EVENIMENT
Hoț din Gherla, arestat preventiv pentru furt calificat. Prejudiciul de 9.000 de lei nu a fost recuperat
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla – Biroul de Investigații Criminale au dispus, joi, reținerea unui tânăr de 29 de ani, din municipiul Gherla, cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
”Din investigații a reieșit faptul că în data de 9/10 iunie a.c., tânărul ar fi pătruns într-un imobil din municipiul Gherla, de unde ar fi sustras suma de 6.000 de lei și o cameră video.
Tânărul ar fi cauzat un prejudiciu total estimat la circa 9.000 de lei, nefiind recuperat până la acest moment.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de acesta, ulterior fiind prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Gherla, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile”, arată polițiștii de la IPJ Cluj.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






