ADMINISTRAȚIE
FOTO. Vilă de 1,3 milioane euro de vânzare la Cluj-Napoca. Preț de Dubai. Are 470 mp, 9 camere, 8 băi, 4 parcări
În cartierul Zorilor din Cluj-Napoca, pe strada Mircea Eliade, se vinde o vilă la prețul de 1.290.000 de euro, fără comision la cumpărător.
„Vă propun spre achiziție o proprietate spectaculoasă prin suprafețe, zonă și versatilitate. Gândit ca locuință pentru 2 generații, imobilul are 2 intrări, spații generoase și înalte în zona demisolului, geamuri mari, balcoane și ferestre impozante în câteva zone. Proprietatea are front la 2 străzi și este ușor de reperat pentru cei care vor să o adapteze activităților medicale, de birouri sau hoteliere”, se arată în anunțul de pe compariimobiliare.ro.
1575 de metri pătrați, din care 470 sunt dispuși pe 4 nivele
Aflat pe un teren de 1575 de metri pătrați, cu o curte pavată, piscină, zone de parcare exterioară, garaje interioare și spații pentru depozitare, imobilul este compus din:
- demisol: 5 pivnițe, magazie, camera centralei, coridor, 3 garaje
- parter: 1 sufragerie, 2 camere, 2 bucătării, 2 cămări, 1 birou, hol, 2 windfaguri, 1 terasă și 1 balcon
- etaj: 5 camere, 3 băi, hol, logie și 3 balcoane
- mansardă: 3 camere, 2 băi, 2 debarale
Toate acestea se întind pe o suprafață de 470 de metri pătrați.
„Proprietatea are 2 intrări separate, fiecare cu scară interioară din zona de garaje și poate fi adaptată pentru diferite tipuri de activități conform planului urbanistic”, se mai arată în anunț.
Achiziție prin credit bancar sau rate
Facilitățile enumerate pe site sunt după cum urmează:
- Locuri de parcare: 4
- Utilități generale: Apă
- Canalizare
- CATV
- Curent
- Gaz
- Amenajare străzi: Asfaltate
- Iluminat stradal
- Mijloace de transport în comun
- IT&C: Internet
- Telefon
Imobilul cu 9 camere, 8 băi și 4 parcări se poate achiziționa și prin credit bancar sau rate, la prețul de 29.306 de lei pe lună.
Pentru programarea unei vizionări, e necesară completarea unui formular pe site. Până în prezent, 676 persoane s-au interesat de ofertă, în ciuda prețului de 2.744 de euro pe metru pătrat.
Sursa foto: compariimobiliare.ro
Oferte similare în alte colțuri ale lumii
Cei care dispun de bugetul necesar, pot achiziționa proprietăți exotice în alte țări la un preț similar.
Pe Coasta de Azur, de exemplu, prețul de 1.3 milioane de euro se întâlnește în cadrul multor oferte. Majoritatea dintre acestea prezintă un teren mai mare ca suprafață (peste 2000 de metri pătrați), dar un imobil mai mic, sub 300 de metri pătrați, cu excepția unuia de 626 mp, unde terenul are 4.609 mp.
Imobilul are 16 dormitoare, tot atâtea băi mici, 3 balcoane, 1 parcare tip garaj și piscină.
În Dubai, un apartament „super exclusivist” se ridică la un preț similar, de 1.325.000 de euro, în cadrul Emaar Opera Grand Tower, un proiect cu 70 de etaje care oferă 249 de apartamente în centrul orașului Dubai, unde investitorii pot alege între apartamente cu 1 până la 3 dormitoare. Mărimea acestora variază de la 731 la 1682 metri pătrați.
„Interioarele sunt proiectate cu gust și rafinament deosebit. Designerii au folosit marmură și piatră naturală în decor. Locuitorii de la Opera Grand pot simți și experimenta toate deliciile vieții de lux. Pe lângă apartamentele din Emaar Opera Grand, locuitorii beneficiază de: balcoane spațioase; bucătărie separată; piscină exterioara cu control al temperaturii; dressing-uri; cameră de serviciu și spațiu de joacă pentru copii”, după cum este precizat în anunț.
De asemenea, locuitorii au acces la o gamă largă de facilități, inclusiv: piscină pe acoperiș, sală de sport de ultimă generatie, terasă pentru agrement și plajă, două etaje cu o gamă largă de restaurante, cafenele și magazine, zonă de lounge cu o bibliotecă și cinema.
În Spania, o casă sau vilă detașată de 462 mp (cu 8 mai puțin decât cea din Cluj-Napoca), situată pe un teren de 699 mp, are prețul de 1.1 milioane de euro.
Imobilul în cauză are 4 dormitoare, 3 băi, living, șemineu, bucătărie separată, debara, jacuzzi, pivniță, terase și parcare subterană. Este construit în stil mediteranean și e împărțit în 2 etaje, subsolul având 131 mp.
În Italia, la 1.179.000 euro, se vinde o cabană de 200 de mp pe un teren de 2000 de mp.
Are 4 dormitoare, 3 băi, 2 balcoane, șemineu, terasă, pivniță și 2 locuri de parcare și un restaurant cu 30 de locuri.
„Această cabană ar putea fi transformată într-o casă privată prin schimbarea utilizării destinației. Cabana este situată direct pe pârtia de schi”, se arată în descrierea ofertei.
Cabana este o alegere bună atât pentru sezonul rece, datorită Monterosa Ski, cel mai râvnit loc pentru iubitorii de schi, cât și pentru cel cald, datorită râului Sesia pe care se poate practica rafting și caiac.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







