ACTUALITATE
Hramul Mănăstirii Nicula – 12 august 2020

În prima zi a ceremoniilor religioase desfășurate cu prilejul Hramului Mănăstirii Nicula, 175 de jandarmi, polițiști, pompieri, salvatori SMURD/SAJ și voluntari ai ISU Cluj sau aparținând ONG-urilor partenere, au fost alături de credincioșii care au participat la aceste evenimente.
În incinta mănăstirii au fost aproximativ 500 de persoane, numărul maxim de participanți înregistrându-se în jurul orei 11.30.
Au fost aplicate 4 sancțiuni, dintre care o amendă
În această perioadă au fost efectuate de către jandarmi, polițiști și pompieri verificări și controale de prevenire și de combatere a faptelor antisociale, de apărare împotriva incendiilor și de respectare a măsurilor individuale de protecție. Nu au fost constatate în prima zi a desfășurării ceremoniilor religioase încălcări grave privind acestea aspecte, majoritatea deficiențelor constate au fost remediate pe loc.
Cu toate acestea, pe partea de prevenire a incendiilor, au fost aplicate 4 sancțiuni, dintre care o amendă. De asemenea, o amendă a fost aplicată de către jandarmi.
Două persoane au primit asistență medicală în această perioadă, din partea salvatorilor SMURD, fără a fi nevoie de transportul la spital.
Reamintim faptul că numărul forțelor de ordine sunt suplimentate față de anii precedenți, având în vedere situația actuală, și sunt implementate măsuri specifice de protecție individuală, conform planului aprobat de prefectul județului Cluj, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
Astfel, în perimetrul mănăstirii sunt disponibili dezinfectanți în zonele unde sunt preconizate afluențe mari de persoane și accesul autoturismelor este restricționat în zona mănăstirii.
În fiecare zi, până la Praznicul Adormirii Maici Domnului, va fi liturghie arhierească, iar credincioșii pot participa în oricare din zilele menționate la slujbă, pentru a nu se crea aglomerări.
Evenimentele religioase vor fi transmise în direct, în fiecare zi, de către postul Trinitas TV, live pe pagina de Facebook a Mănăstirii Nicula și în data de 15 august de către TVR.
Vă reamintim:
◦ Este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura;
◦ Este obligatorie respectarea distanțării fizice de 1,5 m pe întreaga perioadă și în întreg perimetrul interior și exterior al mănăstirii;
◦ La intrarea în lăcașul de cult sunteți obligați să vă dezinfectați mâinile cu dezinfectant pus la dispoziție de către organizatori.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
Incendiu de grajd la Răscruci. Doi cai au fost salvați. Pompierii au stabilit cauza izbucnirii focului

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit seara trecută pentru a lichida un incendiu izbucnit la un grajd în localitatea Răscruci, comuna Bonțida.
”Apelul de urgență a venit în jurul orei 22.40, iar la fața locului a fost trimis echipajul de la Punctul de Lucru Jucu. În paralel, au fost alertate și forțe de la Cluj-Napoca, respectiv Gherla.
Flăcările au cuprins un grajd de aproximativ 40 de metri pătrați, manifestându-se generalizat. Până la sosirea pompierilor, proprietara a reușit să salveze doi cai, unul dintre aceștia suferind răni în urma incendiului. Pompierii de la Punctul de Lucru Jucu au stins ulterior flăcările în limitele găsite.
Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unei țigări nestinse”, au precizat pompierii.
EVENIMENT
FOTO. Accident pe o stradă din Cluj-Napoca, două mașini implicate. Un tânăr, dus la spital

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit noaptea trecută la un accident rutier petrecut pe strada Câmpul Pâinii din Cluj-Napoca.
”Apelul de urgență a venit în jurul orei 22.50, iar în accident au fost implicate două autoturisme.
Nu au existat victime încarcerate, însă un bărbat de aproximativ 20 de ani a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare. La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă”, arată ISU Cluj.

Prin radierea din oficiu a unui autoturism, autoritățile competente scot un vehicul din evidențele oficiale fără a fi necesară o solicitare directă din partea proprietarului.
Conform legislației în vigoare în 2025, această procedură poate fi inițiată în următoarele situații:
În ce situații se face RADIEREA din oficiu a unei mașini
Vehicul scos definitiv din uz:
Atunci când autoritățile competente sau operatorii economici autorizați emit un certificat de distrugere care atestă că vehiculul a fost dezmembrat și scos definitiv din circulație, radierea se efectuează din oficiu, pe baza notificării primite de la aceste entități.
Înmatriculare permanentă în alt stat:
Dacă un vehicul a fost scos definitiv din România și înmatriculat permanent într-o altă țară, autoritățile române pot radia vehiculul din oficiu, în baza notificării primite de la autoritățile competente care confirmă noua înmatriculare.
Suspendarea prelungită a înmatriculării:
Vehiculele istorice pentru care există mențiunea corespunzătoare în rubrica „Observații” a certificatului de înmatriculare vor fi radiate, din oficiu, de către autorități dacă suspendarea înmatriculării este mai veche de 10 ani, potrivit OUG 84/2024, scrie Alba24.
Înmatriculare suspendată:
Se radiază automat vehiculele a căror înmatriculare a fost suspendată timp de nouă luni pentru că noul proprietar nu a solicitat transcrierea transmiterii dreptului de proprietate și cele a căror înmatriculare a fost suspendată, în celelalte cazuri prevăzute de lege, timp de trei ani.
ITP expirat de 3 ani sau mai mult:
Autoturismele aflate în această situație sunt radiate automat. O notificare se emite în termen de 10 zile, cu care trebuie să mergi la primărie pentru a scoate vehiculul din evidență și pentru a înceta plata impozitului.
În termen de 30 de zile de la data radierii vehiculului din oficiu, autoritatea competentă va informa titularul certificatului de înmatriculare, respectiv proprietarul înscris în ultima notificare a organului fiscal în legătură cu această operațiune.
Este important de menționat că, în cazul în care un vehicul este radiat din oficiu, proprietarul are obligația de a preda plăcuțele de înmatriculare și certificatul de înmatriculare autorităților competente.
Alte situații în care se face radierea din oficiu
Se radiază din oficiu vehiculul abandonat ori fără stăpân, în condiţiile prevăzute de lege, precum şi vehiculul care a aparţinut unei persoane juridice desfiinţate şi pentru care nu s-a achitat impozitul asupra mijloacelor mecanice de transport pe o perioadă mai mare de 3 ani”, stabilește Art. 47 (5) din legea circulației.
De asemenea, un vehicul indisponibilizat prin instituirea unui sechestru asigurător se poate radia în baza ordonanţei procurorului sau a deciziei instanţei de judecată.
Când se radiază autoturismul
Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligaţi să solicite radierea din evidenţă a acestora, în termen de 30 de zile, în următoarele cazuri:
a) la trecerea vehiculului în proprietatea altei persoane;
b) la schimbarea domiciliului sau sediului în raza de competenţă a altei unităţi administrativ-teritoriale decât aceea unde vehiculul este înmatriculat sau înregistrat;
c) la scoaterea definitivă din România a autovehiculului sau remorcii;
d) când vehiculul a devenit impropriu din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumul public şi dacă fac dovada că acesta este dezmembrat de un agent economic autorizat potrivit legii.
(2) În cazul furtului, radierea din circulaţie se efectuează după 90 de zile de la data înregistrării plângerii, la solicitarea proprietarului.
(3) Vehiculul indisponibilizat prin instituirea unui sechestru asigurător se radiază în baza ordonanţei motivate a procurorului sau a încheierii instanţei de judecată.
(4) Proprietarul vehiculului poate solicita radierea acestuia dacă nu mai doreşte să-l păstreze în circulaţie, cu condiţia depozitării lui în alte spaţii decât cele aparţinând domeniului public.
(5) Se radiază din oficiu vehiculul abandonat ori fără stăpân, în condiţiile prevăzute de lege, precum şi vehiculul care a aparţinut unei persoane juridice desfiinţate şi pentru care nu s-a achitat impozitul asupra mijloacelor mecanice de transport pe o perioadă mai mare de 3 ani.
(6) Radierea se comunică în termen de 30 de zile, de către autoritatea care a efectuat-o, administraţiei financiare competente, potrivit legii.

Începând de duminică, 30 martie 2025, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 3.00 devenind ora 4.00, anunță CFR Călători.
Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia se va efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.
Transportul feroviar de călători trece, duminică, la ORA de vară
Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 29/30 martie la ora 3.00, care va deveni ora 4.00. După ora 4.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.
Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulație după ora 3.00, care devine ora 4.00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4.00 – 5.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.
Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 30 martie 2025, între staţiile de frontieră cu țările vecine, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.