EVENIMENT
Jandarmeria Cluj: Bărbatul îndepărtat de la protestul anti-Georgescu citea rugăciuni pentru exorcizarea protestatarilor
Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Cluj a transmis că pe timpul protestului de miercuri din faţa Prefecturii Cluj, în jurul orelor 20.30, organizatorul manifestării a sesizat jandarmii cu privire la faptul că un cetăţean se afla printre protestatari şi rostea rugăciuni ,,cu scopul de a-i exorciza pe aceştia”.
Organizatorul ne-a solicitat să îl îndepărtăm din zona manifestării pentru a nu-i incita pe ceilalţi participanţi.
”Jandarmii i-au cerut acestuia să părăsească locaţia, fiind ajutat să se deplaseze spre autospecială.
Persoana respectivă nu s-a opus măsurii, iar jandarmii l-au condus în afara zonei de protest, astfel că, până la încheierea manifestării, acesta nu a mai revenit.
Având în vedere că persoana s-a conformat şi nu a opus rezistenţă, împotriva acestuia nu au fost dispuse măsuri sancţionatorii”, au precizat reprezentanții IJJ Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






