ACTUALITATE
Hotărâre CCR/ Motivarea dosarelor penale este de acum obligatorie. Executarea condamnării fără motivare este neconstituțională
În cursul zilei de miercuri, Curtea Constituțională a decis că nicio persoană care este condamnată nu poate merge la închisoare fără a-i fi motivată sentința. Actualele prevederi impun un termen de 30 de zile pentru motivarea unei decizii, dar s-a ajuns la situații în care sentințele au fost motivate și după un an.
În această situație, Parlamentul are la dispoziție 45 de zile, de la momentul publicării deciziei Curții Constituționale, să modifice Codul de procedură penală. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Judecătorii trebuie să motiveze
Curtea Constituţională a stabilit că este necesar ca hotărârea judecătorească să fie redactată, motivată în fapt și în drept la data pronunțării acesteia.
Conform CCR, redactarea motivării ulterior deciziei de condamnare lipseşte persoana repectivă de „garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanţă şi dreptului la un proces echitabil”.
Articole din CPP neconstituționale:
• art. 400 alin. (1) – „Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conţinutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii”;
• art. 405 alin. (3) – „(3) Preşedintele completului pronunţă minuta hotărârii”;
• art. 406 alin. (1) şi (2) – „(1) Hotărârea se redactează în cel mult 30 de zile de la pronunţare. (2) Hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei, în cel mult 30 de zile de la pronunţare, şi se semnează de toţi membrii completului şi de grefier”.
Cuvintele Curții Constituționale
• „Curtea a reţinut că redactarea hotărârii judecătoreşti penale (motivarea în fapt şi în drept) ulterior pronunţării minutei (soluţiei) dispuse în cauză lipseşte persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanţă şi dreptului la un proces echitabil.
• Totodată, Curtea a constatat că punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti penale definitive, anterior motivării în fapt şi în drept a acesteia, este contrară dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la libertatea individuală şi siguranţa persoanei şi celor care consacră demnitatea umană şi dreptatea, ca valori supreme ale statului de drept”.
• „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
• Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”, aminteşte Curtea Constituțională, într-un comunicat de presă.
Situația actuală
În momentul de față, se impune un termen de 30 de zile pentru motivarea unei decizii, termen care poate fi prelungit succesiv până la un total de 90 de zile, potrivit Legii 304, dar s-a ajuns la situații în care sentințele au fost motivate de către instanță și după un an de la pronunțarea lor.
Karla Fanea
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






