FOTO.Student la relații internaționale, Robert s-a refugiat la Cluj: E ciudat să studiezi diplomația când e un război în țara ta

Asociația Cluj24 și Fundația Comunitară Cluj, cu sprijinul OXFAM, lansează de la 1 iunie campania ”Cluj pentru Ucraina”, al cărei scop este prezentarea refugiaților ucraineni stabiliți în județul nostru prin articole în limbile română și ucraineană.

Robert Konoplia e un tânăr de 18 ani din Ucraina care a ajuns în Cluj-Napoca în data de 28 februarie, împreună cu mama și iubita sa, Anna, sperând la mai multă siguranță pe timp de război.

„Inițial, eu și Anna aveam în plan să mergem în Italia, pentru că ea are cunoștințe din partea părinților ei acolo, ceea ce am și făcut. Am stat în Cluj timp de o noapte și am plecat mai departe. Ei îi era frică să stăm în România, fiind foarte aproape de țara noastră și, implicit, de rachete.

Am stat în Italia timp de o lună, dar ne-am întors la Cluj, iar mama mea a stat cu noi până la mijlocul lui mai, apoi s-a dus înapoi în Ucraina, din cauza unei legi nou apărute ce îi interzice să plece din țară, ea lucrând într-o companie guvernamentală. Dar cât a stat aici, s-a ocupat de închirierea unui apartament pentru noi.

După un timp de stat în Cluj, și-a dat seama că e o opțiune foarte bună, deși România nu a fost țara la care ne-am gândit de la început. Suntem recunoscători prietenilor moldoveni din Cluj, Mihaela și Cezar, fiindcă am comunicat cu ei în rusă, iar pe lângă asta, ne-au ajutat cu tot ce a fost nevoie și ne-au găzduit până ne-am găsit un loc pentru noi”, relatează Robert, pentru Cluj24.

Spre deosebire de alți compatrioți, atât pentru el, cât și pentru Anna, părăsirea Ucrainei a fost o decizie spontană.

„Eram într-o mini vacanță în Bukovel (munții Carpați), sărbătorind ziua de naștere a mamei, când a început războiul. Atunci, mama a condus către România mai rapid decât oricine. Într-adevăr, am stat o zi la graniță, dar ne-am descurcat”, notează el.

Voluntari devotați compatrioților

Cea mai interesantă experiență pe care a avut-o la Cluj este cooperarea cu centrul de migrație din Iulius Mall. Când au venit în oraș, el, Anna și sora lui, Karina, s-au interesat legat de cum ar putea obține un document de protecție temporară.

„Am văzut o mulțime de oameni (aproximativ 50 – 80). Centrul de migrație a lucrat pentru ucraineni doar 2 ore pe zi, așa că doar 10 – 15 persoane puteau obține documente. Am decis să creăm un formular Google pentru oameni, astfel încât să putem face o coadă online pentru ca ucrainenii să poată obține protecție temporară.

Această opțiune a funcționat în Polonia și Cehia, dar nu și în România. Așadar, am devenit voluntari și am ajutat acest sistem să funcționeze câteva luni, până când a venit o altă organizație și coada online a funcționat mai bine. Ne-am ajutat oamenii și ne-am făcut prieteni”, adaugă tânărul.

Necunoscutul care i-a făcut o surpriză

Dar s-a lovit și de alte experiențe care l-au marcat.

În prima lună de război, ce i-a lipsit cel mai tare a fost chitara lui și, în timpul unui eveniment la care a participat într-un bar din Cluj, eveniment ce viza războiul din Ucraina, a stat de vorbă cu un DJ și soția lui.

„Un prieten de-al lor mi-a trimis o chitară din București. Gratis. Le sunt extrem de recunoscător.

Când am început să cânt, m-am simțit mai împăcat și mi-am imaginat că merg într-o drumeție cu prietenii mei, gândul ăsta m-a liniștit”, împărtășește Robert.

Pe lângă chitară, își ocupă timpul alergând în fiecare seară la o bază sportivă sau în jurul lacului de lângă Iulius Mall. Simte că aceste activități îl ajută să scape de toate emoțiile negative.

Viața unui student ucrainean în 2022: „Ucraina are nevoie de noi pentru a o reconstrui”

Înainte de război, ultimii 9 ani din viață i-a petrecut în Kiev, despre care spune că s-a schimbat mult, dar a rămas în viață. Verile și le petrecea în Borova, un oraș mic, care acum e complet ocupat. La 35 de kilometri distanță se află Izium, care a fost „șters de pe fața pământului, la fel ca Mariupol”.

„Dar de născut, m-am născut în Harkiv și copilăria mi-am petrecut-o acolo. Rușii au distrus orașul, acum arată îngrozitor. Fiind la granița cu ei, a fost ușor de bombardat.

Mi-ar fi plăcut să mai petrec timp acolo ca student dar e imposibil”, spune el.

Era student la Relații Internaționale în cadrul Universității Naționale din Kiev – Academia Mohyla.

„E ciudat să studiezi teoria diplomației în timp ce e un război în țara ta. Dar sper să îmi continui studiile aici. Încă nu am primit confirmarea oficială din partea Universității Babeș-Bolyai.

Plănuiesc să studiez în engleză cel de-al doilea an de facultate aici, pentru că Ucraina și România funcționează după același sistem universitar. Cu alte cuvinte, voi sta în România pentru cel puțin un an și mă voi întoarce după ce vom câștiga războiul. Ucraina are nevoie de noi pentru a o reconstrui”, punctează Robert.

Impresii despre tărâmul necunoscut: „E incredibil cât de puține lucruri știam despre România doar pentru că ne separă niște munți și bariere lingvistice”

Până atunci, va profita la maxim de experiența clujeană.

„Mi-am făcut niște prieteni aici. Unii sunt din Moldova, alții din România sau Ucraina. Cu toții sunt foarte buni cu familia mea și mă fac să mă simt ca acasă.

Pentru noi, România e o țară a descoperirilor neașteptate. E incredibil cât de puține lucruri știam despre ea doar pentru că ne separă niște munți și bariere lingvistice.

Da, e greu să înveți româna, dar măcar românii vorbesc bine engleză și am timp să învăț până în iarnă câte ceva. Cel puțin, sper să reușesc.

Cu restul lucrurilor ne-am acomodat rapid datorită prietenilor din Moldova, plus că România nu e atât de diferită de Ucraina, deci e mai ușor să te adaptezi”, completează el.

Misiunea viitorului diplomat: „Mi-ar plăcea să creez o legătură mai puternică între România și Ucraina”

Păstrează legătura cu prietenii din Kiev, care i-au spus că locuitul acolo e înfricoșător, din cauza alarmelor, ce se aud de 5-6 ori pe zi, și a rachetelor care distrug casele, în ciuda apărării aeriene.

„Sunt mai tânăr decât majoritatea prietenilor mei, de aceea am reușit să plec de acolo. Îi respect pe cei care au rămas. Eu cred că voi fi de ajutor pentru țara mea când mă voi întoarce cu o educație, cu o specializare. Acum, mama mea e în Kiev, pentru că lucrează într-o companie guvernamentală, fiindu-i interzisă ieșirea din țară”, adaugă băiatul.

În concluzie, vrea să mulțumească tuturor românilor pentru ajutorul acordat cetățenilor ucraineni.

„Ca viitor diplomat, mi-ar plăcea să creez o legătură mai puternică între România și Ucraina”, conchide el.

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

Молодий український студент-міжнародник Роберт сховався в Клужі: «Дивно вчитися дипломатії, поки у твоїй країні йде війна»

Роберт Конопля – 18-річний хлопець з України, який прибув до Клуж-Напока 28 лютого разом зі своєю матір’ю та дівчиною Анною, сподіваючись на більшу безпеку під час війни.

«Спочатку ми з Анною планували поїхати до Італії, оскільки вона має там знання від батьків, що ми й зробили. Я залишився в Клужі на одну ніч і поїхав далі. Вона боялася залишатися в Румунії, перебуваючи дуже близько до нашої країни і, безумовно, до ракет.

Ми пробули в Італії місяць, але повернулися в Клуж, і моя мама залишалася з нами до середини травня, потім вона повернулася в Україну, через новий закон, який забороняє їй залишати країну, вона працювала в державной компанії. Але поки вoнa була тут, вoнa подбала про те, щоб зняти для нас квартиру.

Провівши деякий час у Клужі, він зрозумів, що це дуже хороший варіант, хоча Румунія була не тією країною, про яку ми думали з самого початку. Ми вдячні нашим молдавським друзям із Клужа, Міхаелі та Цезару, за те, що ми спілкувалися з ними російською, а крім того, вони допомогли нам у всьому, що нам було необхідно, і приймали нас, поки ми не знайшли для нас місце», – повідомляє Роберт для Cluj24.

На відміну від інших співвітчизників, і для нього, і для Анни виїхати з України було спонтанним рішенням.

«Я був у міні-відпустці в Буковелі (Карпати), святкував день народження мами, коли почалася війна. Тоді мама швидше за всіх доїхала до Румунії. Дійсно, ми простояли на кордоні добу, але впоралися», – зазначає він.

Віддані землякам волонтери

Найцікавішим досвідом, який він отримав у Клужі, є співпраця з міграційним центром у торговому центрі Iulius. Коли вони приїхали в місто, він, Анна та його сестра Карина поцікавилися, як можна отримати документ про тимчасовий захист.

«Я бачив багато людей (близько 50-80). Міграційний центр працював для українців лише 2 години на добу, тому отримати документи могли лише 10-15 осіб. Ми вирішили створити гугл-форму для людей, щоб ми могли створити онлайн-чергу для українців на отримання тимчасового захисту.

Цей варіант спрацював у Польщі та Чехії, але не в Румунії. Тож я пішов волонтером і допомагав цій системі працювати кілька місяців, поки не прийшла інша організація і онлайн-черга запрацювала краще. Ми допомагали своїм людям і дружили», – додає хлопець.

Незнайомець, який зробив йому сюрприз

Але він також зіткнувся з іншим досвідом, який відзначив його.

У перший місяць війни йому найбільше бракувало гітари, і під час заходу, який він відвідав у барі в Клужі, заходу про війну в Україні, він спілкувався з ді-джеєм і його дружиною.

«Їхній друг надіслав мені гітару з Бухареста. безкоштовно. Я їм надзвичайно вдячний.

Коли я почав співати, мені стало легше і я уявив, що йду в похід з друзями, ця думка мене заспокоїла», – ділиться Роберт.

Крім гри на гітарі, він щовечора проводить біг на спортивній базі або біля озера біля торгового центру Iulius. Він відчуває, що ці заняття допомагають йому позбутися всіх негативних емоцій.

Життя українського студента у 2022 році: «Україна потребує нас для перебудови»

До війни останні 9 років життя провів у Києві, який, за його словами, дуже змінився, але залишився живим. Літо проводив у містечку Борова, яке нині повністю заселене. За 35 кілометрів – Ізюм, який «стерли з лиця землі, як і Маріуполь».

«Але за походженням я народився в Харкові, там пройшло моє дитинство. Росіяни зруйнували місто, тепер воно виглядає жахливо. Перебуваючи з ними на кордоні, легко було бомбардувати.

Я хотів би проводити там більше часу як студент, але це неможливо», – каже він.

Був студентом факультету міжнародних відносин Національного університету «Києво-Могилянська академія».

«Дивно вивчати теорію дипломатії, поки у твоїй країні йде війна. Але я сподіваюся продовжити навчання тут. Ми ще не отримали офіційного підтвердження від Університету Бабеш-Боляй.

Я планую навчатися англійською мовою на другому курсі тут, тому що Україна та Румунія працюють за однаковою системою університетів. Іншими словами, я пробуду в Румунії принаймні рік і повернуся після того, як ми виграємо війну. Україна потребує нас, щоб її відбудувати», – зазначає Роберт.

Враження про невідомий край: «Неймовірно, як мало ми знали про Румунію лише тому, що нас розділяють якісь гори та мовні бар’єри»

До того часу він максимально використає досвід Клужа.

«Я знайшов тут кількох друзів. Одні з Молдови, інші з Румунії чи України. Вони всі дуже добре ставляться до моєї родини, і я відчуваю себе як вдома.

Для нас Румунія – країна несподіваних відкриттів. Неймовірно, як мало ми знали про неї лише тому, що нас розділяють якісь гори та мовні бар’єри.

Так, важко вивчити румунську, але принаймні румуни добре розмовляють англійською, і я встигаю щось вивчити до зими. Принаймні, я сподіваюся, що вдасться.

З іншим ми швидко розібралися завдяки нашим друзям з Молдови, плюс Румунія нічим не відрізняється від України, тому легше адаптуватися», – додає він.

Місія майбутнього дипломата: «Я хотів би створити міцніший зв’язок між Румунією та Україною»

Він підтримує зв’язок із друзями в Києві, які розповідали йому, що там страшно жити через сигналізацію, яка б’є по 5-6 разів на день, і ракети, які руйнують будинки, незважаючи на протиповітряну оборону.

«Я молодший за більшість своїх друзів, тому я зміг звідти вибратися. Я поважаю тих, хто залишився. Я вірю, що я буду корисний своїй країні, коли повернуся з освітою, зі спеціалізацією. Зараз моя мама в Києві, тому що працює в держкомпанії, їй заборонено залишати країну», – додає хлопець.

На завершення він хоче подякувати всім румунам за допомогу громадянам України.

«Як майбутній дипломат, я хотів би створити міцніший зв’язок між Румунією та Україною», – підсумовує він.

(Un proiect al Asociației Cluj24 și Fundației Comunitare Cluj, susținut de OXFAM)