Connect with us

Uncategorized

FOTO. UPDATE. Crimă din GELOZIE în Cluj-Napoca. Femeie omorâtă de concubin? A snopit-o în bătaie

Publicat


crima 1

O crimă a avut loc vineri pe strada Rodnei din Cluj-Napoca, polițiștii descoperind într-o casă cadavrul unei femei de 51 de ani.

”La data de 1 septembrie a.c., în jurul orei 08.50, polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, de 74 de ani, cu privire la faptul că într-o locuință situată în municipiul Cluj-Napoca a găsit, în cursul dimineții, o femeie de 51 de ani, decedată, care prezenta urme de agresiune.

În acest context s-a întocmit o echipa complexă, formată din polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, care au procedat la efectuarea cercetării la fața locului.

În prezent se desfășoară activități de cercetare pentru a se stabili circumstanțele în care a survenit decesul persoanei”, arată IPJ Cluj.

Potrivit unor surse judiciare, crima ar fi avut loc, se pare, după ce cei doi s-ar fi certat, motivul fiind gelozia bărbatului, care este audiat de procurori.

Crima ar fi fost deosebit de violentă, au precizat sursele citate, femeia fiind bătută cu sălbăticie.

Cum s-au petrecut lucrurile

UPDATE. Procurorii au deschis un dosar penal și fac cercetările in rem, cu privire la faptă, nu la persoană.

Sursele judiciare au adăugat că bărbatul, care este român, dar a trăit mulți ani în Franța, a declarat la audieri că nu și-a omorât protena, doar a bătut-o.

Cei doi ar fi băut joi seară, iar el i-a aplicat mai multe lovituri de pumni în față. Femeia s-ar fi culcat și s-ar fi înecat cu propriul sânge, fiind găsită vineri dimineață fără suflare.

Procurorii urmează să încadreze fapta bărbatului fie la ucidere din culpă, fie la lovituri cauzatoare de moarte.

Victima avea și o fată de 18 ani.

crima 2

crima 3




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate