INTERVIU. Corina Chiriac, despre viață, scris, tânăra generație și „Minuni trăite”. Încă locuiește pe „strada Speranței”

„Minuni trăie”, cartea Corinei Chiriac vândută în aproximativ 10.000 de exemplare, celebrează un an de când s-a lansat online. Artista s-a întâlnit cu cititorii clujeni în Piața Unirii, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, cărora le-a citit câteva pasaje și le-a cântat melodiile care au consacrat-o.

„Am făcut un fel de aniversare și, în același timp, o relansare, de data aceasta în prezența publicului, fiindcă pandemia nu ne-a permis acest lucru”, spune Corina Chiriac pentru Cluj24.

Venirea sa la Cluj este o minune pentru ea, întrucât e foarte recunoscătoare că întâlnirea cu oamenii a devenit posibilă. Foarte mulți i-au scris impresiile despre carte și s-a bucurat că a fost primită cu entuziasm.

„Suntem sănătoși, trăim, am supraviețuit în aceste vremuri grele. E o minune pentru mine.

Mi-au trimis mesaje atât bărbați, cât și femei. Cartea mea nu se adresează unui anumit segment de populație.

Nu e o carte politică, nu e doar o carte de amintiri. E un rezultat al unei vieți întregi, iar eu fiind o persoană curioasă de fel, m-am gândit că și alții pot fi curioși, așa că le-am povestit cam cum erau vremurile din perioada respectivă”, explică artista.

Asemenea lui Camil Petrescu, ea nu poate vorbi „decât la persoana I”.

„Mi-am închipuit că în fața mea e o sală plină de spectatori cărora le povestesc toate aceste întâmplări”, spune Corina.

În ceea ce privește trecerea de la cântat la scris, nu a fost una neapărat drastică, deoarece cocheta cu scrisul din adolescență, plus că a mai publicat o carte în urmă cu 20 de ani, cu povestiri și nuvele metaforice.

„Noi, fetele, obișnuiam să ne ținem jurnale în care să ne scriem impresiile. De exemplu, mergeam la teatru, și acasă scriam conspecte, de la distribuție la conflict și așa mai departe.

Ne întâlneam fetele de 14-15 ani care ne întâlneam și discutam despre ce am văzut, impresia proaspătă după o piesă de teatru sau un film. Noi descopeream lumea oamenilor mari.

Am putut să-mi fac mâna încă de atunci, datorită acestor jurnale de impresii culturale. Pe la 21-22 de ani, am început să călătoresc și-mi scriam impresii de călătorie, despre cum a fost, ce am văzut.

Mi-am dat seama că activitatea aceasta din tinerețe mi-a plăcut și că am continuat să scriu. Am luat de la capăt niște caiete goale și îmi notam diferite concluzii care s-au așezat în timp, iar la 50 de ani am trecut pe calculator o parte din notițe.

E o ocupație extrem de plăcută și, aș putea spune, tandră”, precizează Corina.

Totuși, scrisul i se pare cel mai greu. Pentru a se asigura că transmite ideea dorită, la câteva zile după ce o scria, o recitea cu voce tare astfel încât să treacă printr-un nou filtru informația și să modifice formularea acolo unde este cazul.

„Cântatul vine natural, la scris sunt mai critică”, punctează aceasta.

E de părere că tinerii care scriu cărți reflectă problemele societății, motiv pentru care ar fi interesată să citească astfel de opere pentru a compara viziunea ei din tinerețe cu cea a generației actuale.

„Eu sunt un om curios și am o curiozitate bună. Vreau să fiu la curent.

De anumite schimbări cu siguranță e nevoie, chiar și cele în domeniul muzicii. Poate că nu sunt pe gustul meu, dar nu trebuie să fie”, completează ea.

A observat că, deși publicul alege un anumit tip de muzică diferit față de genurile muzicale precedente, – precum muzica electronică – mulți tineri se întorc în timp și ascultă jazzul anilor trecuți sau alte asemenea.

„Fiecare generație când ajunge la o primă maturitate, se uită în trecut și compară, ceea ce e foarte util. Unul poate asculta manele, apoi Mozart sau Enescu și își formează un univers muzical”, susține Corina.

Dacă ar fi să îi dea un sfat Corinei din trecut, ar încuraja-o să rămână curioasă și pasionată de ceea ce face.

„Fetiță, ai în față un drum lung, care depinde de tine să fie frumos și fructuos. Pentru asta ai nevoie de cel puțin o meserie. Caută-ți una pe care să o poți face cu plăcere până la sfârșitul vieții.

Americanii au o vorbă foarte deșteaptă: <<Banii sunt un subprodus al succesului>>. I-aș spune să citească, să se informeze”, menționează artista.

Dacă nu ar fi reușit cu o carieră în artă, ar fi ales ceva cu totul diferit.

„Știu exact ce aș fi făcut. Aș fi fost un arheolog foarte bun.

Tata era un iubitor de muzee și a transmis această pasiune mai departe. În fiecare vară ne opream la Muzeul de Arheologie din Constanța și am prins pe parcurs mai multe noțiuni.

Când eram copil, credeam că o să devin arheolog. De altfel, când am fost în America mulți ani mai târziu, am lucrat ca agent imobiliar, am terminat o școală de ghizi turistici, sunt un om bogat în sensul că am o experiență de viață frumoasă”, relatează ea.

Metaforic vorbind, după toate aceste trăiri, Corina Chiriac locuiește în același loc.

„Pe strada Speranței. Acolo sunt”, conchide artista.

Volumul ”Minuni trăite” a apărut la editura ”Școala Ardeleană” Cluj-Napoca.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News