ACTUALITATE
Gard apărut peste noapte în fața Hotelului Cristian. Blochează circulația și e fără autorizație, ca hotelul
La celebrul 𝐇𝐨𝐭𝐞𝐥 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐚𝐧, ridicat cu autorizație de gheretă pe trotuar, în Piața Mihai Viteazul, a apărut un gard metalic care închide gangul dintre hala pieței și zona din fața hotelului.
Pietonii sunt obligați să ocolească hotelul pe carosabil.
În ședința Consiliului Local din 22 februarie a fost adoptat un proiect de modernizare a Liceului Bălcescu și de reabilitare a străzilor adiacente, inclusiv a străzii Argeș, în valoare de 18.3 milioane de euro.
”Am solicitat atunci ca tema concursului de soluții pentru reamenajarea zonei să includă și clarificarea situației Hotelului Cristian. Răspunsul Primăriei la acel moment a fost că nu există cadrul legal pentru demolarea hotelului. Nu putem însă investi aceasta sumă și nu putem deschide un șantier de asemenea anvergură fără să rezolvăm problema hotelului construit în mijlocul trotuarului.
Trebuie să folosim toate pârghiile pe care le avem la dispoziție pentru a îndepărta această construcție aberantă ce, de 20 de ani, sfidează orice regulă urbanistică și orice normă de siguranță”, declară consilierul local Alexandra Oană.
Hotelul a fost scos la licitație la o sumă care pornește de la 438.000 de euro.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






