Connect with us

EVENIMENT

FOTO. Premieră la UMF Cluj-Napoca. Proiect de cercetare în oncologie condus de un laureat al Premiului Nobel

Publicat


img 0242

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a găzduit, joi, simpozionul ”Keynote Speakers in Hematology”, eveniment  prilejuit de vizita profesorului Aaron Ciechanover, Laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, medic, biochimist și profesor emerit al Technion – Israel Institute of Technology din Haifa, Israel.

Aflat la Cluj-Napoca, profesorul israelian s-a întâlnit cu echipa Centrului de Cercetare pentru Medicină Avansată MedFUTURE, alături de care derulează un proiect de cercetare exploratorie focusat pe sistemul ubiquitin-proteazom (UPS), pentru descoperirea căruia i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Chimie, în 2004, alături de cercetătorii Avram Hershko și Irwin Rose.

img 0208

În cadrul acestui proiect, echipa de cercetare se axează pe investigarea de noi mecanisme celulare de supresare tumorală din cadrul sistemului ubiquitin-proteazom, ce ar putea fi folosite în viitor în scop terapeutic.

Directorul proiectului, profesorul Ciechanover, este primul cercetător care a descoperit rolul proteinei KPC1, ce stă la baza cercetării româno-israeliene, cu potențiale implicații clinice  majore. Adițional rolului supresor tumoral, proiectul investighează și implicațiile sistemului imun asupra tumorilor maligne, cu impact în imunoterapia modernă.

drmax.ro/

Pacienții beneficiază de rezultate

„Suntem în domeniul ubiquitinei de ceva timp. Am descoperit acest domeniu la sfârșitul anilor 70, începutul anilor 80, au trecut 42 de ani de atunci.

Am început cu știința de bază, iar acum pacienții din întreaga lume, beneficiază de rezultatele acesteia. Totuși suntem încă în primii pași și nu trebuie să uităm că totul a început cu medici dedicați, implicați si devotați domeniului sănătății. Avem de parcurs încă un drum lung cu o fascinantă evoluție”, a transmis prof. dr. Aaron Ciechanover.

img 0231

Efectele cercetării

Efectele cercetării profesorului Aaron Ciechanover sunt majore și au schimbat abordarea terapeutică în medicină, în special în oncologie și hematologie, prin dezvoltarea de medicamente care au contribuit la schimbarea radicală a tratamentului unor forme de cancer, precum mielomul multiplu.

Conform statisticii Globocan, numeroase subtipuri de cancer sunt asociate cu o rată foarte mare de mortalitate și morbiditate. Îmbunătățirea indexului terapeutic poate schimba în bine supraviețuirea pacientului cu cancer, cu beneficii clare medicale și socio-economice.

Simpozionul organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca s-a axat pe cercetarea translațională în biologie tumorală.

De asemenea, s-au prezentat activitățile proiectului condus de profesorul Ciechanover și colaborarea acestuia cu echipa de cercetători din cadrul universității și s-a oferit mentorat tinerilor investigatori și studenților mediciniști.

Invitați la simpozion

Alături de directorul proiectului, evenimentul i-a avut ca invitați pe prof. dr. Tudor Ciuleanu, coordonatorul Departamentului de Oncologie medicală al Facultății de Medicină din Cluj-Napoca, pe prof. dr. Mihnea Zdrenghea, coordonatorul Departamentului de Hematologie și pe dr. Ciprian Tomuleasa, cercetător științific și medic primar hematolog, care au prezentat impactul clinic al cercetării profesorului Ciechanover.

”Colaborarea cu un om de știință de anvergura domnului profesor Ciechanover este deosebit de onorantă, reprezentând o oportunitate unică pentru echipa noastră de cercetare de a contribui la progresul medical împreună cu un cercetător care a schimbat, prin descoperirile sale, conduita terapeutică în mielomul multiplu.

Totodată, această colaborare reprezintă și o responsabilitate uriașă. Sunt convins că tot colectivul Centrului de Cercetare MedFUTURE și al Departamentului de Hematologie ale Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca vor face față acestei responsabilități, pentru a confirma atât la nivel național, cât și internațional, calitatea medicinei din Cluj-Napoca”, a transmis dr. Ciprian Tomuleasa, cercetător științific în cadrul Centrului de Cercetare pentru Medicină Avansată MedFUTURE.

 

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO. Incendiu pe strada Valea Fânațelor din Cluj-Napoca. Focul a cuprins acoperișul unei case

Publicat

De

Incendiu casă Cluj

Două echipaje din cadrul Detașamentului 1 de pompieri Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru a lichida un incendiu la o casă de pe strada Valea Fânațelor.

Incendiul se manifestă la acoperiș, iar flăcările se manifestă pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, anunță ISU Cluj.

Construcția este din lemn, dar pompierii au reușit să localizeze incendiul. Nu sunt persoane care să solicite îngrijiri medicale până în prezent.

Foto: ISU Cluj

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Incendiu la o casă în Muntele Băișorii. O familie a rămas fără acoperiș deasupra capului

Publicat

De

Incendiu la Muntele Băișorii

Intervenție a pompierilor clujeni, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case din localitatea Muntele Băișorii.

Din fericire nu au fost victime.

Incendiu la o casă în Muntele Băișorii

Două echipaje din cadrul Detașamentului Turda au intervenit pentru a stinge un incendiul. Apelul de urgență a venit în jurul orei 10.45, iar la fața locului a fost trimisă o autospecială de la Garda de Intervenție Băișoara. În paralel, forțele au fost suplimentate cu o autospecială de la Turda.

Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați și a fost lichidat în limitele găsite. Din fericire, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza hornului izolat necorespunzător.

Citește mai departe

EVENIMENT

Bătaie la mall în Cluj-Napoca. Doi bărbați au fost reținuți de polițiști și puși sub control judiciar

Publicat

De

Bătaie la mall în Cluj-Napoca

Doi clujeni au ajuns în arest și apoi au fost puși sub control judiciar pentru 60 de zile după ce s-au luat la bătaie în mall.

Cei doi sunt acuzați de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Bătaie la mall în Cluj-Napoca

Polițiștii de la Secției 1 din Cluj-Napoca au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a doi bărbați de 34 și 53 de ani, din județul Cluj, după ce s-au încăierat într-un centru comercial.

“La data de 30 ianuarie, în jurul orei 12.00, aflându-se, în urma unor discuții contradictorii, între cei doi bărbați ar fi avut loc o stare conflictuală, urmată de agresiuni fizice reciproce”, au transmis polițiștii clujeni.

În baza probatoriului administrat, pe numele celor doi bărbați a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar la data de 14 februarie, aceștia au fost plasați sub măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Foto: Arhivă

Citește mai departe

EVENIMENT

Ramona Strugariu, cosilier local la Cluj-Napoca, noul director al Institutului Național al Justiției din Republica Moldova

Publicat

De

Ramona Strugariu, consilier local la Cluj-Napoca

Ramona Strugariu, copreședinte REPER, a fost numită, prin concurs, director al Institutului Național al Justiției din Republica Moldova.

Fost europarlamentar, Ramona Strugariu, este consilier local din partea REPER la Cluj-Napoca. De asemenea, ea a candidat la Primăria Cluj-Napoca, dar și la Camera Deputaților, din circumscripția Cluj.

Ramona Strugariu, noul director al INJ din Republica Moldova

Potrivit reprezentanților Institutului Național al Justiției (INJ) din Republica Moldova, Ramona Strugariu a susținut vineri proba de interviu pentru suplinirea funcției vacante de director al instituției. O altă candidată, Natalia Balaban, s-a retras din concurs.

“După deliberare, prin votul majorității, s-a decis ca doamna Ramona Victoria Strugariu să acceadă în funcția de director al Institutului Național al Justiției”, au transmis reprezentanții instituției.

Ramona Strugariu este copreședinta Partidului REPER și a fost eurodeputată în mandatul 2019-2024. De profesie juristă, a luptat activ în primul mandat în Parlamentul European pentru combaterea corupției, protejarea intereselor financiare ale românilor, consolidarea libertății presei și integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

INJ realizează formarea candidaţilor la funcţiile de judecător şi de procuror

Institutul Național al Justiției (INJ) a fost înființat la 9 noiembrie 2007 și este o instituție publică ce dispune de patrimoniu propriu, autonomie administrativă, științifică și didactică.
INJ realizează formarea iniţială a candidaţilor la funcţiile de judecător şi de procuror, formarea continuă a judecătorilor în funcție şi a procurorilor în funcţie, a grefierilor, a asistenţilor judiciari, a şefilor secretariatelor instanţelor judecătoreşti, a consultanţilor procurorului, a consilierilor de probaţiune, a avocaților care acordă asistență juridică garantată de stat, precum şi formarea inițială și continuă a altor persoane care activează în sectorul justiţiei, în cazurile prevăzute de legislaţie.

INJ a fost conceput ca un factor de valoare în promovarea statului de drept în Republica Moldova și pledează pentru independența, transparența și eficiența justiției naționale.

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate