ACTUALITATE
UPDATE/ FOTO&VIDEO/ Incendiu la un bloc în Bonțida. Mai multe apartamente afectate. Ce zice ISU Cluj
Pompierii clujeni anunță că un incendiu a izbucnit marți la fațada unui bloc din satul Bonțida.
Primarul comunei Bonțida, Emil Cărhaț, a declarat pentru Cluj24.ro că la locul incendiului a intervenit și serviciul de pompieri voluntari al Primăriei.
”Incendiul a fost înregistrat la un apartament de la etajul 1 al blocului, care a fost distrus în totalitate, fiind afectate și alte apartamente vecine. Din fericire nu sunt victime, în apartamentul cuprins de flăcări nu era nimeni”, a spus edilul.
Potrivit acestuia, cauza probabilă ar fi un scurt circuit electric la o mașină de spălat.
Emil Cărhaț a precizat că Primăria Bonțida va încerca să ajute familiile afectate de incendiu, având la dispoziție un fond creat pentru calamități.
UPDATE/ Ce a constatat ISU Cluj
Potrivit ISU Cluj, în jurul orei 13.50 a fost anunțat un incendiu la un bloc de locuințe, situat în localitatea Bonțida.
Au intervenit la fața locului două autospeciale și un echipaj SMURD, din cadrul Detașamentului 1 de pompieri Cluj Napoca, precum și o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bonțida.
”În momentul sosirii pompierilor, focul se manifesta la unul din apartamente imobilului, iar locatarii blocului erau autoevacuați. Trei femei au fost consultate de către echipajul SMURD, fără a fi transportate la spital”, au spus pompierii clujeni.
Au fost distruse bunurile din apartamentul respectiv și au fost deteriorate câteva lucruri din apartamentele învecinate. Focarele au fost lichidate în scurt timp după sosirea pompierilor, fiind limitată propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite.
Din cercetările preliminare a rezultat că incendiul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






