Connect with us

ACTUALITATE

Fundașul Nicholas Pop, în vârstă de 17 ani, jucătorul Universității Cluj până în 2030

Publicat


Fundașul central Nicholas Pop, în vârstă de 17 ani, a semnat un nou contract cu FC Universitatea Cluj, valabil până în 2030.

Tânărul jucător, care a evoluat în sezonul 2023/2024 pentru echipa de tineret, își continuă parcursul alături de „U” Cluj până în 2030.

Nicholas Pop, parcurs remarcabil la juniori

Nicholas Pop s-a alăturat academiei Universității Cluj în 2019, venind de la LPS Satu Mare. În sezonul 2021/2022, el a contribuit semnificativ la câștigarea medaliei de bronz în Liga Elitelor U16, Universitatea Cluj impunându-se cu 2-0 în fața echipei FC Brașov în finala mică.

„Fundașul central Nicholas Pop (17 ani), care în sezonul 2023/2024 a jucat pentru echipa de tineret, a semnat un nou angajament cu FC Universitatea Cluj până în 2030.

Nicholas Pop a ajuns în academia clubului nostru în 2019 de la LPS Satu Mare. La sfârșitul sezonului 2021/2022 a câștigat medalia de bronz în Liga Elitelor U16 alături de U, echipa noastră câștigând cu 2-0 finala mică cu FC Brașov”, a transmis clubul clujean.

Debut la prima echipă

Sezonul următor a adus noi succese pentru tânărul fundaș, care a adăugat în palmares Liga Elitelor U17 și Supercupa Elitelor U17. Pop a fost cel care a transformat lovitura de departajare decisivă, asigurând astfel titlul de campioană națională U17 pentru Universitatea Cluj.

Debutul la prima echipă a avut loc în cantonamentul din Slovenia, la începutul sezonului 2023/2024.

„A urmat un nou sezon cu noi trofee ca junior al Universității Cluj pentru Nicholas. În sezonul 2022/2023 și-a trecut în palmares Liga Elitelor U17 și Supercupa Elitelor U17. A fost jucătorul care a transformat lovitura de departajare care a adus titlul de campioană națională U17 în vitrina Universității.

În sezonul precedent a fost om de bază în defensiva echipei de tineret, câștigând Cupa de Tineret împotriva Farului la Sibiu.

Nicholas Pop a debutat pentru prima echipă în cantonamentul din Slovenia de la începutul sezonului 2023/2024. A bifat primele minute la seniori în partida amicală cu NK Celje încheiată la egalitate, 1-1”, mai transmite FC Universitatea Cluj.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate