EVENIMENT
FOTO. Solidari în fața dezastrului. Pompierii clujeni, în prima linie a intervențiilor din nord-estul țării, în zonele inundate
Pompierii clujeni au fost mobilizați pentru a sprijini intervențiile din regiunile grav afectate de inundațiile provocate de ploile care au căzut din nord-estul țării.
Ca urmare a deciziilor luate la nivel național de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Departamentul pentru Situații de Urgență, echipaje din cadrul ISU Cluj au fost dislocate în județele Bacău și Botoșani, în sprijinul colegilor.
Pompierii clujeni, în prima linie a intervențiilor din nord-estul țării
Primele forțe de intervenție din Cluj au fost trimise sâmbătă, 24 mai 2025, în județul Bacău. Ulterior, alți zece pompieri clujeni au fost trimiși în misiune în județele Bacău și Botoșani, pentru a contribui la gestionarea efectelor produse de viituri.
Noaptea trecută, pompierii clujeni au acționat în localitatea Lunca Dochiei, comuna Urechești din județul Bacău, pentru evacuarea apei dintr-o gospodărie afectată de inundații. De asemenea, în această dimineață, aceștia au fost dislocați în localitatea Stroiești, comuna Lunca, județul Botoșani, unde, împreună cu forțele ISU Botoșani, intervin pentru evacuarea apei din aproximativ 20 de gospodării, protejarea locuințelor cu saci de nisip, arată reprezentanții ISU Cluj. Dacă va fi necesar pomplierii clujeni vor ajuta și la evacuarea persoanelor.
Pompierii clujeni participă la aceste misiuni cu două autocamioane, patru motopompe și două autospeciale de serviciu.
Foto: ISU Cluj
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger








