LEGENDELE CLUJULUI cu Ovidiu Pecican: Clujul ultimului an al lui Blaga

Târziu, când Partidul Comunist Român s-a îndurat să îi dea o șansă de revenire în cultura vie a momentului, la începutul anilor 1960, poetul și filosoful Lucian Blaga a fost invitat să scrie un articol în care să preamărească noile mărețe înfăptuiri ale conducerii de stil sovietic stalinist.

Lucrurile se vor fi învolburat, în acel moment, în sufletul poetului. Nu era prima colaborare cu presa postbelică și nici prima sa ieșire la rampă.

Fusese invitat să susțină o conferință despre Faust al lui Goethe la Biblioteca Centrală Universitară, într-o sală ticsită, cu o audiență revărsată până pe coridor. Chiar și traducerea, privită cu ochi răi de Tudor Arghezi, căruia Mihai Beniuc i-o promisese spre înfăpuire remunerată, a apărut într-o serie de carte prestigioasă dedicată clasicilor literaturii universale.

Dar și într-un caz, și în celălalt, Blaga era doar intermediar pe drumul către o capodoperă, nefiind pus în valoare ca autor original.

Acum însă se punea problema Clujului, orașul pe care geniul său filosofic își pusese definitiv amprenta, locul unde luptase ani și ani pentru a ajunge profesor unifersitar, deținător al unei catedre filosofice.

Nu voia să intre în corul lingușitorilor oportuniști, renunțând la rezerva sa etică față de regimul totalitar de extremă stângă. În același timp, știa cât de greu te poți menține înafara temnițelor politice și nu voia să riște să își lase familia pe drumuri, murind la închisoare.

Nu uita nici durerea din vremea ocupației horthyste a orașului, față de care, oricât de odios ar fi fost, noul regim de stăpânire românească adusese cel puțin înapoi acasă în Cluj limba română.

Rămânea, totodată, de necontestat că în anii din urmă se construia mult în oraș, nu fără o atenție îndreptată și către intelectuali, universitari mai cu seamă, dar și către tinerii dornici de cultură.

Era o situație complicată, a cărei soluție neproblematică atârna de un fir de ață, de dibăcia de a așeza toate aceste lucruri în contextul cuvenit.

Aplecat asupra foii de hârtie, cu creionul în mână, Blaga s-a apucat să scrie. Accentul trebuia să cadă în textul său pe binefacerile în folosul oamenilor, nu pe o propagandă ieftină pe seama Partidului.

Drept care a notat: „Noul Cluj e resfirat prin cel vechi, în centru și pe la periferie și pretutindeni cât ține întinderea orașului”.

Mai departe s-a gândit că formularea cea mai păzită de riscuri de orice fel ar putea fi evocarea, pur și simplu, a celor ce se făceau bine. El a precizat astfel că „în centrul atenției noastre stau, gata de a fi predate funcției pentru care au fost durate, Casa de Cultură a Tineretului și o mare anexă, concepută vertical, a Bibliotecii Universității”.

Nici bucuria pe care populația o găsea în practicarea și urmărirea sporturilor nu era de ignorat, așa încăt de sub condeiul scriitorului s-a ivit următorul peisaj urban…

„De amintit, apoi, pentru dimensiunile și modernitatea lor, sunt noul stadion cu o capacitate de 30.000 locuri, Palatul Sporturilor, blocurile de locuit pentru cadrele universitare, piscina olimpică acoperită, în parte terminată, în parte în plină construcție, care toate se găsesc pe noua minunată șosea de pe malul drept al Someșului, pe unde încă ieri-alaltăieri trebuia să treci prin maidane și bălării, din parcul mare al orașului spre parcul sportiv și mai departe”.

Orașul își mărea arealul, înlocuind încet-încet locurile verzi unde natura rămăsese stăpânitoare, cu noi ansambluri citadine. Din păcate, Blaga nu a mai avut timp să le vadă împlinite și desăvârșite.

La plecarea din viață ducea cu sine imaginile vechiului și ale noului Cluj, acest acasă al filosofiei sale și al pătimirilor de pe urmă…

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News