ANUNȚURI PUBLICE
Gheorghe Hagi, despre moartea lui Pele: „Un geniu a plecat dintre noi”
Gheorghe Hagi, considerat „Regele” fotbalului românesc a transmis un mesaj de condoleanțe la moartea celui mai mare fotbalist din lume, Pelé. Un geniu a plecat dintre noi, a spus Hagi.
Mesajul a fost transmis pe rețelele de socializare.
„Încă o veste tragică, după ce Maradona a plecat dintre noi acum 2 ani. Toate gândurile mele merg spre familia lui Pele, către toți cei apropiați lui, dar și către toți iubitorii fotbalului care suferă în aceste momente. Un geniu a plecat astăzi dintre noi… Sunt mândru că am avut ocazia să joc în meciul amical dintre Brazilia și World Stars, la aniversarea de 50 de ani a lui Pele, în 1990. Odihnește-te în pace, Pele!”, a scris Hagi pe Facebook.
Numeroși fotbaliști celebri, lideri de instituții și politicieni de rang înalt au transmis mesaje după moartea celebrului Pelé. Messi, Ronaldo, Mbappé, Infantino și Macron sunt printre cei care au transmis primele mesaje pe rețelele de socializare.
Edson Arantes do Nascimento, cunoscut ca Pelé, a murit joi la vârsta de 82 de ani. El este considerat regele brazilian al fotbalului, după ce a câștigat un număr record de trei Cupe Mondiale. De asemenea, este considerat a fi cel mai mare jucător din toate timpurile.
Sursa: Mediafax
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






