Connect with us

ACTUALITATE

Greu cu academicienii! CFR Cluj învinge cu 2-1 pe Academica Clinceni

Publicat


CFR Cluj a întâlnit, sâmbătă seara, în deplasare, pe Academica Clinceni, într-un meci contând pentru etapa a 2-a a Ligii 1. După un meci dominat de la cap la coadă de clujeni, aceștia au câștigat cu 2-1 prin golurile marcate de Petrila și Latovlevici. Pentru Clinceni a înscris Cascini din penalty.

Echipe de start:

Clinceni: A. Păun – Fl. Achim, Bilali, Patriche Nechita – Cascini, Moulin – Cioiu, Vanzo, Kazlauskas – Vellios
Rezerve: E. Dobre – Pashov, Chandarov, Gavra, Jutric, Ventura, De Amorim, V. Dumitrache, Longher
Antrenor: Ilie Poenaru

CFR Cluj: Bălgrădean – Cr. Manea, Cestor, Bouhenna, Latovlevici – Tahiri, J. Rodriguez, C. Deac – Petrila, Debeljuh, A. Păun
Rezerve: Arlauskis – D. Ciobotariu, Hoban, Fofana, Sigurjonsson, Chipciu, Costache, Gîdea, Alibec
Antrenor: Marius Șumudică

Stadion: „Ion Comșa” (Călăraşi)
Arbitru: Rusandu Lucian (Sfântu Gheorghe) / A1: Gheorghe Sebastian Eugen (Suceava), A2: Orbuleţ Mircea (Bucureşti)

A fost un meci între două echipe care nu mai sunt ce erau. Campioana a schimbat antrenorul și a pierdut câțiva jucători de bază în timp ce Clinceni are o echipă nouă în proporție de 50%. Marius Șumudică a odihnit câțiva titulari în perspectiva meciului de miercuri din preliminariile Champions League.

Prima repriză a aparținut în proporție de 75% clujenilor, care au dominat jocul însă destul de steril. Cei din Clinceni s-au mulțumit să se apare, contând prea puțin în atac. De altfel, nici CFR n-a avut multe ocazii, de consemnat capul pe lângă poartă a lui Debeljuh și șutul bun, deasemenea pe lângă bară, al lui Păun.

Din păcate pentru campioană, punctul forte de până acum și anume apărarea a dat dovadă de nesiguranță și în acest meci. Tentativa lui Șumudică de a crea o echipă ofensivă este încă la faza de proiect.

În repriza a doua presiunea clujenilor s-a accentuat, materializându-se în min.61 prin golul frumos al lui Petrila care a reluat sub bară după o centrare de pe dreapta a lui Păun.

Deac faultează total aiurea în careu și Clinceni egalează din penalty în min.69 prin Cascini.

În min.75 Jonathan Rodriguez șutează de la 25m în bară.

În min.87 Latovlevici o aduce pe campioană în avantaj, tot după o centrare de pe partea dreaptă, de această dată a lui Deac.

Din nou Petrila a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren. De notat și debutul lui Denis Alibec în culorile CFR-ului.

 

Foto: Arhivă




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate