Connect with us

EVENIMENT

FOTO. Primele trei aeronave F-16 achiziționate din Norvegia au ajuns la Câmpia Turzii

Publicat


F-16

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 19 aprilie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.

„Achiziția noului lot de avioane F-16 Fighting Falcon și a pachetului de bunuri și servicii aferent va asigura creșterea securității României prin executarea apărării spațiului aerian național/NATO, pe timp de pace și în situații de criză, prin Serviciul de Luptă Permanent – Poliție Aeriană (SLP-PA), sub comandă NATO.

FOTO. Primele trei aeronave F-16 achiziționate din Norvegia au ajuns la Câmpia Turzii

F-16

„Prin sosirea graduală, pe parcursul acestui an și a celui viitor, a celor 32 de aeronave multirol F-16 Fighting Falcon, care vor înzestra încă două escadrile ale Forțelor Aeriene, România își consolidează capabilitățile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune.

F-16

„Vor asigura tranziția pentru forțele noastre aeriene către era generației a V-a – înzestrarea cu aeronavele F-35”

Aceste aeronave vor avea un rol important în menținerea unei posturi aliate credibile de apărare și descurajare a oricărei agresiuni pe flancul estic și, la fel de important, vor asigura tranziția pentru forțele noastre aeriene către era generației a V-a – înzestrarea cu aeronavele F-35”, a declarat ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr.

F-16

Aceasta este a doua serie de trei aeronave F-16 achiziționate de România de la Regatul Norvegiei și a pachetului de bunuri și servicii aferent, prima fiind recepționată la finalul lunii noiembrie 2023, în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea.

F-16

***

Conform Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană, în cadrul programului „Avion multirol al Forțelor Aeriene”, Guvernul României a atribuit Guvernului Regatului Norvegiei contractul de achiziție a 32 de aeronave F-16, cu suport logistic inițial și a unui a pachet de bunuri şi servicii complementar (de la Guvernul Statelor Unite ale Americii).

F-16

„Aeronavele vor asigura îndeplinirea noilor cerințe existente la nivelul NATO”

Avioanele vor fi livrate în stare operațională, resursa disponibilă a acestora asigurând operarea lor pentru o perioadă de tranziție, de minimum 10 ani, către avioanele de generația a V-a, ceea ce face ca achiziția avioanelor de luptă norvegiene să reprezinte, în fapt, un transfer de capabilitate între două țări NATO aliate.

F-16

Aeronavele vor asigura îndeplinirea noilor cerințe existente la nivelul NATO, ulterior urmând a fi introduse în programul de modernizare la aceeași configurație (M6.X) cu avioanele F-16 din prima escadrilă, intrată deja în dotarea Forțelor Aeriene Române. Această soluţie asigură implicarea industriei naţionale de apărare pentru efectuarea lucrărilor de mentenanță şi modernizare a avioanelor F-16, prin compania Aerostar Bacău.

În prezent, Forțele Aeriene Române au în dotare 20 aeronave F-16 achiziționate în baza prevederilor Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forţelor Aeriene”, a comunicat MApN.

Foto: MApN



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

VIDEO. Doi dintre copiii BĂTUȚI de suporterii lui „U” Cluj, invitați la antrenamentul lui CFR Cluj

Publicat

cfr

După ultimul meci dintre „U” Cluj și CFR, încheiat cu scorul de 1-0 în favoarea „șepcilor roșii”, patru copii de 14-15 ani au fost loviți cu bestialitate de un grup de 15-20 de fani care purtau însemnele celor de la U Cluj. Unul dintre acești copii a ajuns la Spitalul de Urgență, după ce a fost lovit cu o bâtă în cap. CFR Cluj a făcut, joi, un gest frumos față de cei doi tineri, în încercarea de a face mai ușor de depășit trauma prin care au trecut.

Cei doi copii prezenți au luat parte la antrenament, au făcut cunoștință cu jucătorii și cu antrenorul Dan Petrescu, iar la final au primit și un tricou cadou din partea clubului.

VIDEO. Doi dintre copiii BĂTUȚI de suporterii lui „U” Cluj, invitați la antrenamentul lui CFR Cluj

În plus, la inițiativa clubului, unul dintre puști a primit o mască specială din partea unui profesor doctor în Chirurgie Orală și Maxilo-Facială din Cluj, cu ajutorul căreia își va putea continua activitatea sportivă.

„Un episod marcant nici nu se șterge, dar nici nu se uită în trei săptămâni. Timpul nu poate fi dat înapoi, dar vom face tot ce putem pentru ca viitorul să fie unul sigur pentru cei dragi nouă, care trăiesc prin același spirit alb-vișiniu.

Astăzi, Boti și Denis au avut ocazia de a-și întâlni idolii și de a-i urmări îndeaproape la antrenament! Prin sprijinul, dedicarea și implicarea domnului Dr. Simion Bran, Boti va avea ocazia și de a-și continua cariera sportivă datorită măștii de protecție pe care domnul doctor i-a achiziționat-o special”, scrie pe pagina de Facebook a clubului.

 

Citește mai departe
Publicitate

ADMINISTRAȚIE

FOTO. Cadouri de PAȘTE de la Prefectura Cluj pentru copiii cu cancer internati la Institutul Oncologic

Publicat

iocn

În aceste zile de sărbătoare creștinească, Prefectura Cluj a fost alături de copiii și personalul medical din secția de Oncologie Pediatrică a Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca. Colectivul din cadrul Prefecturii a achiziționat două mașini de spălat rufe, două televizoare, un cuptor cu microunde și alte lucruri utile secției.

„Prefectul județului Cluj, doamna Maria Forna, alături de doamna subprefect Maria Buzaș-Fekete, domnul subprefect Florentin Burz și o parte din colectivul Instituției Prefectului- Județul Cluj, au efectuat o vizită la secția de copii a Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca. Această vizită nu a fost doar un gest de solidaritate, ci și un ajutor concret adus micuților pacienți și personalului medical.

iocn

FOTO. Cadouri de PAȘTE de la Prefectura Cluj pentru copiii cu cancer internati la Institutul Oncologic

Cu sprijinul și implicarea întregului colectiv din Instituția Prefectului au fost achiziționate 2 mașini de spălat haine, 2 televizoare smart, cuptor cu microunde, prăjitoare de pâine, perne pentru saloane, fructe și cozonaci. Prin acest gest am dorit să contribuim, în măsura posibilităților, la asigurarea unor condiții optime de spitalizare și tratament a micilor pacienți care luptă cu boala.

Întâlnirea a reprezentat, de asemenea, un moment de recunoaștere a eforturilor personalului medical al Secției de Oncologie Pediatrică al Institutului Oncologic, care depune o muncă dedicată și plină de devotament în îngrijirea micuților pacienți.

iocn

„Munca medicilor este neprețuită”

„Am fost profund emoționați de această vizită și de devotamentul personalului medical. Ne dorim ca prin acest gest concret să aducem un plus de confort și să sprijinim eforturile extraordinare ale celor care luptă zi de zi împotriva bolii. Solidaritatea și implicarea comunității sunt esențiale pentru a oferi speranță și sprijin în astfel de momente. Îi felicităm pe doamna doctor Rodica Cosnarovici, șef al Secției de Oncologie Pediatrică și pe întreg personalul medical pentru profesionalismul și grija excepțională pe care o arată zi de zi copiilor și familiilor acestora. Munca medicilor este neprețuită și aduce speranță în momente dificile”, a declarat doamna prefect Maria Forna”, se arată în comunicatul Prefecturii Cluj.

iocn

iocn

iocn

Citește mai departe

EVENIMENT

ISU Cluj primește o autospecială de intervenție de la Primăria Cluj-Napoca

Publicat

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” Cluj va beneficia de o autospecială de primă intervenție și comandă (APIC), pusă la dispoziție cu titlu gratuit de către Primăria Cluj-Napoca.

Proiectul de hotărâre prin care se aprobă darea în folosință gratuită, în favoarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj a autospecialei urmează să fie aprobat în ședința Consiliului Local de miercuri, 23 aprilie.

Vehiculul, un Ford Ranger evaluat la 642.600 de lei, aparține domeniului privat al municipiului și va fi cedat în folosință gratuită ISU Cluj pentru o perioadă de 7 ani, cu scopul de a sprijini serviciile medicale și de intervenție de urgență din județ.

Ce obligații au părțile?

Inspectoratul pentru Situații de Urgență va avea obligația să utilizeze vehiculul exclusiv conform destinației sale, să suporte toate cheltuielile de exploatare și întreținere, să informeze primăria despre orice intervenții asupra vehiculului sau incidente și să permită verificări periodice ale municipalității. De asemenea, ISU Cluj nu are voie să transfere folosința vehiculului către o altă entitate, sub nicio formă.

Pe de altă parte, municipalitatea își asumă plata asigurării CASCO și are dreptul să solicite restituirea bunului dacă interesul public o impune.

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

Primăria Cluj-Napoca, program special de relații cu publicul în perioada Paștelui

Publicat

primaria cluj napoca foto primarie

În contextul Sărbătorilor Pascale, Primăria Cluj-Napoca își va suspenda temporar programul de lucru cu publicul, cu excepția Compartimentului Decese, care va funcționa după un orar special în perioada 18-21 aprilie 2025.

În perioada 18.04.2025-21.04.2025, Primăria Cluj-Napoca va avea program de relații cu publicul doar prin intermediul Compartimentului Decese.

Acesta va funcționa astfel:

  • vineri, 18.04.2025 – în intervalul 08.30-12.30;
  • sâmbătă, 19.04.2025 – în intervalul 08.30-13.30;
  • duminică, 20.04.2025 – va fi închis;
  • luni, 21.04.2025- în intervalul 08.30-12.30.

Primăria Cluj-Napoca va relua programul normal de lucru cu publicul de marți, 22.04.2025.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate