Connect with us

EVENIMENT

Greva generală a poștașilor se încheie. Primesc salarii majorate. Se semnează Contractul Colectiv de Muncă

Publicat


Greva generală

Greva generală a poștașilor se poate încheia miercuri dimineață după ce ministrul Cercetării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunțat că s-a ajuns la o formă finală a Contractului Colectiv de Muncă (CCM)  între Sindicatul Lucrătorilor Poștali şi Compania Națională ”Poşta Română”, iar documentul va fi înregistrat la ITM. 

Ivan a declarat, marți seara, că s-a implicat în negocierile cu sindicaliștii din Poșta Română pentru ca toţi oamenii de acasă, pensionarii, persoanele care aşteaptă diferite prestaţii, ”să aibă garanţia că o să le primească la timp”.

Greva generală a poștașilor se încheie. Primesc salarii majorate. Se semnează Contractul Colectiv de Muncă

“Am stabilit clar care sunt drepturile nediscriminatorii ale fiecărui angajat al Companiei Naţionale Poşta Română.

S-a stabilit în comun acord o creştere salarială care se apropie oarecum de ceea ce a solicitat sindicatul, într-o medie cuprinsă între 350 şi 370 de lei net, în două tranşe, la 1 iunie şi la 1 septembrie”, a spus Ivan, făcând referire la solicitarea greviștilor de creștere a salariului cu 400 de lei.

Ministrul a precizat că miercuri dimineaţă CCM va fi înregistrat la ITM, după care ”automat se consideră închis conflictul colectiv de muncă şi se va relua activitatea la Compania Naţională  Poştă Română”.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate