Connect with us

EVENIMENT

Lefter, noul portar al Universității Cluj: Vreau CAMPIONATUL în acest an

Publicat


lefter

După ce l-a dat pe Andrei Gorcea la UTA în această iarnă, Universitatea Cluj, liderul Superligii, l-a luat de la Corvinul pe Ștefan Lefter, de 20 de ani. Portarul a semnat un contract pe 4 ani și jumătate.

Lefter a dezvăluit într-un interviu că a avut mai multe oferte, însă cea de la „U” Cluj a fost cea mai solidă, scrie pe site-ul Universității Cluj.

„M-am bucurat să ajung la un club de tradiție, cu suporteri frumoși. Sper să demonstrez aici de ce sunt în stare. Este un grup plăcut, unit, cu jucători cu experiență, care știu să te primească.

Lefter, noul portar al Universității Cluj: Vreau CAMPIONATUL în acest an

Am fost foarte bucuros, pentru că auzisem numai lucruri bune despre această echipă, despre staff, despre jucători și asta am și văzut în zilele pe care le-am petrecut aici.

A fost un bonus să văd că mă vrea echipa de pe primul loc. Am avut și alte oferte, dar aceasta a fost cea mai solidă. În 2025 în primul rând îmi doresc să fiu sănătos și, în al doilea rând, să câștig campionatul cu „U” Cluj”, a spus Lefter.

În acest sezon din Liga 2, Lefter a jucat 15 meciuri, iar în 5 dintre partide nu a primit gol. În restul meciurilor, portarul a încasat 13 goluri.

Portarul de 20 de ani este cotat cu 400.000 de euro pe Transfermarkt.

Foto: FCUCluj




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate