EVENIMENT
Liber la BILETE pentru suporterii CFR Cluj. Acestea au fost puse în VÂNZARE. Șicane din partea conducerii Universității Cluj
Suporterii feroviari pot, în sfârșit, să-și achiziționeze bilete la meciul de luni cu „U” Cluj. Acestea au fost puse azi în vânzare, dar doar la Peluza 2, inelul inferior. Clubul CFR Cluj se arată surprins de atitudinea rivalilor în ceea ce priveste locația biletelor. Conducerea „U” Cluj a limitat accesul suporterilor CFR doar la inelul inferior al Peluzei 2 de pe Cluj Arena.

„𝐍𝐄 𝐕𝐄𝐃𝐄𝐌, 𝐂𝐔 𝐓𝐎𝐓𝐈𝐈, 𝐏𝐄 𝐂𝐋𝐔𝐉 𝐀𝐑𝐄𝐍𝐀
După consultări cu suporterii noștri, și în baza relațiilor pe care conducerea clubului nostru le-a construit, în ultimii doi ani, cu Universitatea Cluj, am solicitat printr-o adresă trimisă vineri, 11 august, ca biletele destinate galeriei echipei noastre să fie în inelul superior al Peluzei 2, și nu în cel inferior, așa cum s-a procedat anterior. Ne-am dorit asta pentru ca și galeria noastră să beneficieze de o vizibilitate și de o acustică egală cu cea de care se bucură suporterii echipei gazdă
Miercuri după-masă, la o distanță de patru zile și jumătate, Universitatea Cluj ne-a respins cererea, folosind argumente nejustificate în ciuda deschiderii de care am dat dovadă la meciul retur din etapa 30 a sezonului precedent, disputat în Gruia. Dar, respectul și buna colaborare există doar atunci când ambele părți își doresc cu adevărat acest lucru.
Astfel, biletele pentru galeria noastră sunt disponibile 𝗲𝘅𝗰𝗹𝘂𝘀𝗶𝘃 𝗶𝗻 𝗶𝗻𝗲𝗹𝘂𝗹 𝗶𝗻𝗳𝗲𝗿𝗶𝗼𝗿 al Peluzei 2, la prețul de 20 de lei
Biletele pot fi achiziționate online de aici, dar și de la casele de bilete din Gruia, după următorul program:
VINERI (18 AUGUST) – 11:00 – 15:00
SÂMBĂTĂ (19 AUGUST) – 11:00 – 15:00
LUNI (ZIUA MECIULUI) – 12:00 – 17:00
Împreună am fost mereu mai puternici! Împreună vom învinge și de această dată”, scrie pe pagina de Facebook a clubului.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






