EVENIMENT
Intervenție a pompierilor clujeni. Un bărbat din Pădureni și-a prins piciorul într-un utilaj agricol
Pompierii clujeni au fost alertați duminică pentru a salva și a acorda primul ajutor calificat unui bărbat care și-a prin piciorul într-un utilaj agricol.
ISU Cluj anunță că o autospecială și un echipaj SMURD au fost dislocate înspre localitatea Pădureni, locul unde s-a produs incidentul, dar între timp bărbatul a fost ajutat de către persoanele prezente la locul evenimentului să-și elibereze piciorul.
A fost adus cu un autoturism personal înspre echipajele de salvatori, moment în care a fost consultat și a primit primul ajutor calificat de la echipajul SMURD.
Bărbatul a suferit un traumatism sever la nivelul labei piciorului și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






