ACTUALITATE
Ianuarie, indecisă: temperaturile OSCILEAZĂ între ger și valori neașteptat de blânde

Ianuarie 2025 este o lună indecisă: ger de -13 grade la munte și maxime de 8 grade în regiuni joase. După un început rece, temperaturile cresc treptat până la valori neobișnuit de ridicate pentru sezon. Precipitațiile rămân rare, dar revin treptat spre sfârșitul lunii.
Meteorologii au emis, luni, estimările pentru intervalul 13 – 26 ianuarie, pentru fiecare regiune.
Ianuarie, indecisă: temperaturile OSCILEAZĂ între ger și valori neașteptat de blânde
Banat
În primele trei zile, media temperaturilor maxime va scădea de la 5 grade până spre 1 grad. Ulterior, valorile termice diurne vor fi în creștere de la o zi la alta, astfel că media acestora va atinge 6…7 grade, în intervalul 18-23 ianuarie. După aceasta, ele se vor menține peste cele specifice perioadei, fiind situate în jurul valorii de 8 grade. În ceea ce privește temperaturile nocturne, acestea vor scădea la începutul săptămânii, de la o medie de -4 grade, până spre -7 grade (în data de 15 ianuarie).
În următoarele nopți, temperaturile minime vor crește, astfel încât, mediat, se va atinge valoarea de -3 grade (până în 21 ianuarie). În ultima parte a intervalului, minimele termice se vor situa în continuare peste cele obișnuite perioadei, astfel că media acestora va fi cuprinsă între -2 și 0 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi redusă, însă va fi în crestere spre sfârșitul intervalului analizat (23-26 ianuarie).
Crișana
În intervalul 13-15 ianuarie, media valorilor termice diurne va fi în scădere, de la 3 grade până spre 0 grade. După această perioadă, vremea se va încălzi, astfel încât temperaturile maxime vor atinge, mediat, valoarea de 7 grade (în data de 20 ianuarie). Aceeași valoare se va menține și în următoarele zile, iar spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni se vor înregistra 7…8 grade. Raportat la temperaturile minime, acestea vor porni de la o valoare medie de -3 grade (în data de 13 ianuarie) și vor scădea până spre -8 grade (în 15 ianuarie).
Ulterior, și aceste temperaturi vor fi în creștere până în data de 18 ianuarie, când mediat, se vor înregistra -3 grade, valoare ce se va menține până în 23 ianuarie. Spre sfârșitul perioadei de analiză, media temperaturilor nocturne va continua să crească, atingând valoarea de -1 grad. Probabilitatea de precipitații va fi redusă, însă aceasta va fi în creștere spre finalul intervalului analizat (23-26 ianuarie).
Transilvania
În primele trei zile ale săptămânii, maximele termice vor scădea de la o medie de 1 grad, până spre -1 grad. Din data de 16 ianuarie, vremea se va încălzi treptat, astfel că temperaturile maxime vor crește de la 1 grad (16 ianuarie) până la o valoare medie de 6 grade (în zilele de 20 și 21 ianuarie). Temperaturile din timpul zilei se vor menține ridicate și în restul perioadei analizate, fiind situate în jurul a 5…6 grade. În situația minimelor termice, acestea vor înregistra o scădere semnificativă la debutul primei săptămâni (de la -5 grade până la -12 grade).
Din data de 16 ianuarie, media temperaturilor nocturne va crește accentuat, atingând valoarea de -5 grade, în data de 18 ianuarie. Începând cu această zi și până la finalul perioadei de analiză, mediat, se vor înregistra minime termice de -6…-5 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă, însă va crește în ultimele zile din cea de-a doua săptămână (23-26 ianuarie).
Maramureș
Vremea se va răci în primele zile, astfel că valorile termice diurne vor scădea de la o medie de 2 grade (13 ianuarie) până spre -1 grad (15 ianuarie). Ulterior, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, astfel că, mediat, maximele termice vor crește până la 7 grade (20-21 ianuarie), valoare ce se va menține și pe parcursul celei de-a doua săptămâni. Referitor la media temperaturilor din timpul nopții, aceasta va scădea semnificativ în primele trei zile, de la -1 grad până spre -9 grade.
Din data de 16 ianuarie, minimele termice vor crește semnificativ, atingând valoarea medie de -4 grade până aproape la sfârșitul intervalului de analiză (24 ianuarie). Trecător vor fi precipitații slabe, cu o probabilitate mai mare în perioada 15-17 ianuarie și în ultimele zile ale intervalului analizat.
Moldova
În primele două zile, media maximelor termice se va situa în jurul valorii de 1 grad, apoi va crește treptat, astfel că în data de 18 ianuarie aceasta va fi de 8…9 grade. În următoarele trei zile temperaturile maxime vor scădea cu aproximativ 4…5 grade și vor rămâne relativ asemănătoare până la finalul intervalului de prognoză.
Minimele termice vor fi în medie de -4 grade în prima dimineață, în jurul datei de 15 ianuarie vor scădea până la o medie de -9…-8 grade, iar în zilele ce vor urma media lor va avea variații în general între -3 și 0 grade. Probabilitatea pentru precipitații slabe și pe arii restrânse va fi mai ridicată între 13 și 17 ianuarie și din nou după data de 22 ianuarie.
Dobrogea
În 14 ianuarie media maximelor termice va scădea până la 2 grade, apoi va urca treptat, astfel că în jurul datei de 18 ianuarie se va situa în jurul valorii de 8 grade. În intervalul care va urma aceasta va avea variații între 5 și 9 grade.
Minimele termice vor fi în medie de -2 grade în data de 14 ianuarie, în ziua următoare media va scădea spre -5 grade, iar în zilele următoare va crește, astfel că în 18 ianuarie aceasta va fi de aproximativ 0 grade. Între 19 și 26 ianuarie minimele termice se vor situa în medie între -1 și 3 grade. Probabilitatea de precipitații va fi mai mare în cea de a doua săptămână.
Muntenia
În prima zi, maximele termice vor avea o medie de 5 grade, în cea de a doua de 2 grade, apoi, până în 18 ianuarie, vor crește spre 9 grade. În zilele care vor urma media temperaturilor maxime va avea variații între 5 și 8 grade. Minimele termice vor fi în medie, între -7 și -3 grade în prima săptămână și între -4 și 0 grade în cea de a doua. Probabilitatea de precipitații va fi mai mare după data de 21 ianuarie.
Oltenia
În prima zi media maximelor termice va fi de 5…6 grade, în cea de a doua va scădea la 2 grade, apoi va fi în creștere până spre finalul primei săptămâni când se va situa în jurul valorii de 8 grade. În cea de a doua săptămână maximele termice se vor situa, în medie, în general, între 5 și 9 grade. Media minimelor ternmice va avea valori cuprinse între -8 și -3 grade în prima parte a intervalului, apoi între -4 și -1 grad. Probabilitatea de precipitații va fi mai mare după data de 21 ianuarie.
La munte
Media temperaturilor de pe parcursul zilei va crește de la o zi la alta, pornind de la valoarea de -7 grade, în data de 13 ianuarie și atingând aproximativ 5 grade, în zilele de 18 și 19 ianuarie. Ulterior, valorile termice diurne vor scădea treptat până la o medie cuprinsă între 0 și 2 grade. Din punct de vedere al temperaturilor nocturne, se remarcă scăderea de la debutul primei săptămâni, astfel încât în data de 14 ianuarie se vor înregistra, mediat, -13 grade.
După această dată, minimele termice vor crește treptat; în perioada 18-22 ianuarie, media acestora va fi de -4…-3 grade, iar spre finalul intervalului de analiză vor fi ușoare variații în jurul valorii de -6 grade. Local și temporar vor fi precipitații slabe cantitativ.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
Platformele administrate de ADR, INACTIVE până pe 17 februarie. Se lucrează la REMEDIEREA problemelor apărute

Platformele administrate de ADR sunt inactive până pe 17 februarie. Activitatea de mentenanță și de restaurare a funcționalității platformelor Ghișeul.ro, Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), Punctul de Contact Unic Electronic (PCUE) și Sistemul Informatic de Atribuire Electronică în Transporturi (SIAE) a fost extinsă, a anunțat, joi, Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), într-un comunicat de presă.
”Ca urmare a problemelor legate de infrastructura tehnică, specialiștii ADR lucrează în permanență pentru remediere. Este nevoie să păstrăm în deplină siguranță datele cetățenilor și companiilor, astfel încât vom extinde activitatea de mentenanță și restaurare până la data de 17 februarie. Pentru respectarea principiului tratamentului egal și asigurarea nerestricționată a accesului la procedurile de achiziție publică din platforma de achiziții publice, toate procedurile online cu data limită de depunere 11-14.02.2025, precum și fazele finale de licitație electronică cu date limită de depunere 11-14.02.2025, se amână până la o dată care va fi comunicată ulterior”, se menționează în comunicat.
Platformele administrate de ADR, INACTIVE până pe 17 februarie. Se lucrează la REMEDIEREA problemelor apărute
În context, Dragoș Cristian Vlad, președintele ADR, a precizat că specialiștii IT lucrează pe două linii de acțiune pentru remedierea problemelor.
”Pentru recuperarea și punerea în funcțiune a sistemelor SEAP, Ghiseul.ro, precum și a serviciilor interne ale ADR, specialiștii IT lucrează pe două linii de acțiune: restaurarea dispozitivului de stocare afectat în urma fluctuației de energie; restaurarea în regim temporar a mașinilor virtuale aferente sistemelor interne ADR care deservesc servicii pentru sistemul SEAP. Luăm toate măsurile pentru operaționalizarea cât mai rapidă a serviciilor și redarea accesului utilizatorilor la toate sistemele pe care ADR le gestionează. Punem pe primul loc siguranța datelor pe care le gestionăm și securizarea sistemelor pentru evitarea unor situații similare în viitor”, a spus Vlad.
ADR a transmis, marți, că funcționalitatea platformelor online administrate de către instituție va fi restabilită ”în cel mai scurt timp”, după care miercuri a informat că acestea vor redeveni funcționale ”începând cu ora 18:00”.
Platformele Ghișeul.ro, SEAP, PCUE și SIAE, aflate în gestionarea ADR, au devenit indisponibile de marți dimineață, din cauza unor fluctuații de tensiune la rețeaua de energie electrică.
EVENIMENT
FOTO. Un domn a făcut o comandă de flori de 37.000 de lei la Cluj, pentru Ziua Îndrăgostiților

Florăriile din Cluj sunt în febra pregătirilor pentru Ziua Îndrăgostiților, 14 februarie.
Comenzi de mii de euro au fost făcute deja, iar florarii speră doar să nu rămână fără trandafiri, care se află și în acest an în topul preferințelor.
Comandă de flori de 37.000 de lei de Ziua Îndrăgostiților
Flori de mii de euro au fost comandate la Cluj pentru doamne și domnișoare de Valentine’s Day.
La florăria Avenue des Roses, de exemplu, un domn a plătit nu mai puțin de 37.000 de lei pentru o singură comandă. “Este cea mai specială comandă, pentru o singură domnișoară. E practic o cameră plină cu flori, adică 5 coșuri a câte 501 trandafiri și mai multe buchete clasice cu a câte 101 trandafiri”, a spus florăreasa.
Bărbații vor să-și impresioneze iubitele
Prețurile în acest sezon nu sunt mici, dar florăriile nu duc lipsă de comenzi. Astfel, un buchet cu 301 fire ajunge la 6.000 de lei, iar unul cu o inimă de trandafiri aurii și ciocolată, la 5.000 de lei. “În acest senon se cer cutii voluminoase, cât mai mari. Domnii nu se uită la buget în perioada aceasta, vor să-și impresioneze iubitele”, a mai spus vânzătoarea.
Așa că florăriile se pare că vor avea o Zi a Îndrăgostiților în acest an. S-au pregătit din timp, iar unele își suplimentează personalul pentru a face față comenzilor.
EVENIMENT
Peste 1.300 de cazuri de gripă la Cluj, într-o săptămână. Numărul deceselor prin gripă confirmate în acest sezon a ajuns la 6

Clujul e încă “pe val”, în ceea ce privește cazurile de infecții acute ale căilor respiratorii.
În ultima săptămână au fost diagnosticate peste 1.000 de cazuri de gripă, peste 6.000 de cazuri de viroză și peste 1.000 de cazuri de pneumonie.
Peste 1.300 de cazuri de gripă la Cluj, într-o săptămână
Numărul de cazuri de gripă a scăzut ușor în ultima săptămână, potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică Cluj, dr. Mihai Moisescu. Acesta a precizat pentru Cluj24.ro, că este nevoie de 3 săptămâni de scădere a numărului de cazuri ca să poată să se vorbească despre o curbă descendentă.
“În ultima săptămână au fost raportate 1.301 cazuri de gripă, 6.121 de cazuri de pneumonie și 1.031 de cazuri de pneumonie” , a declarat dr. Mihai Moisescu, care a mai precizat că în săptămâna anterioară au fost raportate 1.544 de cazuri de gripă,6.724 de cazuri de viroză și 1.022 de cazuri de pneumonie.
6 decese cauzate de gripă la Cluj
“Au fost raportate și 3 decese în ultima săptămână. Pentru 2, există suspiciunea că au fost cauzate de gripă, iar pentru unul din cauza pneumoniei. Dar se așteaptă confirmarea”, a mai declarat directorul DSP Cluj
De la debutul acestui sezon, la Cluj au fost confirmate 6 decese cauzate de gripă.
EDUCATIE
Daniel David s-a întâlnit cu reprezentanții Academiei Române: Istoria românilor va fi disciplină distinctă în trunchiul comun

Daniel David, ministrul Educației a anunțat că Istoria românilor sau a României va fi o disciplină distinctă.
Anunțul vine după mai multe rânduri de dezbateri privind proiectele-cadru pentru liceu, dar și după ce, joi, ministrul a avut o întâlnire cu reprezentanți ai Academiei Române și ai facultăților de istorie din universități.
Daniel David: Istoria românilor va fi disciplină distinctă în trunchiul comun
“Mă bucur că perioada de dezbatere a proiectelor de planuri-cadru pentru învățământul liceal începe să prefigureze modernizări de esență în educație, în general, și în istorie, în particular. Așa cum am spus la momentul lansării planurilor-cadru, alături de știință, religie și pregătire pentru viață, un element esențial este cel legat de cultura națională.
După clarificarea păstrării limbii latine în curriculumul de specialitate, mă bucur să fiu ministrul care poate contribui, alături de specialiștii de top ai domeniului, la readucerea după câteva decenii a «Istoriei românilor și a României» (numele va fi definitivat de Academia Română) ca disciplină de sine stătătoare la nivel liceal, așa cum mi-am exprimat interesul încă de la începutul dezbaterilor publice”, a declarat Daniel David.
Ministrul Educației a precizat că modelul actual de predare a istoriei în liceu trebuie îmbunătățit și regândit, dar și că Istoria românilor sau a României va deveni disciplină distinctă în trunchiul comun la liceu.
Colaborare cu academia și universitățile la programă
Reprezentanții Academiei Române și cei ai universităților au prezentat un Memoriu, iar după discuții Daniel David a precizat că s-au convenit următoarele:
- vom lucra colaborativ la programă pentru a avea un conținut mai aerisit și mai atractiv, inclusiv cu elemente distincte de consolidare, remediale și relevanță pentru viață a competențelor dobândite;
- vom colabora pentru a asigura în cadrul universităților pregătirea profesorilor în a dobândi metode moderne de educație, iar universitățile se vor implica mai direct și în formarea continuă a cadrelor didactice din preuniversitar;
- vom discuta și alte aspecte ale Memoriului după etapa de diagnostic și evaluare a sistemului de educație și cercetare pe care am anunțat-o pentru luna mai (2025).