ACTUALITATE
La Cluj, apartamentele sunt mai SCUMPE acum cu peste 30% decât în urmă cu doi ani

În cel de-al doilea trimestru al anului în curs, proprietățile rezidențiale din România s-au apreciat cu 4,6% față de cele trei luni anterioare, ajungând la un ritm de creștere anual de 14.3%. La Cluj, apartamentele sunt mai scumpe acum cu peste 30% decât în urmă cu doi ani.
„România urmează tendința de creștere care se poate observa și la nivelul Uniunii Europene. Per ansamblu, din 2015, de când piața rezidențială se înscrie pe un trend predominant ascendent al prețurilor, locuințele disponibile spre vânzare în România s-au scumpit, în medie, cu aproximativ 83%, după o scădere consinderabilă de la valoarea maximă istorică înregistrată în martie 2008 de 2.058 de euro/mp până la valoarea minima de 891 euro/mp atinsă la începutul lui 2015.
Totuși, la nivel național, cu o valoare medie de 1745 euro/mp, apartamentele nu au atins încă nivelul de preț solicitat în 2008. Ne aflăm în fața unei noi perioade de incertitudine, pe de-o parte inflația și creșterea costului de finanțare afectează direct cererea, pe de altă parte creșterea costului de construcție pune presiune pe prețuri, iar nu în ultimul rând blocajele administrative din București și lipsa stocurilor pe nou – cu anumite excepții pe litoral și pe segmentul mass market – crește presiunea pe ofertă.
„Variațiile de preț au fost semnificativ mai mari decât în anii precedenți”
Cu siguranță vor fi corecții pe anumite segmente supraîncălzite, în vreme ce proiectele premium cu un concept bine gândit și amplasament atractiv își vor consolida poziția. Piața va avea nevoie de o perioadă de 6 până la 12 luni pentru a accepta noile condiții, perioadă în care vom asista și la o stratificare ceva mai clară între segmentele mass-market, medium market și premium, după care, cel mai probabil își va continua dezvoltarea. Nevoia de locuințe în orașele mari din România rămâne ridicată, iar pe termen mediu și lung prețul locuințelor va crește”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.
În al doilea trimestru din 2022, prețurile apartamentelor s-au majorat în toate orașele monitorizate constant de Imobiliare.ro. În consonanță cu tendința consemnată la nivel național, variațiile de preț au fost, însă, semnificativ mai mari decât în anii precedenți.
În Cluj-Napoca, orașul care se află, de ani buni, înaintea Capitalei în clasamentul prețurilor medii solicitate pe segmentul apartamentelor, așteptările vânzătorilor s-au majorat cu 7,2% în ultimele trei luni, până la o valoare de 2.400 de euro pe metru pătrat util (față de 2.240 euro pe metru pătrat util în trimestrul anterior).
„Apartamentele din Capitală sunt cu 8,8% mai scumpe”
În contextul accelerării ritmului scumpirilor de pe piața apartamentelor, diferența de preț la 12 luni se situează acum la 27% (comparativ cu aproximativ 21% în trimestrul anterior). Cluj-Napoca este, în continuare, singurul mare centru regional al țării în care apartamentele sunt mai scumpe acum cu peste 30% decât în urmă cu doi ani.
În cel de-al doilea trimestru al anului (spre deosebire de primul trimestru), așteptările proprietarilor din București s-au majorat cu 4%, până la 1.720 de euro pe metru pătrat util (de la 1.660 de euro pe metru pătrat util). Comparativ cu perioada similară din 2021, apartamentele din Capitală sunt cu 8,8% mai scumpe; față de T2 2008, însă, acest gen de proprietăți sunt cu 19,59% mai ieftine – Capitala având, dintre marile centre regionale analizate, cel mai mult de „recuperat” din declinul provocat de perioada de recesiune.
Ca și în primul trimestru al anului curent, în cel de-al doilea Brașovul s-a situat în topul clasamentului scumpirilor înregistrate în marile orașe ale țării. Aici, suma medie solicitată de către vânzătorii de apartamente s-a majorat cu 3,6% în decursul a trei luni, ajungând la o valoare de 1.550 de euro pe metru pătrat util (de la 1.500 de euro pe metru pătrat util).
Diferența de preț la 12 luni se situează acum la 17,7% (comparativ cu aproximativ 18,9% în trimestrul anterior). Evoluția prețurilor la apartamentele din Brașov din ultimii doi ani este oarecum similară cu cea din Cluj-Napoca, înregistrându-se o creștere de 29,5%, comparativ cu al doilea trimestru din 2020.
La nivel trimestrial, din perspectiva creșterilor prețurilor apartamentelor au mai fost înregistrate următoarele evoluții: Iași (+5,6%), Craiova (+4,9%), Oradea (+4,1%), Brăila (+3,1%), Timișoara (+2,4%), Galați (+2,1%), Ploiești (+1,8%), Constanța (+1,7%).
„Cea mai mare scădere a cererilor (-32,6%) a avut loc în Cluj-Napoca”
Comparativ cu un an în urmă, cererea pentru proprietăți rezidențiale (apartamente, dar și case) se situa, în trimestrul 2 din 2022, la un nivel cu 29% mai mic în marile centre regionale ale țării. Cu toate acestea, comparativ cu cele trei luni anterioare, interesul pentru proprietățile rezidențiale disponibile spre vânzare în cele mai mari șase orașe ale țării a scăzut într-o proporție mai mică și anume, cu -22,7%.
Astfel, după un recul de -6% în T1 2022, în T2 2022 cererea a scăzut într-un ritm mai dinamic. Tendința descendentă la nivel trimestrial este valabilă pentru toate piețele analizate, cea mai mare scădere (-32,6%) având loc în Cluj-Napoca, iar cea mai mică (-18%) în Constanța.
În cel de-al doilea trimestru din 2022 aproximativ 107.700 de potențiali cumpărători au căutat, pe Imobiliare.ro, locuințe în cele șase mari centre regionale ale țării, față de 140.500 în trimestrul anterior.
Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, interesul pentru achiziția de locuințe a fost, în al doilea trimestru din 2022, mult mai mic la nivelul celor șase centre regionale supuse analizei. Din acest punct de vedere, toate orașele au consemnat scăderi, respectiv Cluj-Napoca (-41%), București (-31%), Brașov (-28%), Constanța (-28%), Timișoara (-21%) și Iași (-14%).
Oferta totală de apartamente și case construite înainte de anul 2000 scoase la vânzare în cele șase mari centre regionale ale țării a fost, trimestrul trecut, mai scăzută decât cea consemnată în perioada similară a anului anterior. Poate fi observată, astfel, o diferență anuală de -29,4% la nivelul orașelor analizate.
Pe parcursul ultimelor 12 luni, cea mai mare scădere al acestui indicator, în cuantum de -41,3%, a avut loc în Iași, unde au fost scoase la vânzare, trimestrul trecut, 830 proprietăți rezidențiale; o scădere de 16,5% a fost resimțită, pe de altă parte, în Constanța, unde în aprilie-iunie s-a ajuns la un total de 970 de anunțuri. Un procent al deprecierii apropiat de această valoare, anume -21,8%, poate fi observată în Brașov, unde trimestrul trecut au fost scoase la vânzare 860 de proprietăți.
„În perioada aprilie-iunie, aproximativ 68.400 de vizitatori au căutat locuințe de închiriat”
În Cluj-Napoca a fost consemnată o scădere de -39% a ofertei totale (până la 1.430 de anunțuri în T2 2022), iar în Timișoara a avut loc un recul de -33,3% (până la 1.810 de proprietăți), în timp ce în București a fost înregistrată o scădere de -26,4% (până la 6.670 de proprietăți).
Cu toate că lucrul de la distanță se menține pe piața muncii, cererea pentru apartamente și case de închiriat se află, per ansamblu, la un nivel mult mai ridicat comparativ cu anul anterior la nivelul celor șase mari centre regionale monitorizate. Astfel, în perioada aprilie-iunie, aproximativ 68.400 de vizitatori au căutat locuințe de închiriat pe portal, în creștere cu 11% față de intervalul similar din 2021.
De remarcat este că toate cele șase mari orașe analizate au consemnat un avans la acest capitol. Majorări ale interesului pe acest segment de piață au fost observate, astfel, în Iași (+37%), Timișoara (+21%), Brașov (+19%), Constanța (+18%), Cluj-Napoca (+13%) și respectiv, București (+4%).
Datele publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) și centralizate de Imobiliare.ro relevă o creștere a tendinței de tranzacționare de pe piața imobiliară autohtonă în luna mai 2022. Cu toate acestea, numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare s-a cifrat, în iunie 2022, la un total de 52.946 la nivel național; această cifră reprezintă o scădere ușoară, în cuantum de 3,35%, față de perioada similară a anului anterior (când aveau loc 54.781 de achiziții).
Sursa: Mediafax
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


Fostul președinte de la CFR Cluj, Iuliu Mureșan, își vede vechea echipă favorită la titlu. Judecat într-un dosar de delapidare alături de fostul patron Paszkany Arpad, Mureșan este convins că CFR Cluj poate reuși chiar și eventul.
„CFR-ul eu cred că are șanse mari la titlu. Este o echipă consistență și joacă bine. E singura contracandidată a FCSB-lui. Echipa s-a sudat din nou și se vede că se înțeleg toți foarte bine între ei acum. Din ce știu eu nu au nici probleme financiare și lucrurile sunt OK. Asta se vede și de aceea echipa joacă bine. Dan Petrescu asigură echilibru, consistență și tot ceea ce trebuie pentru a face performanță.
Fostul președinte de la CFR Cluj își vede vechea echipă FAVORITĂ la titlu
Plus că CFR-ul are la fel ca FCSB acest ADN de campion. Sunt singurele două cluburi care au asta și mulți ani de acum încolo se vor lupta pentru titlu. Eu cred că CFR Cluj e favorită și la câștigarea Cupei României și la campionat pentru că sunt subiectiv. Nu au mai luat Cupa de când am fost eu.
În acea perioadă s-a cucerit de 4 ori acest trofeu. De când am plecat eu nu le-a mai ieșit. Nu știu din ce motive. Noi am acordat mereu atenție acestei competiții. Ultima oară a fost în 2016 când am întors cu Dinamo de la 0-2 la pauză și am câștigat cu 3-2. O amintire frumoasă”, a spus Iuliu Mureșan.
Fostul președinte e de părere că Louis Munteanu e un jucător unicat în SuperLiga: „E cel mai bun jucător din campionat. E cel mai prolific atacant, cu 20 de goluri. Nu în fiecare campionat e un atacant care să marcheze atât de mult. E foarte greu să mai găsești astfel de jucători. Sigur se va transfera la o echipă mai bună de afară și pe o sumă frumoasă. Nu e ușor să dai atâtea goluri în niciun campionat din Europa”, a mai spus fostul oficialul al lui CFR Cluj în exclusivitate pentru Fanatik.
Întrebat despre procesul legat de delapidarea a 10 milioane de euro din conturile clubului, Iuliu Mureșan nu s-a arătat îngrijorat: „Așa zisele fapte sunt prescrise și vedem. Au trecut atâția ani. Eu nu mă consider vinovat în niciun fel. Vom face contestație”.
Foto: Fanatik
EVENIMENT
UPDATE FOTO. Accident între o mașină și un troleibuz, pe Bulevardul 21 Decembrie din Cluj-Napoca. A intervenit descarcerarea

Pompierii clujeni au intervenit joi dimineață cu un modul de descarcerare la un accident petrecut pe Bulevardul 21 Decembrie, între o mașină și un troleibuz.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit de puține momente pentru descarcerarea unui bărbat rămas blocat într-un autoturism implicat într-un accident rutier pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 din municipiul Cluj-Napoca. În acest eveniment a fost implicat și un troleibuz, însă, din fericire, pasagerii acestuia nu au suferit leziuni și nu solicitat consult medical.
La fața locului au acționat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Pompierii au acționat cu echipamentele din dotare pentru extragerea bărbatului, astfel încât să nu-i fie agravate leziunile suferite, fiind predat ulterior, în stare de conștiență și cooperant, echipajului SAJ în vederea transportului la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate”, a transmis ISU Cluj.
UPDATE
„În data de 10 aprilie, în jurul orei 09.50, a fost înregistrat un accident rutier pe B-dul 21 Decembrie 1989 din Cluj-Napoca.
Din primele cercetări efectuate a reieșit că, un bărbat de 54 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, la volanul unui autoturism, la pătrunderea în drumul principal ar fi intrat în coliziune cu un mijloc de transport în comun, respectiv cu un autobuz, care circula pe direcția cartierului Mărăști înspre zona centrală, condus de un tânăr de 23 de ani.
În urma impactului, băbatul de 54 de ani a fost evacuat din autovehicul cu ajutorul unui echipaj din cadrul ISU Cluj, și a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la o unitate medicală pentru un consult de specialitate.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a transmis IPJ Cluj.
ADMINISTRAȚIE
Undă verde de la Guvern pentru tronsonul 2 al centurii metropolitane a Clujului. Costurile urcă la 9,3 miliarde lei

Undă verde din Guvern pentru tronsonul 2 al centurii metropolitane a Clujului. A fost aprobată actualizarea indicatorilor tehnico-economici.
Guvernul Ciolacu a aprobat, în ședința executivului de miercuri, 9 aprilie, actualizarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiţii „Drum TransRegio Feleac TR 35, Etapa I Centura Metropolitană TR35 şi Drumuri de Legătură”, judeţul Cluj.
„Au fost aprobate mai multe proiecte care au ca susținere finanțările și expertiza Uniunii Europene. (…) Sunt susținute în continuare investițiile pentru infrastructura de transport – varianta ocolitoare a municipiului Baia Mare și Centura Metropolitană Cluj”, a declarat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Costuri mai mari pentru centură
Este vorba despre o majorarea costurilor proiectului de la 8,6 miliarde de lei la 9,3 miliarde de lei, cauzată de creșterea prețurilor materialelor de construcții. Noii indicatori tehnico-economici au fost aprobați de consiliul local în luna februarie 2025, fiind ultima etapă necesară încheierii licitației pentru tronsonul 2 al proiectului.
„Investițiile în infrastructură continuă atât la București, unde am văzut în această dimineață că se lucrează la extinderea rețelei de metrou, cât și la Baia Mare și Cluj. (…) la Cluj se va construi centura metropolitană. Ambele etape ale acestui proiect de investiții sunt estimate la 9,3 miliarde de lei, după reaprobarea indicatorilor tehnico-economici care au ținut cont de evoluția costurilor materialelor de construcții. Lungimea totală este de 42,13 km, iar termenul de execuție patru ani. Acest proiect de infrastructură rutieră este finanțat din fonduri europene, dar și de la bugetul de stat și va avea, evident, o contribuție substanțială, de asemenea, la tot ce înseamnă viața economică și socială în acea regiune”, a declarant, miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
Dimex-2000 va realiza tronsonul 2
Asocierea formată din Dimex-2000 Company (lider), Hydrostroy Ad (Bulgaria), Integral Inzenjering AD Laktasi (Muntenegru) și alți 19 subcontractanți sunt cei care vor realiza lotul 2 al centurii metropolitane a Clujului. Aceștia au depus singura ofertă în cadrul celei de-a doua licitații pentru tronsonul 2, după ce la prima nu a participat nicio firmă.
Finanțarea proiectului va fi făcută din fonduri nerambursabile din cadrul Programului Transport 2021-2027, fonduri de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor, cât și prin alte surse legale.

O mașină își petrece rar întreaga viață într-o singură țară. De cele mai multe ori, după câțiva ani de utilizare, vehiculele sunt vândute și exportate în alte țări. În România, majoritatea mașinilor second-hand importate provin din Germania și Franța, tendință care a rămas constantă în ultimii ani. Cu toate acestea, un studiu al companiei de date auto carVertical arată că vehiculele aduse din afara granițelor vin adesea la pachet cu probleme serioase, precum odometre date înapoi, sau cu defecte ascunse.
Cumpărătorii din România preferă mașinile din Europa de Vest
Cele mai multe vehicule importate în România provin din Europa de Vest. Dintre toate vehiculele importate verificate de carVertical în 2024, 32,3% au provenit din Germania, 17% din Franța, 11,7% din Belgia, 11,2% din Italia și 7% din Olanda.
„Cumpărătorii români au o preferință puternică pentru mărcile germane precum BMW, Audi și Volkswagen, așa că nu este surprinzător faptul că majoritatea vehiculelor sunt importate din Germania. Multe mașini din Germania revin la dealeri după 3-5 ani de când au fost cumpărate de noi, creând un stoc mare de mașini relativ noi și bine întreținute, care sunt apoi vândute în țările din Europa de Est”, explică Matas Buzelis, expert în piața auto din cadrul carVertical.
STUDIU. Românii preferă mașinile RULATE importate din Germania, Franța și Belgia
Adriana Marina, Director Comercial Mașini Rulate la Țiriac Auto, una dintre cele mai mari rețele de dealeri auto din România, confirmă că există o preferință clară în rândul cumpărătorilor români pentru mașinile second-hand de import: „Motivele principale sunt legate de gradul mai mic de uzură având în vedere că vehiculele din țări precum Germania, Suedia sau Olanda tind să fie mai bine întreținute datorită infrastructurii rutiere mai bune și a efectuării reviziilor la timp. Mașinile din Olanda și Germania, în special, se remarcă adesea în ceea ce privește starea tehnică, istoricul complet de service și un kilometraj anual redus.”
Mașinile importate nu sunt mereu varianta cea mai bună – unele au odometrul manipulat
Mulți cumpărători de mașini second-hand din România preferă vehiculele de import, dar Buzelis avertizează că este riscant să vă grăbiți să achiziționați un vehicul fără a-i face o verificare adecvată. Un număr mare de vehicule importate au kilometrajul dat înapoi sau defecte ascunse. Mai mult, multe mașini avariate în urma unui accident sunt reparate folosind piese ieftine, neoriginale, ceea ce poate duce la probleme de fiabilitate mai târziu.
Potrivit studiului carVertical, mașinile importate din Polonia au avut cel mai des odometrul manipulat, 14,3% dintre vehiculele verificate prezentând discrepanțe. Urmează îndeaproape SUA (13,9%), Spania (10,5%), Italia (10,3%) și Danemarca (8,5%).
„Rămânem vigilenți în ceea ce privește potențialele riscuri cum ar fi daunele ascunse sau fraudele care implică modificarea odometrului”, adaugă Adriana Marina de la Țiriac Auto. „Am observat că astfel de probleme tind să fie mai frecvente când vine vorba despre importurile din anumite țări. De exemplu, Italia și Polonia tind să aibă o incidență mai mare de mașini cu kilometraje date înapoi. Pe de altă parte, Franța este cunoscută pentru vehiculele cu interioare excesiv de uzate, chiar și atunci când au un kilometraj relativ scăzut.”
Este dificil de descoperit locul în care a fost dat înapoi un odometru. Adesea, o mașină sosește din străinătate cu un anumit kilometraj, dar vânzătorii locali manipulează citirea contorului de parcurs pentru a-i umfla prețul de vânzare. Prin urmare, frauda se poate produce local și nu în țara din care este importată mașina.
„Cumpărătorii sunt sfătuiți să verifice istoricul mașinilor”
„Deoarece țările nu fac întotdeauna schimb de date despre istoricul vehiculelor, vânzătorii necinstiți au de câștigat. Este esențial ca furnizorii de date și companiile din domeniul auto și cel al asigurărilor să partajeze datele despre autovehicule pentru a crește transparența pe piață. În unele cazuri, cumpărătorii nici măcar nu își dau seama că mașina lor a fost importată. Acest lucru permite ascunderea unor probleme grave, cum ar fi accidente anterioare, kilometrajul real sau chiar înregistrările de furt”, avertizează Buzelis.
Cumpărătorii sunt sfătuiți să verifice istoricul mașinilor și să confirme originea acestora, iar la final să le ducă la un service profesionist pentru a le evalua starea reală.
Merită luată în considerare și cumpărarea unui vehicul de la dealeri profesioniști. Uneori este mai bine să faceți asta decât să cumpărați de la persoane fizice deoarece aceste companii verifică vehiculele în prealabil și oferă adesea acces la istoricul de service, tranzacții securizate, asistență post-vânzare și posibilitatea de returnare. Țiriac Auto, de exemplu, oferă multe dintre aceste avantaje și atenuează riscul prin prioritizarea achizițiilor din surse de încredere cum ar fi licitațiile oficiale ale mărcilor auto, reprezentanțele autorizate și companiile de renume de management de flote.
Metodologie
Studiul carVertical a analizat rapoartele privind istoricul vehiculelor achiziționate de clienții companiei în perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2024. Mașinile importate au fost împărțite în funcție de țara de origine, numărate și transformate în procente raportate la total. Ulterior, s-a întocmit un clasament. Țările în care mașinile exportate sunt cele mai predispuse la a avea odometrele modificate au fost identificate prin selectarea celor mai mari zece piețe de import din fiecare țară; ulterior, clasamentul s-a întocmit în funcție de procentul de vehicule care aveau kilometrajul dat înapoi.