Connect with us

EVENIMENT

Începe ÎNCĂRCAREA cardurilor pentru alimente cu o nouă tranșă de 250 de lei

Publicat


card alimente facebook

Luni, 15 aprilie, începe încărcarea cardurilor pentru alimente cu o nouă tranșă de 250 de lei, anunță Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu. 

De acestea beneficiază un număr de aproximativ 2,6 milioane români, scrie Alba24.ro.

Începe ÎNCĂRCAREA cardurilor pentru alimente cu o nouă tranșă de 250 de lei

„Din 15 aprilie începe încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu o nouă tranşă de 250 lei pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili.

Procesul de încărcare a cardurilor se va desfăşura în perioada 15-25 aprilie 2024″, a scris Câciu pe pagina sa de Facebook.

Cardurile sociale pentru alimente se acordă persoanelor vulnerabile cu venituri mai mici de 2.000 lei.

Cine primește carduri de alimente

Persoanele care beneficiază de aceste carduri sociale sunt cele ce au o situație financiară defavorizată.

Dacă acestea îndeplinesc criteriile de eligibilitate stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), cardul le va fi livrat direct de către angajații Poștei Române, fără a fi necesar să inițieze personal vreo procedură.

Pentru anul 2024, beneficiarii de tichete sociale pe suport electronic pentru alimente şi mese calde sunt:

– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
– familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
– persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Sprijinul poate fi utilizat pentru achiziţionarea de produse alimentare şi/sau mese calde.

Când se virează banii

În anul 2024, calendarul acordării tranșelor de câte 250 de lei rămase este următorul:

– aprilie;
– iunie;
– august;
– octombrie;
– decembrie.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Patru spectacole imersive pot fi văzute la MINA Pop-up, în Iulius Mall Cluj

Publicat

De

Evenimente de weekend la Iulius Mall

La Iulius Mall Cluj poți să te bucuri de artă, în cadrul expoziției imersive MINA Pop-up, să descoperi expoziții de fotografie sau să dai un refresh garderobei tale.

Tot aici poți să îți achiziționezi „rățușca norocoasă” pentru celebra Cursă cu Rățuște, dar și să te pregătești pentru Techsylania, Midway Festival. Descoperă și tu efervescența Iulius Mall Cluj din acest weekend!

Patru spectacole imersive pot fi văzute la MINA Pop-up, în Iulius Mall Cluj

 În continuare vă puteți bucura de experiența imersivă de la MINA, Museum of Immersive New Art, Pop-up.

Expoziția itinerantă propune publicului clujean capodopere celebre ale picturii universale, expuse în muzee renumite de pe întreg mapamondul, într-un singur loc.

Show-urile pe care le poți vedea la MINA sunt: „Galeria celor mai faimoase picturi din istoria omenirii”, „Gustav Klimt”, „Lumea Subacvatică” și „Inner Constellations”. 

Sâmbătă, de la ora 9.30, va avea loc un spectacol inedit, unde te vei putea conecta cu arta lui Gustav Klimt în timp ce participi la o sesiune de yoga în cadrul MINA Pop-up. Mai multe detalii despre eveniment puteți afla de pe site-ul MINA Museum.  

În continuare pasionații de fotografie pot admira expoziția EtnoStory, care surprinde tradiții românești, peisaje impresionante, dar și povești unice din satele din România. Expoziția se află la etajul Iulius Mall, în zona Nike, iar duminică 26 mai este ultima zi în care mai poate fi vizitată.

 Vineri și sâmbătă, la parterul Iulius Mall, te așteaptă voluntarii Asociației Rotaract la standul de unde poți să îți achiziționezi o rățușcă pentru faimoasa cursă de pe 1 iunie. Toate fondurile adunate sunt donate unei cauze umanitare. Mai multe detalii puteți afla de pe pagina dedicată evenimentului

 

 Tot în Iulius Mall, te vei putea bucura de un treasure hunt, care are loc pe 28 și 29 mai, organizat de Techylvania, în care vei putea câștiga 30 de bilete în cadrul evenimentului lor din 26-27 Iunie.  Mai multe detalii despre eveniment, află de pe site-ul – Techsylvania | June 26-27, 2024 | Best Price for Tickets

 

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

CTP Cluj: Se PRELUNGEȘTE traseul liniei M34. Apare o nouă stație

Publicat

Cursă suplimentară pe linia 18

Compania de Transport Public Cluj-Napoca informeaza locuitorii din localitatea Mera ca, incepand cu data de 27.05.2024, traseul liniei M34 va fi prelungit cu inca o statie pana in zona stadionului.

Astfel accesul locuitorilor din zona de nord a localitatii Mera va fi imbunatatit, distanta de parcurs a calatorilor pana la prima statie fiind redusa cu 750 m/ sens ( 1,5 km dus/intors).

CTP Cluj: Se PRELUNGEȘTE traseul liniei M34. Apare o nouă stație

In noul capat de linie, Primaria Baciu a amenajat bucla de intoarcere prin asfaltare si marcaj corespunzator pe carosabil precum si mobilierul stradal compus din refugiu tip copertina.

Citește mai departe

EVENIMENT

CFR Cluj are trei jucători CONVOCAȚI de Iordănescu pentru amicalele cu Bulgaria și Liechtenstein

Publicat

cfr

În perspectiva europeanului de fotbal care stă să-nceapă, România va disputa încă două amicale, cu Bulgaria și cu Liechtenstein. Edy Iordănescu a convocat trei jucători de la CFR Cluj. E vorba despre Sava, Mogoș și Bîrligea.

„Daniel Bîrligea, Vasile Mogoș și Răzvan Sava au fost convocați de selecționerul Edward Iordănescu pentru cele două partide de pregătire, cu Bulgaria și Liechtenstein, înaintea turneului final, făcând astfel parte din lotul preliminar pentru EURO 2024.

CFR Cluj are trei jucători CONVOCAȚI de Iordănescu pentru amicalele cu Bulgaria și Liechtenstein

Evoluțiile excelente ale lui Răzvan Sava din acest sezon al Superligii, cât și cele din meciurile Naționalei de Tineret, i-au adus tânărului nostru portar prima sa convocare la Naționala Mare a României.

Lotul final pentru turneul din Germania va fi anunțat pe 7 iunie.
Felicitări, băieți! Vă dorim multă baftă și suntem mândri de voi! Hai, România”, scrie pe pagina de Facebook a clubului.

Citește mai departe

EVENIMENT

Un clujean de 34 de ani, dispărut în 22 mai, a fost găsit mort în Chinteni

Publicat

De

Clujean dispărut de acasă găsit mort

Bărbatul de 34 de ani din Cluj-Napoca, dat dispărut de familie, a fost găsit mort, în urma unor căutări de amploare.

Clujeanul a plecat de acasă, voluntar, în data de 22 mai a.c., în jurul orei 17.00.

Un clujean de 34 de ani, dispărut în 22 mai, a fost găsit mort în Chinteni

Potrivit polițiștilor, au fost efectuate căutări de amploare sub coordonarea Serviciului de Investigații Criminale, la care au participat polițiști din cadrul Poliției municipiului Cluj Napoca, Secției 3 Poliție Rurală Baciu, cu sprijinul Gruparii de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, efective din cadrul ISU Cluj, dar și cu sprijinul asociaților și voluntarilor.

Poliția continuă verificările

Astfel, polițiștii au stabilit traseul de deplasare, iar ulterior a fost descoperit, din nefericire, cadavrul bărbatului, în comuna Chinteni, de către efectivele ISU Cluj.

În cauză se efectuează verificări cu privire la modul în care a survenit decesul, sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.

Foto: Arhivă

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax