EVENIMENT
Hermannstadt-„U” Cluj, 2-2. Clujenii plătesc TRIBUT relaxării pe final
Universitatea Cluj a întâlnit-o luni seara pe Hermannstadt, la Sibiu, într-un meci din etapa a 7-a a Superligii la fotbal. Înaintea meciului, cele două echipe erau despărțite de doar un punct, sibienii ocupând locul 10 cu 7p. în timp ce clujenii erau pe 12 cu 6p. A fost primul meci cu Sabău pe bancă după revenirea acestuia la echipă. După un meci pe care l-au controlat, Universitatea pierde două puncte pe relaxarea din final, scor 2-2. Au marcat Paraschiv (min.35), Oroian (min.93) respectiv Mitrea (min.45) și Popa (min.45+3).
Echipe de start:
HERMANNSTADT (4-4-2): Muțiu – Butean, I. Stoica (cpt.), Bejan, Oroian – Bucuroiu, Mino, Alhassan, Balaure – G. Iancu, Paraschiv
Rezerve: Căbuz – Etienne, Găman, Murgia, Biceanu, Bărbuț, Neguț, Dr. Iancu, Ruben Fonseca
Antrenor: Marius Măldărășanu
„U” CLUJ (4-3-3): Gorcea – Oancea, Miron, Mitrea, Vătăjelu – Nistor, Bic, Popadiuc – I. Stoica, D. Popa, Chipciu (cpt.)
Rezerve: Iliev – Dimitrov, Pițian, Perianu, Hofman, Calcan, Tescan, Simion
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
Stadion: Municipal, Sibiu
Arbitru: Florin Andrei / Asistenți: Radu Ghinguleac și Alexandru Vodă
Arbitru VAR: Andrei Antonie / Arbitru AVAR: Mircea Orbuleț
„U” începe curajos partida, primele 7-8 minute dând tonul jocului, după care sibienii echilibrează încet ostilitățile. Nicio fază notabilă, însă, până în min.30 când Popa cere un penalty la o intervenție hazardată a lui Muțiu. După ce consultă VAR-ul, arbitrul rămâne la decizia inițială, simulare și galben pentru jucătorul Universității.
După numai 5 minute, sibienii deschid scorul prin Paraschiv, la o bâlbâială în apărarea Clujului.
În min.45, Mitrea egalează cu o lovitură de cap.
După 3 minute, Popa aduce Clujul în avantaj printr-un șut din careu. În min.45+4, Paraschiv egalează cu o lovitură de cap, gol anulat însă de VAR pentru offside.
În repriza a doua, clujenii au controlat partida, la adăpostul golului în plus. Prima mare ocazie a apărut în min.74 când Popa a șutat în bară din afara careului. La numai 3 minute, Paraschiv dă cu capul peste poarta lui Gorcea dintr-o poziție excelentă.
În min.93, când nimeni nu se mai aștepta, Oroian prinde un șut de la 30m sub bară, pentru 2-2.
Universitatea Cluj pierde două puncte pe finalul unui meci pe care l-a avut în mână.
Foto: FC Universitatea Cluj
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






