Connect with us

ECONOMIE

Lecțiile despre energie predate de voluntarii E.ON au ajuns anul acesta la 1.400 de elevi din opt județe

Publicat


bilant lectii despre energie

Aproape 1.400 de elevi și 85 de cadre didactice de la 20 de școli din județele Iași, Mureș, Neamț, Sălaj, Cluj, Arad, Suceava și Alba au participat, în prima jumătate a acestui an, la lecțiile despre energie susținute de voluntarii Delgaz Grid, E.ON și reprezentanții Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență.

După ce la începutul anului lecțiile s-au desfășurat online, ca urmare a situației pandemice, în ultima perioadă voluntarii E.ON au avut bucuria de a-i întâlni pe copii față în față. Primele lecții despre energie au avut loc la Școala Gimnazială „Alexandru I. Cuza” din Fălticeni și la Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” din Cluj-Napoca.

„M-am bucurat cu adevărat că, după o perioadă foarte grea legată de pandemie, am reușit să ajung din nou într-o clasă de copii, unde am putut să le povestesc și să le împărtășesc câteva lucruri despre experiența mea din cei 18 ani în compania noastră. Am simțit emoții la începutul lecției, dar apoi nici nu mi-am dat seama cum a trecut o oră și jumătate.

Copiilor le-au plăcut foarte mult discuțiile, materialele și experimentele prezentate”, a povestit colegul nostru Călin Oprea, unul dintre voluntarii Delgaz Grid.

Întrebări de la elevi

Elevii au fost foarte curioși și au avut o mulțime de întrebări pentru voluntarii noștri, printre care s-a aflat, recent, și CEO-ul E.ON România, Volker Raffel, care le-a explicat copiilor, pe înțelesul lor, cum se produce energia electrică, ce se întâmplă dacă un oraș sau o țară întreagă rămân fără curent electric, cum intervin echipele noastre atunci când o furtună rupe firele de curent sau unde se consumă cel mai mult gaz și de ce.

„Ca tată a trei copii cu vârste apropiate, știam că micuții au o curiozitate nemărginită și așteptările nu mi-au fost înșelate. Mi-au adresat o mulțime de întrebări și am încercat să le explic pe înțelesul lor cum se produce energia electrică sau despre cum putem reduce consumul de energie, păstrând confortul și evitând risipa.

A fost o experiență foarte plăcută, deși au fost și întrebări care m-au pus în dificultate și cred cu tărie că trebuie să facem tot ce putem să le oferim celor mici informațiile de care au nevoie”, a declarat Volker Raffel după ce a petrecut o oră ca profesor la Școala „Romulus Guga” din Târgu Mureș.

Voluntarii Delgaz Grid și E.ON sunt impresionați la fiecare lecție de atmosfera pe care o găsesc în clase și de curiozitatea copiilor, precum și de entuziasmul lor.

Lecții despre energie, din 2009

Cea mai recentă întâlnire din proiectul „Lecții despre Energie” a avut loc săptămâna trecută, la Liceul de Artă Târgu-Mureș, unde partenerii noștri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” Mureș au desfășurat și un exercițiu de evacuare, în care copiii au învățat cum să se comporte în preajma surselor de energie și ce au de făcut pentru a preveni incidente care le pot afecta viața.

Proiectul „Lecții despre energie” al E.ON România a debutat în 2009, scopul acestuia fiind însușirea de către cei mici a regulilor de utilizare în condiții de siguranță a diferitelor forme de energie. În cei 13 ani, în acest program au fost implicați aproximativ 1.200 de voluntari, care le-au împărtășit informații despre energie și siguranță celor 21.000 de elevi din 600 de școli din zona de activitate E.ON și Delgaz Grid.

Despre E.ON România

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieței de energie, având în România o prezență consolidată de-a lungul a 17 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid și E.ON Energie România, acestea desfășurând activități de distribuție, respectiv de furnizare a energiei și a soluțiilor energetice pentru circa 3,4 milioane de clienți. De la intrarea pe piața din România, E.ON a investit circa 1,9 miliarde de euro, în principal în modernizarea rețelelor. Totodată, valoarea contribuțiilor virate la bugetul de stat și bugetele locale se ridică la 2,7 miliarde de euro.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025, turul II. Clujenii votează. Prezența la urne la ora 11.00

Publicat

De

Alegeri prezidențiale la Cluj

Clujenii continuă să voteze în număr mai mare decât în primul tur al alegerilor prezidențiale.

Alegătorii pot vota în 674 de secții pe întreg teritoriul județului. Urnele se închid la ora 21.00.

Clujenii votează. Prezența la urne la ora 11.00

Potrivit AEP, prezența la vot la ora 11.00 era, la Cluj, de 16.07%

De asemenea, la Cluj-Napoca se votează în ritm susținut, prezența la urne fiind de 18,34%. Procentul include și alegătorii pe liste suplimentare. La Cluj-Napoca votaseră deja peste 38.000 de alegători de pe listele permanente. De asemenea, peste 9.200 de oameni au votat până la ora 11.00 pe listele suplimentare și peste 340 cu urna mobilă.

Spre comparație, în primul tur al alegerilor prezidențiale, din 4 mai, prezența la ora 11.00 a fost în județ de 11,68%, iar la Cluj-Napoca a fost de 12,7%.

La turul I al alegerilor prezidențiale din anul 2024, în județul Cluj prezența la vot a fost, la ora 11.00, de 9,26%, față de 11,34% la nivel național. La Cluj-Napoca, până la ora 11.00, votaseră peste 15,4% dintre alegători.

În anul 2019, prezența la vot în turul II a fost în județul Cluj de 12,11%, iar la Cluj-Napoca de 14,17%.

De asemenea, conform datelor BEC, care erau valabile pentru ora 10.00, la nivel național, în anul 2014 prezența la vot în turul al doilea al alegerilor prezidențiale a fost de 8,52%. În mediul urban, prezența la urne a fost de 8,37%, iar în rural de 8,72%.

La nivel național, prezența la urne este de aproape 19,9%  , procent în care sunt incluși și românii care au votat în diaspora. Practiv, pâna la ora 11.00 au votat 3.468.694 de români.

 

 

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

LIVE VIDEO. Emil Boc votează în turul 2 al alegerilor prezidențiale. Declarațiile primarului Clujului

Publicat

Emil Boc votează

Primarul  municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, votează duminică, în turul 2 al alegerilor prezidențiale, la secţia nr. 49, la Liceul de Informatică “Tiberiu Popoviciu” Cluj-Napoca.

Boc a sosit la secție împreună cu soția sa, Oana, și a fost întâmpinat de liderii PNL Cluj. La ieșirea din secție. primarul s-a oprit pentru a lăsa să intre un clujean care a venit, îajutându-se de cârje, să voteze.

Emil Boc a glumit astăzi, spunând că e mai simplu de votat, la fel cum e simplă și opțiunea.

După ce a votat, primarul Clujului a declarat că speră să de mai vadă la urne doar pese 3 ani.

 

“La 18 ani de la aderearea României la Uniunea Europeană, astăzi practic avem un referendum pentru menținerea în Uniunea Europeană sau pentru deschiderea ușii spre ieșirea din UE… Eu am votat fără echivoc direct și explicit direcția europaenaă. Nu spun că e raiul pe pământ, dar infinit mai bună calea decât cea spre Es”, a spus primarul.

Emil Boc a îndemnat din nou oamenii să iasă la vot.

“Indiferent cu cine votați, veniți la vot astăzi. Mă adresez în special celor aproape 8,5 milioane de români care nu au fost la vot în turul 1… Tăcerea nu este o opțiunțiune. Votați cu pasiune, dar nu cultivați ura și învrăjbirea pentru că de mâine tot noi trebuie să construim această țară și trebuie să construim punți și nu ziduri între noi”, a mai spus Emil Boc, care a mulțumit celor care asigură procesul de votare.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a votat la Cluj cu candidatul care va continua parcursul european al României

Publicat

De

kelemen

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a votat, duminică, în turul 2 al alegerilor prezidențiale, la secția de votare de la Liceul Teoretic ”Janos Zsigmond”! din Cluj-Napoca împreună cu soția sa, Eva.

”Am votat pentru acel candidat care, în percepția mea, este opțiunea bună, este alegerea bună pentru România pentru comunitatea maghiară și pentru anii care urmează.

Vă rog pe toți cei care n-au fost la vot, care încă se mai gândesc să meargă sau să nu meargă la vot, mergeți și votați pentru viitorul fiecărui om, fiecărei familii, pentru viitorul copiilor, nepoților și să nu lăsați să decidă alții în locul vostru.

Sper că începând de mâine România va continua acel parcurs european pe care s-a angajat acum 35 de ani și pentru care fiecare om a muncit enorm de mult”, a spus Kelemen.

Citește mai departe

EVENIMENT

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025, turul II. Clujenii votează. Prezența la urne la ora 09.00

Publicat

De

Alegeri prezidnțiale, turul II

Secțiile de votare s-au deschis duminică la ora 7.00 și în județul Cluj. Alegătorii pot vota în 674 de secții pe teritoriul județului.

Potrivit AEP, prezența la vot la ora 09.00 era, la Cluj, de 5,03%

Clujenii votează. Prezența la urne la ora 09.00

De asemenea, în Cluj-Napoca, procentul este de 5,80%.

Spre comparație, în primul tur al alegerilor prezidențiale, din 4 mai, prezența la ora 9.00 a fost în județ de 3,6%, iar la Cluj-Napoca a fost de 3,77%.

La turul I al alegerilor prezidențiale din anul 2024, în județul Cluj prezența la vot a fost, la ora 09.00, de 2,64%, față de 4,26% la nivel național. La Cluj-Napoca, până la ora 09.00, votaseră peste 7.000 de alegători, adică 2,60%. Turul II a fost atunci anulat.

În anul 2019, prezența la vot în turul II a fost în județul Cluj de 3,45%, iar la Cluj-Napoca de 3,95%.

La nivel național, prezența la urne este de peste 9,17% din alegători, procent în care sunt incluși și românii care au votat în diaspora.

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate