Connect with us

EVENIMENT

Grupul Clujul Civic are capacitatea de a promova o persoană în Consiliul Local Cluj-Napoca la alegerile din 2024. O va face?

Publicat


alegeri

Grupul Clujul Civic de pe Facebook a anunțat că are capacitatea de a promova cel puțin o persoană în Consiliul Local Cluj-Napoca la alegerile locale de anul viitor, în condițiile în care ar putea aduna circa 7.000 voturi, propunerea și decizia de a susține asemenea persoane trebuind să vină, însă, din partea membrilor grupului.

Administratorul grupului, Szakats Istvan, a precizat că din primăvara acestui an, grupul a avut un reach de aproape 900.000, adică aproape 150.000 în fiecare lună a ultimei jumătăți de an, aceasta fiind o expunere bună având în vedere că în 2020 la nivelul municipiului Cluj-Napoca au fost înregistrați 273.717 cetățeni cu drept de vot, iar la alegerile locale din 2020 au votat 36,2%, adică 99.153 persoane.

”Ne înhămăm la un 2024 epic, în care vin alegeri europarlamentare, prezidențiale, parlamentare și locale, toate în același an, puhoi peste puhoi. Vom avea nevoie să lărgim și grupul moderatorilor. Va fi un an complicat și greu, dar hei, în 11 ani importanța socială a Clujului Civic a tot crescut, crește, și merită susținută.

Privind alegerile din 2024, în ultima jumătate de an grupul s-a autointerpelat și a fost interpelat în repetate rânduri de cetățeni, presă și partide politice dacă vom avea candidați la primărie și/sau la consiliul local.

Grupul are ca scop creșterea potențialului de angajare civică a membrilor comunității clujene. Ca atare,

  1. grupul va continua să ofere spațiu de dezbatere membrilor și în anul 2024 – în condiții egale, conform About.
  2. Grupul nu se va transforma în partid.
  3. Niciun membru al administrației grupului nu va candida la vreo funcție publică”, a explicat Szakats.

Membrii grupului vor decide

În ceea ce privește participarea la alegerile locale din 2024, acesta a spus că grupul Clujul Civic are capacitatea de a promova cel puțin o persoană în Consiliul Local (cca. 7000 voturi), dar propunerea și decizia de a promova asemenea persoane va trebui să vină din partea membrilor grupului.

”Propunerea și decizia privind modul de-a selecta aceste persoane va trebui să vină din partea membrilor grupului. Mandatul acestor persoane va trebui să fie definit de grup. Sprijinul oferit acestor persoane de grup va trebui să fie definit de grup. În sumar: Vrem? Dacă da, hai să vedem cum. Și-o facem”, a conchis administratorul grupului.

Cluj Civic are peste 16.000 de membri.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate