EVENIMENT
Judecătorii nu-l lasă liber pe Călin Georgescu. I-a fost prelungit controlul judiciar
Judecătoria Sectorului 1 a decis, marți, menținerea măsurii controlului judiciar față de fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, pentru o perioadă de încă 60 de zile, în dosarul în care este acuzat de promovarea publică a ideilor și doctrinelor fasciste, legionare, rasiste și xenofobe.
Decizia magistraților poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
„În temeiul art. 348 Cpp raportat la art. 207 alin. 2, 4 și 7 Cpp, constată legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar luată față de inculpatul Georgescu Călin prin ordonanța nr. 2226/221/P/2023/d1 din 26 februarie 2025 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum a fost modificată ulterior. Menține măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpatul Georgescu Călin, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii preventive”, se arată în hotărârea instanței.
Trimis în judecată în iulie
Călin Georgescu a fost trimis în judecată la data de 2 iulie 2025 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind acuzat că a promovat în spațiul public cultul unor persoane condamnate pentru genocid, crime de război și crime împotriva umanității, precum și idei și concepții fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată — cinci acte materiale.
Interdicții impuse de controlul judiciar
În perioada controlului judiciar, Georgescu are mai multe obligații și interdicții, printre care:
- să nu părăsească țara fără acordul autorităților judiciare;
- să nu posteze pe rețelele sociale mesaje sau materiale cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob;
- să se prezinte periodic la organul de poliție desemnat pentru supravegherea sa.
Decizia instanței menține practic restricțiile impuse încă din februarie, când procurorii Parchetului General au dispus pentru prima dată măsura controlului judiciar.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






