Connect with us

EVENIMENT

GALERIE FOTO. Târgul ARTIȘTILOR clujeni mai e deschis DOAR azi. Iată ce poți găsi la standurile lor

Publicat


whatsapp image 2022 09 11 at 10.15.58 am

Târgul „Art & Handmade” a revenit la Cluj cu cea de-a doua ediție, pe strada Traian, numărul 23 din Cluj-Napoca. Artiștii locali îi așteaptă pe vizitatori cu produse lucrate manual și astăzi, 11 septembrie, până la ora 20:00.

„Sunt mult mai mulți expozanți decât la ediția precedentă. Deși a plouat puțin, ne bucurăm că vremea nu ne-a împiedicat ca data trecută și ne-a permis să ne desfășurăm”, a precizat Ingrid, din echipa organizatorilor, pentru Cluj24.

Inițiativa privind organizarea unui târg al artiștilor locali a luat naștere din dorința grupului Să Fiți Cuminți de a-i promova, combinată cu misiunea celor de la Precious Circuit de a susține consumul de produse locale și sustenabile, realizate cu grijă față de natură, dar și a Darumei, un concept artistic inspirat de arta asiatică, adus printre români.

Partenerii sunt AnonbrandTothem Gallery și Comunitatea 156.

whatsapp image 2022 09 11 at 10.16.04 am (1)

Descoperă artiștii

În cadrul târgului, vizitatorii pot achiziționa obiecte și artă unicat, susținând astfel artiștii locali. Iată câțiva dintre ei și câteva dintre creațiile lor:

Maruki Art – ilustrațiile unei mame

A început să deseneze în perioada de maternitate, mai exact în 2020, urmând ca în 2021 să își facă firmă și de atunci să se dedice full-time pasiunii sale.

whatsapp image 2022 09 11 at 10.16.00 am (1)

Wool Friends – decorațiuni lucrate manual din lână

Prețul acestora oscilează între 40 și 90 de lei, în funcție de complexitatea manoperei.

whatsapp image 2022 09 11 at 10.16.03 am (2)

whatsapp image 2022 09 11 at 10.16.03 am (1)

whatsapp image 2022 09 11 at 10.16.03 am

gabi_art.istu – printuri și accesorii cum nu mai găsești nicăieri

Seria color a printurilor face parte dintr-un concept artistic potrivit căruia existența omului pe planetă pune în pericol viața animalelor, care ajung să se sinucidă în mediul devenit utopic, cu scopul de a reveni înapoi în natură.

whatsapp image 2022 09 11 at 10.16.00 am (2)

whatsapp image 2022 09 11 at 10.16.01 am

seria conceptuală de printuri

whatsapp image 2022 09 11 at 10.16.01 am (1)

whatsapp image 2022 09 11 at 10.16.01 am (2)

0nisim.zero – stickere, brelocuri, printuri, șepci și tricouri

Pe interiorul șepcilor sunt cusute mesaje ingenioase. Mergi la stand și descoperă-le.

whatsapp image 2022 09 11 at 10.16.01 am (5)

whatsapp image 2022 09 11 at 10.16.01 am (4)

whatsapp image 2022 09 11 at 10.16.01 am (3)

the_g_archive_ – accesorii realizate de Diana Grigorescu din viniluri vechi reciclate

Într-o zi, era la un magazin second hand, unde a găsit multe viniluri uitate de lume, moment în care s-a gândit să le reinventeze, să le aducă un nou scop.

whatsapp image 2022 09 11 at 10.16.02 am (1)

accesoriu inspirat din florile lui Andy Warhol

whatsapp image 2022 09 11 at 10.16.02 am

_carllaforrai_ – artă textilă, tablouri și ilustrații

Carla e o tânără studentă la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, ce aspiră să fie fashion illustrator.

whatsapp image 2022 09 11 at 10.16.03 am (3)

whatsapp image 2022 09 11 at 10.16.02 am (2)

Ce mai poți găsi la târg

Aceștia sunt doar câțiva dintre expozanți, dar ești așteptat să îi întâlnești pe toți, la târg.

Fie că ești pasionat de lumânări, ai nevoie de un portofel nou, de un tablou pe peretele monoton din sufragerie, sau vrei să-ți întregești colecția de stickere, decorațiuni, pin-uri, insigne sau orice altceva, la Art & Handmade fair găsești tot ce îți trece – sau nu – prin minte.

whatsapp image 2022 09 11 at 10.15.59 am

lumânare din soia

whatsapp image 2022 09 11 at 10.15.59 am (1)

whatsapp image 2022 09 11 at 10.15.59 am (2)

portofel rezistent la apă, foc și zgârieturi – pare fragil, dar esențele tari se țin în sticluțe mici

whatsapp image 2022 09 11 at 10.15.59 am (3)

decorațiuni perfecte pentru a adăuga un plus de personalitate încăperii

whatsapp image 2022 09 11 at 10.16.00 am (4)

tablouri Dot Art

whatsapp image 2022 09 11 at 10.16.00 am (3)

merch-ul organizatorilor: insigne, stickere, accesorii din piese și circuite electrice recilcate (DEEE-uri) și multe altele

Artă cât vezi cu ochii, la Cluj

Nu în ultimul rând, dacă ai nevoie să schimbi peisajul, târgul este, din nou, răspunsul. Pe strada Traian 23 vei fi întâmpinat cu artă cât vezi cu ochii, de artiști amabili cu care poți schimba idei și de o atmosferă întregită de ornamente la care nu te aștepți.

Hai la târg și convinge-te singur. Nu uita, e deschis până la ora 20.

whatsapp image 2022 09 11 at 10.16.04 am

whatsapp image 2022 09 11 at 10.16.03 am (4)

whatsapp image 2022 09 11 at 10.16.00 am (6)

whatsapp image 2022 09 11 at 10.16.00 am (5)

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate