Connect with us

ACTUALITATE

Înscrierea în clasa pregătitoare, clarificată de autorități

Publicat


Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2020 inclusiv, pot fi înscrişi în clasa pregătitoare până la începutul lunii iulie. Documentele necesare pentru înscriere se poate face și prin e-mail sau prin poştă, anunță Ministerul Educației. Ulterior, acestea vor fi solicitate şi în format fizic, în maxim două săptămâni de la începerea cursurilor.

Înscrierea la clasa pregătitoare va fi posibilă până la 7 iulie, potrivit Ordinului ministrului Educaţiei şi Cercetării, publicat în Monitorul Oficial. Astfel, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020 inclusiv, pot fi înscrişi în clasa pregătitoare tot până în data de 7 iulie, la solicitarea scrisă a părinţilor/tutorilor legal instituiţi/împuterniciţilor legali.

Dacă copilul a frecventat grădiniţa în anul şcolar curent, părintele va completa cererea-tip adresată unităţii de învăţământ cu nivel preşcolar pe care copilul a frecventat-o, pe care o poate trimite pe e-mail, prin poştă sau pe care o poate depune direct la sediul unităţii şcolare (grădiniţă).

Unitatea de învăţământ cu nivel preşcolar eliberează recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare sau de înscriere în grupa mare. Recomandarea eliberată de către unitatea de învăţământ se comunică în scris, după caz, pe e-mail/prin poştă, cu confirmare de primire, sau este înmânată direct părintelui.

„După obţinerea recomandării de înscriere în clasa pregătitoare, părintele poate să completeze cererea-tip de înscriere online sau să o descarce din aplicaţia informatică, să o completeze şi să o trimită la unitatea de învăţământ, împreună cu documentele doveditoare, inclusiv cu recomandarea înscrierii în clasa pregătitoare şi declaraţia-tip pe proprie răspundere, cu privire la veridicitatea datelor şi informaţiilor completate. Aceste documente se vor transmite fie pe e-mail sau prin poştă, fie se vor depune direct la unitatea de învăţământ, după caz. Pentru a putea valida cererea-tip, Comisia de înscriere din şcoală compară datele completate în cererea-tip cu documentele transmise”, prevede ordinul de ministru.

După încheierea perioadei de completare şi validare a cererilor-tip de înscriere, cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare se face în două etape succesive, după cum urmează:

· prima etapă (8 – 20 iulie), în care repartizarea copiilor se face pe baza informaţiilor din cererile-tip de înscriere şi din documentele depuse de părinţi/tutori legal instituiți/reprezentanţi legali, folosind aplicaţia informatică şi în baza deciziilor consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ, luate în urma aplicării criteriilor de departajare pentru copiii din alte circumscripţii şcolare;

· a doua etapă (21 – 31 iulie), în care este asigurată înscrierea, pe locurile libere, a copiilor care nu au participat la prima etapă sau nu au fost distribuiţi, din diferite motive, conform procedurii elaborate de inspectoratul şcolar judeţean/ISMB.

În perioada 1 – 4 septembrie, inspectoratele şcolare vor centraliza cererile părinţilor care nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învăţământ. De asemenea, inspectoratele şcolare vor soluţiona orice alte situaţii referitoare la înscrierea în învăţământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului.

Cristian Lungu




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate