital de boli psihice construit de la zero în țară – Borșa; singurii care au demarat reforma reală și digitalizarea – singurii care eliberăm autorizații de construire și avize online, valide din punct de vedere juridic, cu viză cadastrală… și câte altele) – că partidul meu nu mi-a adresat nici măcar o întrebare simplă: ”dacă ai putea decide, ce măsuri ai lua în calitate de ales PNL, după 20 de ani de ales direct?” Nu, nu i-a interesat deloc părerea mea. În mod evident, nici pe mine nu mă va interesa – nici în prezent, nici în viitor – părerea lor.

Aș lăsa românii să-și aleagă taxele pe care să le plătească

Dar, văzând cine a fost desemnat din partea partidului să discute despre reforma statului și despre descentralizare, am înțeles totul! Unii măresc taxele, alții reduc cheltuielile, unii dau oamenii afară, alții închid societăți, alții desființează primării – și tot așa… Iar eu, asemeni unui candidat la președinția țării, care a spus într-o emisiune că, deși nu a fost întrebat, vrea să răspundă la întrebare, voi face la fel: voi răspunde la o întrebare care nu mi-a fost pusă de nimeni.
Eu aș face în felul următor:
Aș lăsa românii să-și aleagă taxele pe care să le plătească. Ce ziceți de ideea asta?!

Apă, canalizare, spitale curate – plătești

Adică, într-o țară în care îți alegi singur operatorul de telefonie, medicul de familie, dentistul, religia și meșterul de pe OLX, de ce să nu-ți alegi și taxele?
Să vezi atunci cum devin instituțiile statului român eficiente! Sprintene, adaptate, dependente ele de românii plătitori. Mai agile decât un start-up IT cu fonduri europene.
Vrei drumuri asfaltate? Bifezi taxa de infrastructură. Nu vrei? Circuli pe gropi cu onoare, demnitate și cauciucuri schimbate lunar.
Vrei spitale curate? Plătești asigurări de sănătate (care acum sunt obligatorii). Nu vrei? Nu plătești și îți iei un cort de campanie și o sticlă de sifon. Simplu. Democratic. Participativ.
Vrei apă curată la robinet? Bifezi taxa pe apă. Nu vrei? Sapi la temelia casei sau a blocului și cauți un izvor.
Vrei canalizare? Plătești taxa de canalizare. Nu vrei? Îți faci groapă în curte, cu capac, și când se umple, chemi pe cineva să o golească. Din buzunarul propriu.
Vrei ca cineva să-ți ridice gunoiul? Plătești taxa de salubritate. Nu vrei? Îl arunci pe câmp, plătești amendă, iar primăria îl ridică apoi. Simplu și circular.
Și tot așa aș continua cu taxa pe educație, cultură, administrație, pensii, apărare… și, nu în ultimul rând, taxa pe democrație. Nu vrei s-o plătești? Nicio problemă. Dar la alegeri nu votezi, la referendum nu comentezi și la proteste stai acasă.
Astfel, instituțiile statului ar fi trecute într-un registru de taxe și ar deveni comerciale. Cu rating. Cu recenzii. Dacă n-ai curent două zile – dai o stea. Dacă ai asfalt fără gropi timp de trei luni – cinci stele și-un review entuziast: „Super primar, recomand cu încredere!”
Ca atare, îți alegi taxele pe care vrei să le plătești.

Statul, ospătar care vine cu nota de plată

Pentru că, în fond, statul român a funcționat până acum ca un ospătar care nu vede și nu aude: vine cu nota la masă, fără să te fi întrebat ce vrei, fără să-ți fi adus mâncarea, dar îți explică grav că „așa e sistemul”.

În loc să-i lăsăm pe oameni să aleagă ce vor să finanțeze, noi le oferim „opțiunea unică”: taxe multe, haos administrativ și o promisiune că „se lucrează la reformă” – de parcă reforma e un șantier infinit, ca drumurile din țară. Se lucrează, se lucrează… dar nimic nu e terminat.​
Și da, m-aș apuca de reforma statului ca de o reparație capitală la o casă bătrânească: nu mai schimbi doar țigla. Schimbi și pereții, și conducta, și administratorul.

Pentru că nu poți face digitalizare cu oameni care își tipăresc e-mailurile. Și nu poți avea descentralizare reală cât timp primarii cer aprobare de la București și pentru hârtia igienică.

Concurs pentru funcțiile de conducere

Și, nu în ultimul rând, aș scoate la concurs toate funcțiile de conducere din administrație – de la centru până în ultima comună (care vor mai rămâne, după furia „reformatorilor” actuali, care nu au altă grijă decât să desființeze comunele…(?!)  Aș face asta implicând o universitate de profil, performantă, adică „pe bune”: pe competență, cu CV, interviu, test psihologic și, eventual, o probă de supraviețuire în birocrația actuală – să vedem cine rămâne în picioare.
Dar știu, dragi colegi de partid, e greu să reformezi ceva ce nu cunoști decât din imaginație. Schimbați ministere ca și cum deșteptăciunea în partid se oprește la aceiași din vârf- care își schimbă scaunele între ei, iar rezultatele politice din alegeri nu contează. Între două interviuri despre „resetarea clasei politice”, unde cuvântul „resetare” e rostit ca o vrajă, nu ca o strategie.
Așa că îmi cer scuze că nu v-am fost util, că n-ați avut timp nici măcar să-mi puneți o întrebare. Probabil am fost nevăzut, find prea ocupat cu grijile mele de provincie și cu o administrație care face ceea ce altele doar visează prin powerpoint-uri de campanie. Cu siguranță, când revine campania electorală mă veți revedea din nou și veți mărturisi interesați de voturi, cat de mult mă apreciați ce facem.

Reformă fără reformatori

Dar, nu-i nimic. Adevărul are prostul obicei să supraviețuiască. Chiar și când e ignorat. Chiar și când nu e pus pe listă. Aș vrea să știți că m-am liniștit. Nu aștept validarea voastră, pentru că nu am cum să o primesc. Iar dacă vreodată vă va interesa, voi fi tot aici (cât voi mai rămâne) – cu rezultate palpabile, la care voi nici nu puteți visa, cu soluții în cap și cu un simț al ridicolului bine antrenat.
Până atunci, vă doresc succes în reforma statului!
E singura reformă care se face fără reformatori.
Numai în România e posibil așa ceva.
Am citit că… și în Venezuela…

Claudia Goia a absolvit, la 52 de ani, ca șefă de promoție, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, specializarea Administrație publică, Învățământ la Distanță (ID), fiind un exemplu că omul cât trăiește învață și că viața începe și după ce împlinești 50 de ani.

A avut colegi studenți cărora le putea fi mamă și unii profesori mai mici ca ea ca vârstă, dar le-a demonstrat tuturor că este capabilă să învețe și că poate face o figură frumoasă.

”Sunt născută și crescută în Cluj-Napoca, iar pentru o perioadă de 7 ani am plecat în Spania împreună cu familia, dar am revenit. La un moment dat m-am hotărât să îmi continui studiile, știind că ceva îmi lipsește din toată viața mea.

Am început în tinerețe, după liceu, Facultatea de Științe Economice pe care, din cauza unor circumstanțe, am abandonat-o.

M-am căsătorit, am avut o fetiță, iar după câțiva ani, împreună cu soțul meu, am hotărât să emigrăm și am revenit la Cluj când fetița avea 12 ani. În Spania am făcut absolut orice am putut ca să supraviețuiesc, munci ușoare sau de durată scurtă, astfel încât să pot să mă ocup de programul fetei noastre, inclusiv o școală de cofetărie.

Ne-am întors în țară în 2008 și m-am ocupat, în continuare, de creșterea copilului, dar am și lucrat puțin. Mi-am încropit și un mic atelier, pe care, însă, l-am închis”, a povestit Claudia.

Surpriză pentru soț

Aceasta a decis să își continue studiile și să urmeze o facultate, iar aliatul principal în acest demers a fost fiica ei, împreună cu care a studiat ofertele universitare.

”M-am hotărât să urmez o facultate când am împlinit 49 de ani, iar fiica noastră, care a terminat Facultatea de Informatică la UBB, era plecată la master în străinătate, în Spania, în securitate informatică și inteligență artificială. Ei i-am spus ce vreau să fac, inițial am vrut Dreptul, dar am ales FSPAC și a fost cea mai bună idee.

M-am dus, m-am înscris și i-am făcut soțului meu o surpriză teribilă pentru că el nu a știut nimic, am ținut totul secret, doar eu și fiica mea știam și i-am dat vestea chiar de ziua lui și a mea. Exact în 16 septembrie am primit vestea că sunt acceptată la studii și atunci rezervam ziua de naștere și atunci l-am anunțat. A fost un dublu cadou”, a subliniat absolventa.

Aproape toți colegii îi puteau fi copii

Claudia a optat să urmeze studiile FSPAC la Învățământ la Distanță (ID) pentru care a plătit, anual, suma de 2600 de lei, și a învățat singură în cea mai mare parte a timpului, participând la cursuri online o dată pe lună.

”Nu a foarte ușor… Cu colegii mă întâlneam la examene, aproape toți îmi puteau fi copii. Am fost în jur, inițial, 90 de studenți.

Experiența de studentă la 50 de ani a fost, pentru mine, a fost o provocare, dar și o deschidere și o acumulare de cunoștințe, legarea de noi prietenii. Mi-a plăcut la examene pentru că, în timp ce colegii arătau carnetul de student, pe mine mă știau toți profesorii.

Am absolvit ca șefă de promoție la ID cu media 8,88 pe cei trei ani de studiu”, a adăugat Claudia Goia.

Deși i-a fost foarte greu să pună, din nou, mâna pe carte, la 30 de ani de la terminarea liceului, cel mai mult i-a plăcut în cei 3 ani de facultate provocarea în sine.

După primul semestru, însă. a văzut că poate și a avut bursă de merit, infimă, ce-i drept, de 600 de lei/ semestru.

Continuă cu un master în domeniul mediului

După ce va avea diploma în mână, aceasta intenționează să își continue studiile cu un master în mediu și nu dorește să lucreze în administrația publică,  ca funcționar bugetar într-o instituție de stat.

”Visul meu e să mă înscriu la un master începând din toamnă la UTCN și vreau să mă specializez în domeniul mediului, în sustenabilitatea mediului. Apoi mi-aș dori să trec pe partea de consultanță, într-un ONG de mediu, sau pe partea de accesarea proiecte, inclusiv europene.

De ce mediu? Pentru că Spania, unde am locuit 7 ani, este una dintre țările unde am văzut că există o preocupare pe partea de energie regenerabilă, de valorificarea deșeurilor și reziduurilor. Ei au ajuns până la performanța de a colecta textilele pe culori, fiind specializați pe sustenabilitatea mediului.

Dacă noi nu avem grijă de locul unde trăim și de lumea asta, ce lăsăm copiilor? Și m-am gândit că e un domeniu care îmi place și mă pasionează.

Am făcut în facultate o lucrare pe partea de mediu, iar la management  financiar și finanțe publice, tot pe mediu. Da, e un domeniu care mă pasionează”, a menționat Claudia Goia.

Aceasta susține că a vrut să demonstreze că și după 50 de ani ești un om capabil, că se poate și la această vârstă să faci o figură frumoasă.

”Mulți au impresia că dacă ai 50 de ani, deja ești terminat, dar eu zic că la 50 de ani încă poți. Viața începe și la 50 de ani, pentru că nu mai ai datorii față de copii, cel puțin, eu l-am pus pe al mei un drum bun, iar acum investesc în mine”, a conchis Claudia Goia.

Discursul la absolvire al Claudiei Goia

”Sunt profund onorată să fiu aici ca absolventă a unei universități de tradiție, UBB pe băncile căreia au învățat și absolvit personalități precum Ana Blandiana, Emil Racoviță sau Doina Cornea, fiind unii dintre cei care au lăsat o amprentă în cultură, știință și societatea românească.

Acum exact 7 ani eram tot aici în această sală la absolvirea fiicei mele a Facultății de Informatică din cadrul UBB. Atunci eram în public. Azi sunt eu pe scenă, la 52 de ani ca șefă de promoție. Este, într-adevăr, o zi foarte bună!

Consider că în acești ani am învățat enorm – nu doar despre administrația publică, ci și despre oameni, despre mine însămi și despre tot ce înseamnă să contribui cu adevărat în societate.

Profesorii noștri ne-au fost cele mai bune exemple. Ne-au demonstrat prin propriul lor parcurs ce înseamnă să construiești o carieră cu sens în care te dedici binelui public, iar munca ta are impact direct asupra comunității din care faci parte, unde orice decizie contează pentru bunăstarea vieții oamenilor.

Îndrumătorul meu de licență, domnul profesor Alexandru Pavel, m-a întrebat:

<<Claudia, ți-a folosit această experiență? Te-a făcut un om mai bun?>> I-am răspuns sincer: <<Da. Pe mine, da, m-a ajutat. M-a ajutat să acumulez cunoștințe, să trăiesc experiențe noi. Însă totul tine de mentalitatea fiecăruia, de deschiderea orizontului>>.

Realizarea fiecăruia dintre noi este ceea ce lăsăm în urmă: să fim onești, pregătiți, buni prieteni la nevoie, solidari…

Facultatea m-a ajutat și să simt acel <<Lasă, mama, acum vezi și tu cum e să fii studentă>> – spus ironic și cu mare satisfacție de fiica mea.

M-am ambiționat

Adeseori îmi place să spun că <<să visezi e gratis>>: e important să nu uităm să visăm, dar și să ajungem la momentul în care visele devin realitate. Chiar dacă e poate mai târziu, eu mi-am împlinit visul!

M-am ambiționat. M-am înscris la facultate fără să spun nimănui – nici măcar soțului meu. Vestea că voi fi studentă i-am făcut-o cadou de ziua lui; dar să știți că era un cadou și pentru mine, era și ziua mea de naștere (suntem născuți în aceeași zi)! A fost cel mai frumos cadou al ultimilor ani!

Ca fostă emigrantă în Spania unde am trăit și muncit, am crescut un copil, am învățat o limbă nouă, am învățat să fiu curajoasă, să lupt, să mă descurc într-un mediu necunoscut, să fiu muncitoare, să spun ce gândesc, să nu cred în limitări impuse de vârstă sau gen, a fost necesar să mă integrez și să am un aport în societate. A fost o experiență imensă și deosebită pentru mine!

Să termin facultatea a fost o altă provocare și o nevoie profundă de a-mi demonstra că sunt capabilă, că pot să-mi împlinesc orice dorință! Sunt femeie, sunt soție, sunt mamă și uite, pot să fiu mai mult decât atât, acum mă simt prețuită! Nu trebuie să lăsați pe nimeni să vă frângă aripile, trebuie să vă urmați visele!  Cum e spus frumos  de spanioli: <<a tocar el cielo>>, adică să atingem cerul…

Pe fiica mea am învățat-o să nu se lase copleșită de greutăți, să creadă în educație, pentru că educația este ceea ce nimeni nu-ți poate lua – dar nici nu o poate face în locul tău. Și ea a reușit, sunt foarte mândră de ea! Apoi, mi-am dat seama că toate acele cuvinte pe care i le spuneam ei erau, de fapt, valabile și pentru mine.

Și nu doar că am terminat facultatea – azi sunt aici între voi. Spun acum cu încredere: sunt în stare! Pot!.

Iar pentru acest loc pe scenă am muncit, am făcut sacrificii și l-am câștigat. Și dacă v-am surprins, vă spun: Dacă îți dorești cu adevărat, pui suflet și muncești, nimic nu e imposibil.

Am în fiica mea cea mai bună versiune a mea și care, împreună cu soțul meu au fost sprijinul meu necondiționat. Le mulțumesc pentru răbdare și înțelegere, dar mai ales pentru meditațiile la informatică. Acum s-a revanșat față de mine: eu am învățat-o limba română și matematica, ea pe mine informatică!

Le mulțumesc prietenelor mele, vă spun că  sunteți cele mai bune pe care cineva le-ar putea avea! Ele au crezut mereu în mine și m-au încurajat. Vă prețuiesc!

Știu că azi v-am făcut mândri pe toți cei prezenți acum aici: familia și prietenii mei!

Mulțumesc profesorilor

Mulțumesc din suflet tuturor profesorilor care ne-au ghidat, ne-au provocat și ne-au inspirat. Eu cred că poate fiecare am învățat ceva unii de la alții la întâlnirile noastre, poate unii dintre noi avem povești și experiențe deosebite de viață!

Și acum, țin să-i mulțumesc domnului profesor doctor Alexandru Pavel (foto – n.a.), cel care a crezut în mine încă din anul I, ceea ce pot să spun: este un exemplu de profesionalism. (Vă asigur că și de exigență, dar la modul pozitiv).

Azi, chiar dacă ne luăm rămas-bun de la anii de facultate, consider că drumul nu se încheie aici, azi doar urcăm prima treaptă. Unii dintre noi vom merge mai departe, cu mai mult curaj, mai multă claritate și pregătire, cu la fel de multă pasiune, începem să urcăm toată scara recunoașterii profesionale datorate educației.

Și să vă mai spun ceva: La 52 de ani am ajuns pe cel mai înalt podium… Vă dau pe această cale o veste: din toamnă încep un master, pentru că educația înseamnă responsabilitate, pregătire, prețuire și demnitate”.

Decanul FSPAC, mândru de Claudia

Decanul FSPAC, prof. univ. dr. Călin Hințea, a declarat pentru Cluj24 că voința Claudiei Goia, de a urma o facultate la 50 de ani, este de admirat.

”Suntem mândri că a ales facultatea noastră, iar faptul că a absolvit ca șefă de promoție demonstrează că a fost un student bun, că a fost preocupată să învețe. Este un model pentru tineri și un exemplu că învățarea continuă dă roade și oferă mai satisfacții”, a spus Hințea.

Cea mai frumoasă stradă din Cluj-Napoca se umple de culoare, parfum și viață. Între 13 și 15 iunie, Strada Potaissa devine, pentru al nouălea an consecutiv, „Piața de flori altfel”, un eveniment urban care celebrează natura, comunitatea și bucuria momentelor simple.

Timp de trei zile, între zidurile vechii cetăți, vizitatorii vor putea descoperi flori colorate, plante aromatice, arbuști decorativi și decorațiuni inedite pentru grădini și balcoane, toate aduse de producători locali pasionați.

„Te invităm să descoperi o stradă altfel. Să îți reimaginezi modul în care privești locul fad pe lângă care treci zi de zi. Să te lași inspirat de mirosul lavandei și al busuiocului. Să te bucuri de culorile florilor de sezon. Să zâmbești. Și să te conectezi cu oamenii faini de aici, pentru că Strada Potaissa nu e doar despre plante, ci despre bucuria de a fi împreună – despre momente simple, dar cu farmec.

Între zidurile vechii cetăți, producătorii locali cu care deja ne-am obișnuit vor aduce o explozie de culoare, parfum și inspirație: flori colorate, plante aromatice, arbuști spectaculoși și decorațiuni pentru orice balcon sau grădină din oraș. Fiecare stand spune o poveste și e, totodată, o invitație la explorare și reconectare cu natura în mijlocul orașului”, transmit organizatorii.

Evenimentul va fi deschis zilnic între orele 10:00 și 23:00, iar accesul este gratuit. Ca în fiecare an, atmosfera va fi completată de muzică live, susținută de artiști locali care vor aduce un plus de farmec și relaxare fiecărei vizite pe Strada Potaissa.